Reprezentanţii Asociaţiei OvidiuRo au prezentat conducerii Consiliului Judeţean Cluj programul “Fiecare Copil în Grădiniţă”, program conceput cu scopul de a preveni abandonul şcolar timpuriu şi care se derulează la nivelul întregii ţări, inclusiv în judeţul Cluj.

În cadrul întâlnirii, vicepreşedintele Consiliului Judeţean, domnul Vakar Istvan, a reafirmat intenţia forului administrativ judeţean de a se implica, într-o manieră optimă, în susţinerea proiectului “Fiecare Copil în Grădiniţă”. În acest sens, urmează ca în perioada imediat următoare expertul rom din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Judeţean Cluj să se deplaseze în localităţile din judeţ în vederea identificării comunităţilor defavorizate cele mai potrivite pentru a face obiectul acestui proiect precum şi a partenerilor interesaţi să sprijine implementarea acestei iniţiative.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.