La 10 mai 1877, după ce cu o zi înainte Parlamentul României vota moţiunea care declara „Independenţa absolută a României”, Carol I proclama solemn Independenţa României, fapt ce a dus la acoperirea de glorie a Armatei Române la Plevna, Griviţa sau Smârdan.
Cu o triplă semnificaţie, 10 mai s-a impus în perioada modernă drept cea mai bună alegere pentru Ziua Naţională a României, fiind sărbătorită din 1867 până în 1947. Pe 10 mai 1866, Carol I soseşte în Bucureşti, capitala României, şi depune jurământul în faţa Parlamentului. Unsprezece ani mai târziu, pe 10 mai 1877, Carol I proclama Independenţa absolută a României. Şi, în fine, pe 10 mai 1881, Carol I a fost încoronat ca Rege al României. În acele vremuri, de ziua naţională, familia regală ieşea în mijlocul bucureştenilor, asista la bătaia cu flori de la şosea şi la focurile de artificii din Cişmigiu.
La începutul domniei principelui Carol I, România era un stat mic, cu o populaţie de circa 5 milioane de oameni. Încă aproximativ 5 milioane de români trăiau în provinciile istorice ocupate de imperiile vecine. Dezvoltarea economico-socială ca şi aspiraţiile naţionale ale României erau grav afectate de statutul de vasal al Imperiului Otoman.
Opoziţia internaţională
După abdicarea lui Cuza, prin variate forme politice şi diplomatice, s-a desfăşurat prin intermediul românilor din străinătate o amplă activitate propagandistică pentru influenţarea opiniei publice internaţionale şi crearea unui curent favorabil intereselor româneşti. În acelaşi timp, oamenii politici români au întărit legăturile cu reprezentanţii mişcărilor de eliberare naţională din Balcani.
Viaţa politică internaţională din perioada de dinaintea izbucnirii războiului a cunoscut o readucere în primul plan al discuţiilor a aşa-numitei „Chestiuni Orientale”. Puterile europene au fost obligate să concentreze din nou asupra Imperiului Otoman şi a situaţiei naţiunilor care încercau să-şi câştige independenţa, având de optat între păstrarea integrităţii teritoriale a imperiului sau reîmpărţirea sferelor de influenţă în Balcani. La începutul anului 1877, soluţia militară părea de neevitat.
În aceste condiţii, guvernul român a luat măsuri hotărâte începând cu 1876 pentru întărirea armatei. A fost decretată o mobilizare parţială, a fost creat corpul de observaţie de la Gruia, au fost executate lucrări de fortificare a mai multor puncte strategice. Toate aceste măsuri s-au luat într-o atmosferă de susţinere din partea populaţiei şi cu un moral ridicat al armatei.
Pregătiri de război
Guvernul român a adoptat la început o politică de neutralitate faţă de conflictele sudul Dunării şi a depus eforturi diplomatice pentru recunoaşterea independenţei ţării pe cale paşnică. Însă iminenţa declanşării unui nou război între ruşi şi otomani a determinat guvernul român să negocieze cu reprezentanţii Imperiului Rus la Livadia în septembrie 1876 condiţiile trecerii armatei imperiale pe teritoriul naţional în drumul lor spre Dunăre. Cele două guverne au semnat la Bucureşti la 4 aprilie 1877 convenţia prin care românii acordau „liberă trecere” trupelor ţariste, în condiţiile în care Imperiul Rus garanta apărarea şi menţinerea integrităţii teritoriale a României.
Imperiul Otoman a reacţionat la acţiunilor politice şi militare ale românilor şi a luat o serie de măsuri de descurajare: suspendarea diplomaţilor români de la Constantinopol, sechestrarea unor nave româneşti încărcate cu cereale, bombardarea oraşelor Brăila şi Reni, atacarea pichetelor de frontieră, şa. Ministrul de război român Alexandru Cerna a ordonat în această situaţie trupelor române să riposteze ferm faţă de orice tentativă otomană de traversare a Dunării. În cadrul sesiunii Adunării Deputaţilor din 29 aprilie şi a Senatului de a doua zi, Parlamentul României declara rupte legăturile diplomatice cu Imperiul Otoman şi recunoştea existenţei stării de război dintre cele două state. Pe 9 mai 1877, Mihail Kogălniceanu a proclamat independenţa României. A doua zi, actul a căpătat putere de lege prin semnarea lui de către principele Carol I. Guvernul român a hotărât încetarea plăţii tributului de 914.000 lei, suma fiind direcţionată către bugetul apărării.
Diana Gabor
