Pe  12 iunie este o zi de comemorare în Austria, deoarece la această dată se stingea din viață una dintre cele mai luminate minți ale intelectualității vieneze: Karl Kraus (28 aprilie 1974 – 12 iunie 1936). Fragment din volumul  Emilian Dranca, Religiile politice în secolul XX, în curs de publicare.

De Karl Kraus am aflat în anul 2010-2011, când, aflăndu-mă la Strasburg cu o bursă Erasmus citeam lucrările lui Eric Voegelin traduse în limba franceză. Astfel, în lucrarea Hitler și germanii (Hitler et les Allemands/Hitler und die Deutschen), Eric Voegelin vorbind despre intelectuali a dat exemplul jurnalistului Karl Kraus, și cartea sa Cea de a treia noapte a Walpurgiei (Die Dritte Walpurgis Nacht). Kraus  a descifrat în perioada interblică de o manieră clară şi lucidă ceea ce însemna nazismul. Pentru mine, atunci, Karl Kraus era o noutate absolută.

Kraus și Zweig

Nu cunoștem din cercul intelectualilor de la Viena decăt pe scriitorul Ștefan Zweig, care a făcut tot ceea ce i-a stat în putință pentru a se opune ascensiunii dictaturilor în Europa. A se vedea în acest sens cartea sa cu caracter autobiografic, Lumea de ieri (Die Welt von gestern). Zweig, spre deosebire de Kraus, a cedat psihic și s-a sinucis când a văzut la ce orori asistă neputincios ca martor și contemporan al fascismului și nazismului. Acest fragment în care Voegelin l-a surprins pe jurnalistul, eseistul și dramaturgul vienez m-a fascinat atuci. Patru ani mai târziu, printr-un concurs de proiecte, am avut șansa de a merge la Viena și de a cerceta mai detaliat activitatea și opera lui Karl Kraus.  Așadar, în primăvara anului 2014, cu o bursă CEEPUS, studiam în Biblioteca Națională a Austriei opera în original a intelectualului vienez din perioada interbelică. Kraus i-a ridiculizat pe cei ademeniți de miturile Walhalei, a lui Wotan, al Nibelugilor și mai ales misticismul și mirajul transpus în operele lui Richard Wagner. Arta rămâne desigur artă, însă aceasta a fost instrumentalizată în interbelic de naziști iar puțini intelectuali au reacționat pe măsură. Iată astfel o perioadă pe cât de fascinantă tot pe atât de complexă și de dificilă, mai ales pentru Austria.

Desigur luciditatea de care a dat dovadă Karl Kraus este necesară pentru a înţelege orice fenomen politic, iar cine o are,   percepe  ce se află dincolo de discursul şi mesajul politic.  Spre exemplu, în anii 30´, Hannah Arendt a înţeles destul de repede unde duce nazismul, iar în 1933 a emigrat în Franţa. Albert Einstein,  aflat în SUA într-o vizită, a ales să nu se mai întoarcă în Germania după desemnarea lui Hitler drept cancelar. Aceste exemple evidențiază faptul că nazismul nu reprezenta o enigmă, ci era destul de previzibil în acțiunile sale dat fiind populismul, propaganda, oamenii care activau în rândurile SA, SS, NSDAP și mai ales datorită discursului antisemit, xenofob, antioccidental și revizionist al lui Hitler și a celor din partidul său. Oare istoria se repetă acum din nou în perioada postbelică?

În cartea sa Die Dritte Walpurgis Nacht, Karl Kraus a descris personalitatea lui Goebbels. În ceea ce-l priveşte pe liderul nazist, Kraus crede că avem de a face doar cu clişee lingvistice,  un om care a trăit într-o realitate paralelă, în propria sa nebunie. Voegelin scria în cartea sa despre Hitler și germani că jurnalistul Karl Kraus  reușește să reunească aceste clișee terifiante ale naziștilor, clișee prin care aceștia practic construiesc o relaitate paralelă cu cea în care trăim (,,Kraus réunisse un terrifiant tas de cliches nauséabonds de la seconde réalité. Il montre que, en dehors de ces cliches linguistiques, il n`y a que du vent.’’). Din punctul de vedere al lui Karl Kraus asemenea clișee nu aveau niciun fel de acoperire. Este o caracteristică a mișcărilor fasciște. Un fascist mereu are nevoie de un dușman, mereu are nevoie de cineva cu care să se bată sau mai bine spus pe care să bată, persoane indezirabile, dușamnii poporului, neamului țării, etc. Fasciștii se află într-o permanentă stare de conflict și alertă. La fasciști și naziști nu vom găsi argumente și o expunere logică. Vom găsi doar lozinci, clișee și fragmente de propoziții bune de pus pe pancarde, pe garduri, pe ziduri dar nicidecum într-o argumentație logică, rațională.

 În fine, din punctul de vedere al lui Karl Kraus, ceea ce reiterează și Eric Voegelin în cărțile sale, Goebbels nu a fost singurul om care a trăit într-o realitate paralelă, milioane de germani au acţionat şi gândit asemenea lui. Milioane de germani au preluat propaganda germană din anii 1933-1945 drept un adevăr absolut. Greșeală fatală care a costat omenirea milioane de morți.

 Aşadar, regimurile totalitare nu pot exista în absenţa unei realităţi create de propria ideologie. La asemenea ‘’revelații’’ precum  Karl Kraus a ajuns  și Curzio Malaparte (9 iunie 1898 – 19 iulie 1957). Deși inițial a fost un fascist convins, dramaturgul, eseistul, scriitorul Malaparte a participat la marșul asupra Romei al fasciștilor din 1922 și a îmbrățișat ideologia fascistă asemenea unei credințe timp de 20 de ani. Însă, aflăndu-se pe frontul de est, într-o aparentă vizită pentru a scrie unor diferitor ziare din Italia despre cursul războiului, s-a dezis de fascism și mai ales de ororile nazismului. Malaparte nu numai că a fost oripilat de ceea ce făceau germanii și aliații lor, dar mai mult decât atât și-a dat seama că aceștia nu vor câștiga războiul. Lui Malaparte îi datorăm primele mărturii despre pogromul de la Iași din vara anului 1941. Scriitorul italian a fost îngrozit de ceea ce a văzut în România și nu a întârziat să scrie despre atrocitățile la care a fost supusă populația evreiască în timpul regimului condus de Ion Antonescu. Aceste mărturii au stat la baza filmului Călătoria lui Gruber, regizat de Radu Gabrea. Filmul are marele merit de a face cunoscut  în main streem Holocaustul din România. Fără a exagera, se poate considera că filmul lui Radu Gabrea a jucat același rol precum Lista lui Schindler de Steven Spielberg.

  În cultura română nu există multe personalități asemenea lui Karl Kraus, În perioada postbelică, în unele romane din literatură română găsim   descrisă această realitate paralelă. Am menţionat  câteva dintre ele, Herta Muller (Heimat ist das, was gesprochen wird), Cătălin Dorian Florescu  (Der blinde Masseur). Cu siguranţă sunt şi altele care descriu ceea ce Voegelin a  numit drept fenoenul de alienare, die Entfremdung von der Wirklichkeit – îndepărtarea de realitate.

Fragment din volumul  Emilian Dranca, Religiile politice în secolul XX, în curs de publicare.

Citește și: Heimkehr, film și propagandă în Germania nazistă

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.