Traficul clujean nu mai e o noutate pentru nimeni, însă ce se ascunde în spatele acestor blocaje rutiere este îngrijorător. Străzi din apropierea centrului oraşului, care ar trebui să ofere clujenilor siguranţă, sunt presărate cu pericole. Fie din inconştienţă, fie din nepăsare autorităţile nu iau măsuri, iar situaţia pare că scapă de sub control. În acest material vom prezenta un incident, care cu un noroc “chior”, nu a avut nicio victimă.

Pe străzile din aproprierea centrului se construieşte necontenit, fără a se ţine seama şi de cei care locuiesc în zonă. Strada Paris, Anton Pann, Bucureşti, Someşului şi Lalelelor sunt doar o parte din străzile Clujului unde, din cauza construcţiilor ce au loc, cetăţenii sunt puşi în pericol. În această zonă, străzile s-au transformat în şantiere, ce găzduiesc macarale, betoniere şi remorci de mare tonaj ce blochează toată circulaţia.

Cetăţenii sunt tot mai revoltaţi de această bătaie de joc, astfel că scriitorul Vasile Gogea şi-a făcut curaj şi a spus lucrurilor pe nume, cu o săptămână înainte de producerea incidentului pe care tot el l-a semnalat. În data de 14 aprilie acesta, a lăsat problema traficului deoparte şi a pus o întrebare simplă „Dar noi, noi pietonii, cetăţeni plătitori de taxe ai Clujului, noi pe unde circulăm, Domnule Primar?”. La această întrebare şi-a răspuns singur, pentru că autorităţile încă nu i-au dat un răspuns. Cu câteva ore înainte ca incidentul să aibă loc, scriitorul a primit confirmarea că solicitarea i-a fost înregistrată de Primărie.

 

Au căzut în stradă materiale de la înălţimi mari

În data de 23 aprilie, pe strada Anton Pann s-a produs primul incident, care era de aşteptat. În jurul orei 5 după amiază, în timpul descărcării unei platforme încărcate cu boxpaleţi cu cărămidă, elemente ale încărcăturii au lovit alte elemente ale construcţiei, astfel materiale de mari dimensiuni au căzut în stradă. Braţul macaralei se rotea şi deasupra străzii şi deasupra casei în care Vasile Gogea locuieşte. Vă puteţi imagina nenorocirea care s-ar fi putut produce dacă vreun pieton sau vreo maşină ar fi trecut pe acolo în acele momente.

“Dar faptele s-au precipitat, luînd-o înaintea „măsurilor”. Ieri, 23.o4. a.c., în jurul orei 5 p.m. s-a produs un prim incident, cînd în timpul descărcării unei platforme încărcate cu boxpaleţi cu cărămidă, direct din stradă, braţul macaralei rotindu-se şi deasupra străzii (carosabil+trotuar+acoperişul casei în care locuiesc), elemente din încărcătură au lovit alte elemente ale construcţiei provocînd căderea de profile de mari dimensiuni din construcţie. Doar şansa a făcut să nu se înregistreze victime!”, a povestit scriitorul pe blogul personal.

 

Poliţia Locală nu a făcut nimic!

În urma incidentului la faţa locului un echipaj al Poliţiei Locale şi-a făcut apariţia. Motivând că nu există urme ale căderilor de materiale de la mare înălţime pe domeniul public aceştia şi-au luat tălpăşiţa repede. Faptul că descărcarea se făcea pe domeniul public nu a reprezentat o problemă. Tot ce au făcut au fost 2-3 fotografii şi cam atât.

„Am revenit la sesizarea iniţială. Am sesizat şi I.T.M.-ul (Inspectoratul Teritorial pentru protecţia Muncii). La ora 6,50 p.m. un echipaj al Poliţiei locale a sosit „la faţa locului”. Dar, negăsind „pe domeniul public” urme ale căderilor de materiale de la mare înălţime (faptul că descărcarea se făcea de pe domeniul public, strangulînd circulaţia, şi aşa aglomerată de pe stradă nu e „de competenţa ” Poliţiei locale!), s-a mulţumit să facă două-trei fotografii şi s-a retras, „constatînd” că nu are „jurisdicţie” în incinta şantierului. Care incintă nu este ferm delimitată în fapt de domeniul public! Strada fiind efectiv transformată în „drum tehnologic”!”, mai scrie Vasile Gogea.

Poate că acest incident, a fost un semn că măsurile trebuie luate cât mai repede, până nu dispare norocul.

 

Cine va răspunde?

 

Momentan nu se ştie cine va răspunde, cum va răspunde şi care vor fi măsurile pe care autorităţile le va lua. Locatarii se întreabă în mod ironic, când va veni ziua când vor fi nevoiţi să deschidă şi poarta curţii lor pentru a oferi spaţiu suplimentar utilajelor.

 

”Mă întreb cînd va trebui să deschid şi poarta curţii mele pentru a oferi spaţiu suplimentar de manevre utilajelor de mare tonaj care acţionează la cîţiva metri de zidurile şi ferestrele casei mele (nu numai a mele, ci şi ale vecinilor)?

Întrebarea, mai gravă, este: se aşteaptă provocarea unui accident grav, a unei adevărate tragedii ca să se intervină ferm şi să se aducă lucrurile în limitele normativelor şi legilor care reglementează lucrările edilitare în spaţiul public?”, mai spune scriitorul clujean.

Locatarii sunt terorizaţi şi se roagă ca nu cumva să aibă loc vreo tragedie până se gândeşte cineva să facă ceva. Mai mult de 12 ore pe zi sunt supuşi la „teroare”, fiind nevoiţi să suporte zgomotul infernal al utilajelor, praful de ciment, mitocănia muncitorilor şi nu e ca şi cum toate acestea n-ar fi de ajuns, nici măcar sâmbăta şi duminica nu sunt scutiţi de teroare.

”Pînă atunci (şi mă rog să nu se întîmple aşa ceva!), asaltul monştrilor de oţel, al zgomotului, al vibraţiilor generate de manevrarea utilajelor, al prafului de ciment, al mitocăniei unora dintre muncitorii de pe şantier continuă 10-12 sau chiar mai multe ore zilnic, cel mai adesea şi sîmbăta şi duminica. Cu şi mai mare fervoare!”, mai scrie Vasile Gogea pe blog.

 

Trotuare transformate în locuri de parcare

Strada Someşului spre Lalelelor, până la Iaşilor s-au transformat mai nou în parcări. Trotuarele au fost transformate în locuri de parcare, deşi la câteva sute de metri există o parcare subterană, dar cu plată. Pe motiv că parcarea subterană costă, angajaţii de la diferite companii din zonă preferă să-şi parcheze maşinile ”moca”, decât să respecte legea şi pe cei care au locuri de parcare închiriate de la Primărie.

Nici pe strada Paris situaţia nu e mai strălucită, iar singurul mod de a ajunge la engros-ul „Valina” este carosabilul, unde eşti claxonat şi înjurat de şoferii din trafic. Dacă ai impresia că pe Strada Bucureşti e mai liber şi trotuarele sunt mai largi, te înşeli amarnic! Şi în această zonă e invazie de maşini iar pe centrul străzii trec neîntrerupt betoniere şi camioane.

Şi la capătul străzii Anton Pann e în plină acţiune un şantier. Dar, cum n-au demolat în totalitate anexele fostului „Abator”, se întâmplă ca betonierele care vin la şantier, uneori într-un flux ce depăşeşte viteza de turnare, să fie nevoite să aştepte în stradă. Desigur cu motoarele pornite, pentru a menţine în funcţiune malaxoarele pline de beton.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.