ROMÂNII ÎNCARCERAŢI ÎN ÎNCHISOAREA PROPRIILOR MINŢI!!!

Episodul V

De ceva timp am abordat un subiect  care este material de studiu şi de lucru pentru psihologi şi, uneori, chiar pentru psihiatri, un subiect cu care în mare parte, într-un fel sau altul, ne confruntăm fiecare dintre noi de-a lungul vieţii şi numai prin conştientizare şi prin propia noastră putere şi voinţă putem depăşi astfel de momente atunci când ne „invadează” pe parcursul sinuos al existenţei noastre pasagere pe acest pământ.

După ce în numărul trecut v-am prezentat incidenţa şi drama umană în cazul celor care se supun unui proces civil, comercial sau de contencios administrativ, azi am să tratez cazurile speciale ale celor care s-au confruntat ori se confruntă cu un proces penal intentat de un procuror.

Am să încep să analizez un grup de oameni speciali care, fără voie, doar pentru opinia lor politică, au ajuns să facă ani grei de închisoare în condiţii inimaginabil de grele, la limita existenţei – deţinuţii politici.

Gândiţi-vă că, pe de o parte, un asemenea om ajunge într-o închisoare propriu-zisă, cu un regim de degradare umană şi exterminare, iar pe de altă parte, intră în închisoarea propriei minţi, pentru faptul că este nevoit să facă faţă unui infiorător calvar atâta timp cât se ştie nevinovat de acuzaţiile grave care i s-au imputat şi pentru care a fost condamnat, pierzându-şi libertatea, familia, agoniseala de-o viaţă şi propria demnitate umană.

Transformat în animal, hăituit, bătut, înfometat, umilit, înjosit, chinuit, el mai trăieşte în plus şi drama celui care nu poate înţelege de ce se află după gratii!

Au fost năpăstuiţi ai sorţii, cărora regimul criminal comunist le-a aplicat în închisori tratamente inumane, fără să ţină cont că sunt semenii lor, care de fapt nu au făcut nicio infracţiune, în afară de aceea de a se fi revoltat împotriva abuzurilor, de a fi denunţat impostura şi au susţinut principiile democraţiei. Ei şi familiile lor trebuiau exterminaţi, eliminaţi şi îndepărtaţi dintr-o societate totalitară, condusă cu metode teroriste de un dictator comunist.

Aceşti oameni chinuiţi fără temei legal de poliţia politică a statului totalitar, au suferit atât pentru ei, cât şi pentru copiii lor, pentru soţiile, părinţii. socrii şi pentru fraţii lor, căci şi ei au fost supuşi măsurilor şi metodelor statului dictatorial, care nu ierta pe nimeni şi nimic cu opresisunea şi violenţa lui.

Practic, deţinuţii politici din România din perioada 1945 şi până în 22 Decembrie ’89  au trăit, în acelaşi timp, în 3 (trei) închisori paralele !

Prima, cea în care în mod brutal şi ilegal au fost aruncaţi după gratii pentru a fi pur şi simplu exterminaţi.

A doua, cea din propria lor ţara, căci în România, întreaga naţiune trăia într-o mare închisoare cu zidurile la graniţele ei, o închisoare în care se murea de foame şi de frig.

Şi, în sfârşit, cea de-a treia închisoare a propriei minţi, unde, mai mult decât suferinţa lor fizică, psihică şi morală, ei se simţeau vinovaţi şi pentru răul produs celor apropiaţi, propriilor părinţi şi copii, fără vreo şansă de a-i mai putea ajuta vreodată, gândurile îndreptate permanent către cei dragi fiind chinuitor de greu de suportat!

Oare ce poate fi mai îngrozitor pentru nişte oameni responsabili şi cu bună creştere?!?

Mai are cineva milă pentru ei în ţara asta care atâta amar de vreme şi-a bătut joc de această categorie, a deţinuţilor politici – martiri şi eroi ai acestui neam?

În numărul următor, despre alte categorii de „încarceraţi” şi la propriu şi la figurat.

Va urma

Prof.univ.dr. Florentin SCALEŢCHI