Ovidiu Neamțu, cunoscut sub porecla ”RAPPA”, este unul dintre cei șase DJ care este implicat într-un dosar amplu cu privire la consum și trafic de droguri. Acesta a fost lăsat de instanță să părăsească arestul la domiciuliu pentru o zi. Mai concret, judecătorii i-au dat voie, ieri, să se deplaseze la cabinetul stomatologic QSmile, unde avea o programare între orele 15:00-18:00.
Conform cercetărilor, ”RAPPA” , mixa în mai multe localuri din oraș și avea tot timpul „marfă” pentru clienții săi. Ba mai mult, acesta a motivat că avea nevoie de droguri pentru inspirație artistică.
Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) a efectuat, în octombrie anul trecut, șapte percheziții în județul Cluj. Cei de la DIICOT ar fi adunat probe și informații despre mai multe persoane din județ ce s-ar fi ocupat cu comercializarea de droguri. Astfel că, mandatele de percheziție pentru a descinde în cele șapte locații erau pentru a găsi probe incriminatorii împotriva traficanților de droguri.
La perchezitia desfasurată la locuința lui ”RAPPA”, s-au descoperit 60 de grame de cannabis. Chiar și așa, „Rappa” nu a recunoscut că s-ar ocupa cu traficul de droguri, ci a afirmat că le-a achiziționat strict pentru uzul său personal.
„Inculpatul Neamţu Ovidiu Cristian este la rândul său DJ, nu are un loc stabil în care să mixeze, deci nu are venituri permanente şi din surse asigurate, nefiind la acest moment, aşa cum a declarat, DJ rezident în vreun club sau bar. Cantitatea mare de droguri găsită la percheziţie, alături de împrejurarea că a căutat şi cunoscut multiple locuri în care planta cannabis sativa creşte necultivată, precum şi faptul că consumă droguri de foarte mult timp, ceea ce presupune că a alimentat cu bani traficul de astfel de substanţe, fac ca lăsarea sa în libertate să prezinte un pericol pentru ordinea publică la acest moment.
A invocat atât el, cât şi apărătorii altor inculpaţi, că aceştia şi-au dat unii altora drogurile şi că nu le-au oferit sau vândut unor persoane minore sau foarte tinere. De asemenea, s-a invocat faptul că artiştii au nevoie de astfel de surse de inspiraţie pentru a putea crea, aspect real având în vedere cazurile cunoscute ale diverşilor pictori, muzicieni, poeţi, etc.. Însă, a cumpăra droguri pentru a putea crea artă se rezumă la a cumpăra droguri pentru a putea crea artă, nu la oferirea acestora altor persoane, mai mult sau mai puţin artişti, nu la vânzarea lor altor persoane, nu la culegerea lor de pe câmp şi vânzarea ulterioară, cum se pare că a făcut şi inculpatul. Orice altă activitate legată de droguri, neautorizată, care nu are legătură cu consumul propriu este trafic de droguri, iar inculpatul trebuia să ştie acest lucru, dacă ne raportăm la faptul că este foarte bun prieten cu inculpatul Jitariu, care fusese condamnat deja pentru trafic”, se arată în încheierea penală.
Citește și: „Job” pe 30 de zile pentru a mixa la DIICOT Cluj