ciocan tribunal

Clubul Sportiv Municipal Cluj-Napoca s-a îndreptat în instanță împotriva a 14 antrenori, angajați ai instituției, pentru a recupera suma 192.593 lei, prejudiciu stabilit de Curtea de Conturi a României, în urma unui control din anul 2021. Potrivit auditorilor externi, antrenorii ar fi încasat ilegal, în perioada aprilie 2018 – martie 2021, un spor de lot în procent de 25% aplicat la salariul de bază. Legea care permitea acordarea acestui tip de spor a fost abrogată încă din anul 2010, iar în prezent nu există temei legal în acest sens. Magistrații de la Tribunalul Cluj au stabilit că antrenorii trebuie să restituie sumele de bani încasate ilegal, însă decizia a fost atacată cu apel. 

În anul 2021, Curtea de Conturi a României a efectuat un control la Clubul Sportiv Municipal Cluj-Napoca, în urma căruia s-a constatat că 14 angajați ai instituției care dețin funcția de antrenor au beneficiat ilegal, în perioada aprilie 2018 – martie 2021, de un spor de lot în procent de 25% aplicat la salariul de bază, cauzând un prejudiciu de aproape 200.000 de lei. În aprilie 2018, șeful instituției era Ioan Mănășturean, iar din anul 2019, conducerea a fost preluată de către actualul director al Clubului Sportiv Municipal Cluj-Napoca, Sergiu Daniel Dascăl. 

Sporul de lot, acordat fără temei legal

Potrivit Raportului de Audit financiar întocmit de către Curtea de Conturi a României, plata sporului de 25% calculat la salariul de bază a fost posibilă până la modificările legislative din anul 2010, dar în prezent  nu se bazează pe niciun temei legal, arătând că „Legea—cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu  modificările și completările ulterioare, nici nu există termenul de spor de lot”. 

Auditorii externi au ținut cont, la întocmirea raportului, și de o adresă emisă de Ministerul Tineretului și Sportului, prin care s-a reținut faptul că sporul de 25%, acordat pentru personalul încadrat în funcții de antrenor de loturi naționale și antrenor categoria I s-a acordat până la data de 01.01.2010. 

Pentru a recupera prejudiciul în sumă de 188.355 lei, la care se adaugă contribuția asiguratorie de muncă aferentă în sumă de 4.238 lei, stabilit de Curtea de Conturi a României, Clubul Sportiv Municipal Cluj-Napoca i-a acționat în instanță pe cei 14 antrenori care au primit ilegal sporul de lot, cerând magistraților să dispună obligarea lor la restituirea sumelor încasate necuvenit. 

Cei 14 antrenori de la Clubul Sportiv Municipal Cluj-Napoca au arătat în întâmpinare că  instituția la care sunt angajați nu a contestat decizia Curții de Conturi și s-a îndreptat împotriva lor pentru recuperarea pagubei stabilite. De asemnenea, antrenorii au apreciat că actele puse la dispoziția auditorilor externi în timpul controlului au fost interpretate în mod greșit, deoarece aceștia susțin că  nu au beneficiat de nici un spor de lot ci numai de salariul de bază. De asemenea, au solicitat instanței admiterea excepției prescripției dreptului material la acțiune, pentru suma de 64.287,00 lei, aferentă drepturilor salariale periodice acordate în perioada aprilie 2018—octombrie 2018, raportat la data înregistrării cererii de chemare în judecată, 03 noiembrie 2021. 

Banii au fost plătiți cu titlu de „cheltuieli de personal – salarii de bază”

În fața instanței Curtea de Conturi a României a arătat că un număr de 15 persoane angajate în cadrul Clubului Sportiv Municipal Cluj-Napoca au beneficiat de venituri salariale nelegale în sumă totală de 192.593 lei, din  care suma de 188.355 lei reprezintă spor lot în procent de 25%, aplicat la salariul de baza, iar 4.238 lei, reprezintă contribuția asiguratorie de munca aferentă sumelor acordate  necuvenit pentru sporul de lot. 

Curtea de Conturi a indicat că, potrivit datelor înregistrate în evidenta financiar contabilă a Clubului Sportiv Municipal Cluj-Napoca,  reiese că sumele acordate ca spor lot au fost  plătite cu titlu de „cheltuieli de personal – salarii de bază”.  

Instanța a reținut următoarele: „Așa cum reiese din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, sumele a căror restituire se solicită au reprezentat parte a drepturilor salariale și au fost efectiv acordate, contrar poziției procesuale ale pârâților care susțin ca aceștia nu au încasat vreo sumă cu titlu de spor de lot, dovadă fiind statele de plată anexate de către reclamantă. Sumele acordate de reclamantă, în perioada rămasă de analizat, nu au avut o bază legală, iar aceste sume au fost remise pârâților fără a exista o obligaţie contractuală, care să fi justificat plata unor sume de bani cu titlu de drepturi salariale. (…) Apărarea pârâților că  sumele pretinse de reclamanta nu au fost acordate cu titlu de spor de lot  ci reprezintă o indemnizație  lunară în cuantum de 25% din salariul brut nu  au niciun fundament. (…) Din satele de plata anexate la dosar rezulta cu claritatea că pârâților le-a fost acordat sporul de lor în procent de 25%  calculat la salariul de bază și nu o indemnizație precum cea prevăzută de prevederile 47 invocate de pârâti. (…) În final, se reține că pârâți  fac referire la faptul că contractele acestora de muncă nu au fost afectate de nulitate iar aceștia au încasat drepturile prevăzute în contractele individuale  de muncă. Ca o primă observație se impune a fi menționat faptul că în cadrul contractelor individuale de muncă nu a fost prevăzut că se acordă pârâților acest spor de lot, deci suplimentar nu există vreun temei pentru acordarea acestuia în CIM. În măsura în care ar fi exista o asemenea situație atunci s-ar fi putut  analiza apărarea pârâților întrucât într-o asemenea ipoteză reclamanta ar fi  achitat sumele de bani corespunzătoare drepturilor salariale, în temeiul clauzelor contractului individual de muncă iar faptul că  ulterior Curtea de Conturi ar fi  constatat prin decizie că anumite drepturi băneşti au fost acordate cu încălcarea legilor nu ar putea lipsi automat de efecte clauzele contractului individual de muncă în baza cărora acestea au fost acordate.”

Magistrații de la Tribunalul Cluj au stabilit, la sfârșitul anului trecut, că cei 14 antrenori de la Clubul Sportiv Municipal Cluj-Napoca trebuie să restituie instituției sumele încasate cu titlu de spor de lot aferente perioadei iulie 2018 – martie 2021. Decizia nu este definitivă și a fost deja atacată cu apel de către cei 14 antrenori. 

„Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul CLUBUL SPORTIV MUNICIPAL CLUJ-NAPOCA împotriva pârâților (…), să restituie reclamantei sumele încasate cu titlu de spor de lot aferente perioadei iunie 2018-martie 2021. Obligă pârâtul B. L. să restituie reclamantei sumele încasate cu titlu de spor de lot aferente perioadei februarie-decembrie 2019. Obligă pârâtul V. V. să restituie reclamantei sumele încasate cu titlu de spor de lot aferente perioadei iulie 2018 – martie 2021. Ia act că reclamantul şi-a rezervat dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Tribunalul Cluj.”, arată soluția pe scurt a instanței.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.