Judecătorii și procurorii clujeni și-au depus dosarele pentru a conduce justiția din zonă. Nouă judecători și patru procurori au primit unda verde de la Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) pentru a concura în funcțiile de președinte și vicepreședinte din cadrul instanțelor și parchetelor din jurisdicția Curții de Apel Cluj. Majoritatea dintre ei au mai ocupat funcții de conducere de ani buni, așa că acest concurs este mai mult de formă. Aceste alegeri vin la scurt timp după ce reprezentanții europeni ai Mecanismului de Cooperare şi Verificare pentru Justiție au ”descins” în Ardeal pentru a îi examina pe majoritatea magistraților care ocupă funcții de conducere în justiție.
Nouă judecători concurează pentru posturile de conducere din cadrul Curții de Apel Cluj
Denisa Bâldean și-a depus dosarul de candidatură pentru a deveni Președintele Curții de Apel Cluj. Anca Budișan vrea să ajungă Președintele Tribunalului Cluj. Valentin Chitidean vrea să ajungă vicepreședintele Curții de Apel Cluj. De asemenea, Farcaș Hângan Georgiana Rodica, de la Tribunalul Bihor, vrea să ajungă în funcția de vicepreședinte a Tribunalului Cluj. De la Tribunalul Sălaj, Rodica Guzu concurează tot pentru postul de vicepreședinte la Tribunalul Cluj.
Valentin Mitea și-a depus dosarul pentru a ocupa funcția de vicepreședinte la Curtea de Apel Cluj. Flaviu Moțu, și-a depus dosarul pentru a deveni președintele Tribunalul Comercial Cluj, iar Alexandrina Nan concurează pentru funcția de vicepreședinte la Tribunalul Cluj. Sorina Siserman vrea să fie președintele Curții de Apel Cluj. Patru procurori și-au depus dosarele pentru a accede în funcțiile de conducere de la parchetele clujene.
De la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, Marius Boțogan vrea să ajungă prim procuror adjunct la Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj. Gheorghe Ion Dragoș și-a depus dosarul de candidatură pentru funcția de prim procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj. Georgeta Prunean candidează la funcția de prim procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj. Lucia Irina Sabo vrea să avanseze de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Gherla în funcția de prim procuror la Parchetul de pe lângă tribunalul Cluj.
Concurs pe șest
Cu aproximativ o săptămână înainte de acest anunț, un grup de inspectori din cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV) pentru Justiție au făcut o ”razie” prin instanțele din Transilvania pentru a verifica modul în care se face dreptate în această zonă a țării. Inițial, despre această verificare, Consiliului Superior al Magistraturii nu a emis nici o poziție oficială. Însă după apariția în presă a știrii că inspectorii MCV au intervievat magistrații clujeni despre modul în care administrează dreptatea, CSM a remis în ziua următoare, pe 25 septembrie, un comunicat despre verificările inspectorilor MCV.
”În cadrul întâlnirii au fost discutate progresele înregistrate în cadrul MCV în perioada 1 iunie – 15 septembrie 2014, din perspectiva atribuţiilor Consiliului Superior al Magistraturii, respectiv privind independenţa justiţiei, codurile penale – probleme legislative şi implementare, codurile civile – implementare, reforma sistemului judiciar – strategie, volumul de muncă, reorganizarea instanţelor, metode pentru luarea deciziilor, publicarea on line a hotărârilor judecătoreşti, consistenţa pedepselor şi implicarea părţilor interesate. Totodată au fost abordate subiecte privind integritatea sistemului judiciar şi aspecte disciplinare. Discuţiile reprezentanţilor CSM cu echipa de experţi în cadrul misiunii de evaluare vor continua în cursul acestei zile într-o întrevedere comună cu reprezentanţi ai Ministerului Justiţiei şi ai Băncii Mondiale, unde vor fi discutate teme privind strategia pentru justiţie – paşii următori, reforma sistemului judiciar şi interacţiunea acestuia cu toate profesiile juridice şi cu societatea civilă”, arată comunicatul CSM.
După cum se poate observa, în poziția oficială se trece în revistă fugar că ”totodată au fost abordate subiecte privind integritatea sistemului judiciar şi aspecte disciplinare”, însă conform unor informații judiciare, aceasta a fost principala temă a verificărilor: corupția din justiție.
A treia instanță din țară
Curtea de Apel Cluj este una dintre cele mai mari instanțe din țară. Din analiza datelor statistice referitoare la numărul total al dosarelor de soluționat la nivelul Curții de Apel Cluj şi al instanțelor arondate se observă că în anul 2012 au existat 251.824 dosare de soluționat, în creştere față de anii anteriori, când valorile acestui parametru au fost de 238.739 dosare în anul 2011 şi, respectiv, de 236.236 dosare în anul 2010. Din totalul de 251.824 cauze de soluționat, în cursul anului de referință, pe rolul instanțelor din aria de competență a Curții de Apel Cluj au fost înregistrate 193.750 dosare noi (mai mult față de anul precedent, când numărul acestora a fost de 182.073), la care s-a adăugat un stoc de 58.074 dosare rămase nesoluționate din anul precedent.
100 de judecători pentru alt fel de justiție
La nivela național, Institutul Naţional al Magistraturii organizează la sfârşitul lunii octombrie concurs pentru ocuparea unui număr de 106 funcţii de conducere vacante la nivelul instanţelor de judecată din România şi a unui număr de 140 de funcţii de conducere vacante la nivelul parchetelor.