Deschisa la 1 decembrie 1918, cu participarea a 1.228 de delegati alesi si a peste 100.000 de oameni veniti din întreaga Transilvanie, Marea Adunare Nationala de la Alba-Iulia a reprezentat – asa cum spunea fruntasul memorandist Gheorghe Pop de Basesti – “piatra fundamentala a fericirii neamului românesc”. Prin glasul fruntasului politic Vasile Goldis a fost supusa aprobarii de catre Adunarea Nationala, Rezolutia Unirii, cea care proclama în fapt “unirea acelor români si a tuturor teritoriilor locuite de dânsii cu România”. O veche aspiratie româneasca se concretiza atunci si acolo prin vointa populara, ea capatând mai târziu si consacrare juridica prin Tratatele politice încheiate în cadrul Conferintei de Pace de la Paris, dintre anii 1919-1920.

<i>

“Art. 1  – Regatul României este un stat national, unitar si indivizibil.

 Art. 2 -Teritoriul României este nealienabil. Hotarele statului nu pot fi schimbate sau rectificate decât în virtutea unei legi.

 Art. 5 – Românii, fara deosebire de origine etnica, de limba sau de religie, se bucura de libertatea constiintei, de libertatea învatamântului, de libertatea presei, de libertatea întrunirilor, de libertatea de asociatie si de toate drepturile stabilite prin legi”.

                                      (Constitutia României din 1923)

   

<h5>Ferdinand I |ntregitorul (1918-1927)</h5>

Fiul fratelui regelui Carol I, Ferdinand a devenit succesor la tron prin “pactul de familie” semnat la 18 mai 1881. Avea o buna cultura generala, vorbea 5 limbi straine si era pasionat de botanica. |n 1893 s-a casatorit cu Maria, fiica ducelui de Edinburgh si nepoata reginei Victoria a Marii Britanii si a tarului Alexandru al II-lea al Rusiei. S-a comportat exemplar, atât pe timpul razboiului, cât si dupa fiind un om dedicat pe deplin muncii în folosul tarii si a natiunii sale. A militat cu consecventa pentru unire. Pe data de 15 octombrie 1922, regele Ferdinand si regina Maria au fost încoronati ca suverani ai României întregite, în cadrul unei ceremonii care a avut loc la Alba Iulia, în catedrala Reîntregirii.        

<h5>Ion I. C. Bratianu (1864-1927)</h5>

A fost unul dintre fauritorii României Mari, cel mai de seama continuator din familie al operei parintelui sau, Ion C. Bratianu. De profesie inginer, si-a obtinut diploma la Paris, în 1889. A intrat în politica la 31 de ani, remarcându-se în viata politica în perioada 1895-1927 si servindu-si tara ca prim-ministru de mai multe ori (1908-1910; 1914-1918; 1918-1919; 1922-1926; 1927). Lider al PNL (1909-1927), a determinat o schimbare în activitatea partidului sau sustinând doua reforme, electorala si agrara (1913) si a reprezentat cea mai importanta personalitate politica a primului deceniu interbelic. De-a lungul carierei sale politice s-a pronuntat si a actionat pentru înfaptuirea unui stat democratic, constitutional. S-a bucurat de pretuirea regelui Ferdinand I având o mare influenta în adoptarea actului de succesiune la tron si în stabilirea membrilor regentei. Numit si Sfinxul de catre contemporani, Ionel Bratianu a ramas în constiinta românilor ca fiind modelul politicianului desavârsit, aparator al idealurilor de libertate si sustinator al intereselor nationale românesti în orice împrejurare.   

<h5>Iuliu Maniu (1873-1953)</h5>

Una dintre marile personalitati politice ale României, numarându-se printre conducatorii miscarii nationale din Transilvania, fauritori ai unirii. {i-a început cariera politica o data cu alegerea sa ca deputat în Parlamentul Ungariei, unde a militat pentru obtinerea de drepturi egale pentru români. Participant la evenimentele de la 1 decembrie 1918, Iuliu Maniu a fost ales presedinte al Consiliului Dirigent din Transilvania. A devenit totodata si seful Partidului National Român (PNR), care a adoptat ca program Rezolutia de la Alba Iulia. Maniu a fost preocupat de respectarea acestui document si de includerea lui în Constitutie. |ntre 1918-1926 a detinut sefia PNR, iar între 1926-1933 a detinut sefia Partidului National }aranesc, creat prin fuziunea PNR cu Partidul }aranesc condus de Ion Mihalache. S-a opus regimurilor dictatoriale care au existat în România între 1938-1944, colaborând cu regele Mihai I în pregatirea evenimentelor de la 23 august 1944. S-a opus de asemenea satelizarii României de catre URSS si ascensiunii la putere a Partidului Comunist. A fost arestat în 1947 si a murit în detentie, în închisoarea de la Sighetul Marmatiei, în februarie 1953.

Nicolae Balint

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here