Poliţiştii au depistat în ultima săptămână 130 de persoane dispărute sau pe numele cărora existau mandate emise de instanţele de judecată, dintre persoanele dispărute 54 fiind minori. „Poliţiştii din cadrul structurilor de investigaţii criminale, sub coordonarea Direcţiei de Investigaţii Criminale – I.G.P.R., au depistat, în ultima săptămână, 130 de persoane care erau dispărute sau pe numele cărora existau mandate emise de instanţele de judecată. Poliţiştii structurilor de investigaţii criminale din întreaga ţară, în urma activităţilor de căutare şi identificare, au depistat 81 de persoane semnalate ca fiind dispărute, dintre care 54 de minori”, informează IGPR într-un comunicat de presă remis duminică AGERPRES.