Conform datelor prezentate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, în 2019, cele mai multe dizolvări de firme au fost înregistrate în Bucureşti – 5.905 de firme (în scădere cu 12,09% faţă de 2018) şi în judeţele Timiş (1.717, scădere cu 6,28%), Constanţa (1.717, creştere cu 6,98%) şi Cluj (1.640, scădere cu 6,28%).
În decembrie 2019, au fost înregistrate 2.863 de dizolvări, cele mai multe în Bucureşti (441) şi în judeţele Constanţa (184), Cluj (153) şi Timiş (134). Raportat la anul anterior, cele mai mari creşteri ale numărului de firme dizolvate s-au înregistrat în judeţele Bistriţa-Năsăud (cu 60,59%), Teleorman (cu 50,40) şi Caraş Severin (cu 40,17%), în timp ce scăderile cele mai semnificative au fost consemnate în judeţele Botoşani (cu 36,63%), Ialomiţa (cu 26%) şi Neamţ (cu 21,31%).
Numărul de firme dizolvate a scăzut cu 0,81% în 2019, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului anterior, la 34.080 de operatori economici, faţă de 34.358 de firme în 2018. Domeniul de activitate care a înregistrat cele mai multe dizolvări este comerţul cu ridicata şi cu amănuntul; repararea autovehiculelor şi motocicletelor (10.129 dizolvări), construcţiile ( 3.342) şi industria prelucrătoare (3.073).