10 tineri cu posibilităţi financiare reduse au şansa să urmeze cursurile gratuite ale Școlii de Bucătari derulate de Asociaţia „Adi Hădean” în parteneriat cu USAMV Cluj, prin Facultatea de Știința și Tehnologia Alimentelor. Proiectul Cursuri de bucătari pentru tineri, denumit generic Școala de bucătari, va fi lansat oficial în cadrul unei conferințe de presă, organizată marţi, 24 noiembrie, de la ora 14:00, la sediul facultății (Calea Florești nr. 64, Stația Pilot de Panificație). În cadrul conferinței vor participa doamna Sevastița Muste, decan al Facultății de Știința și Tehnologia Alimentelor, doamna Socaciu Carmen, prorector USAMV Cluj și chef Adrian Hădean, fondator al asociației care îi poartă numele și inițiator al proiectului.
Proiectul, primul derulat sub sigla Asociației „Adi Hădean”, a început pe 19 octombrie și dă ocazia unui număr de 10 tineri, absolvenți de liceu, să urmeze un stagiu de pregătire de un an de zile. Stagiul va cuprinde, pe lângă cursurile de teorie, care vor dura 14 săptămâni (octombrie 2015 – ianuarie 2016), și ore de practică desfășurate în bucătăriile unor restaurante de renume din Cluj-Napoca (februarie – iunie 2016).
„Școala de bucătari este un proiect pe care intenționez să-l dezvolt în fiecare an și care să ofere șanse reale unor tineri de a se dezvolta profesional. La finalul cursului pe lângă experiența acumulată, cursanții se vor bucura și de o recomandare din partea mea și a bucătarilor care le-au supravegheat activitatea, sporind astfel șansele unei angajări în domeniu”, a declarat Chef Adrian Hădean.