Nu mai puțin de 17 amânări au avut loc în dosarul penal de pe rolul Judecătoriei Turda, în care primarul comunei Valea Ierii, Dorin Nap, este acuzat de săvârșirea infracțiunilor de tăiere fără drept de arbori din fondul forestier, furt de arbori din fondul forestier şi fals intelectual. De-a lungul timpului, Dorin Nap a făcut nenumărate cereri de amânare a cauzei. Cel mai probabil, primarul are de gând să-și ducă mandatul la bun sfârșit și nu vrea să rămână fără funcție în cazul în care dosarul se va finaliza cu o condamnare penală.
Dorin Nap ține cu dinții de funcția sa. Ajuns în scaunul de primar al comunei Valea Ierii în anul 2020, Nap încearcă să amâne pronunțarea unei decizii judecătorești în dosarul în care este acuzat de de săvârșirea infracțiunilor de tăiere fără drept de arbori din fondul forestier, furt de arbori din fondul forestier şi fals intelectual, de teama că și-ar putea pierde funcția.
Potrivit procurorilor clujeni, în luna aprilie a anului 2020, înainte cu numai câteva luni de alegerile locale, Dorin Nap care la acea vreme era pădurar la Ocolul Silvic Valea Ierii s-a deplasat la cantonul silvic pe care îl avea în pază, unde știa că există în curs de exploatare o partidă de masă lemnoasă. Profitând de faptul că lucrările de exploatare erau sistate de titularul autorizaţiei de exploatare, la faţa locului nefiind vreun reprezentant al acesteia, Nap a tăiat fără drept un număr de 7 arbori de esență rășinoase, din specia molid, care erau marcați, cu un volum de 15,771 mc. În cauză a fost stabilit un prejudiciu de 9.801,51 lei fără TVA, alăcătuit din valoarea pagubei produse pădurii de 5.765,59 lei la care se adaugă valoarea funcțiilor pădurii nerealizate în sumă de 4.035,92 lei. Dorin Nap a tractat arborii tăiați până la o rampă primară cu un tractor, valoarea prejudiciului fiind de 2.712 lei.
La o zi de la sustragerea celor 7 arbori, actualul primar al comunei Valea Ierii a întocmit un așa-zis aviz de însoțire primar cu un localnic cu care avusese o înțelegere în prealabil în vederea vânzării materialului lemnos. Avizul de însoțire fusese întocmit pentru cantitatea de 11,57 mc lemn rotund rășinoase, deşi în realitate era vorba de cantitatea de 18,16 mc, iar la rubrica document de proveniență, Nap a notat că lemnele provin dintr-o altă exploatare decât cea reală, pentru a crea aparenţa unei proveniențe legale a materialului lemnos provenit din cei 7 arbori tăiați și sustrași ilegal.
Dorin Nap, trimis în judecată la un an de la alegeri
Magistrații de la Tribunalul Cluj au dispus trimiterea în judecată a primarului din comuna Valea Ierii, Dorin Nap, la data de 29 septembrie 2021.
„Constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr.885/P/2020 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Turda, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii privind pe inculpatul N.D., cu datele personale, trimis în judecată pentru comiterea infracţiunilor de tăiere fără drept de arbori din fondul forestier, p.p.de art.107 al.1 lit.d şi al.2 lit.d din Legea nr.46/2008 cu art.5 C.penal, furt de arbori din fondul forestier, p.p.de art.109 al.1 lit.a şi al.2 lit.d din Legea nr.46/2008 cu art.5 C.penal, fals intelectual, p.p.de art.321 C.penal. În baza art.275 al.2 C.pr.pen., obligă pe inculpat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în sumă de 300 lei. În baza art.275 al.3 C.pr.pen., restul cheltuielilor judiciare avansate de stat în contestaţie rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţa camerei de consiliu din 29.09.2021.”, arată soluția pe scurt a instanței.
Nap ar face și muncă în folosul comunității ca să-și păstreze funcția
Încă de la primul termen de judecată, din data de 10 noiembrie 2021, Dorin Nap a solicitat instanței să-i acorde puțin răgaz ca să își angajeze un avocat. La cel de-al doilea termen, potrivit documentelor cuprinse la dosar, primarul din Valea Ierii a declarat în fața instanței că este de acord să presteze muncă neremunerată în folosul comunității, recunoscându-și astfel vina. Dorin Nap s-a prezentat la câteva termene și a indicat o listă destul de stufoasă cu martori pe care judecătorii ar trebui să-i audieze în proces pentru stabilirea contextului în care s-au întâmplat lucrurile. Magistrații clujeni au constatat că anumite persoane indicate de Nap nu ar trebui să fie audiate.
Primarul a solicitat să se efectueze o expertiză silvică cu următoarele obiective: să se stabilească volumul masei lemnoase şi valoarea masei lemnoase care a rezultat din tăierea arborilor; să se calculeze prejudiciul produs în funcție de cioatele care au rămas din tăierea arborilor; să se precizeze explicit categoriile de daune pe care le cuprinde prejudiciul calculat conform codului silvic”.
La ședința publică din data de 15 iunie 2022, avocatul primarului din Valea Ierii a arătat că din răspunsul comunicat expertul care urmează să efectueze expertiza silvică reiese că „lucrările se vor demara în luna octombrie sau noiembrie şi preconizează realizarea expertizei în luna februarie 2023”, avocatul a precizat că „ar solicita înlocuirea expertului însă ar exista posibilitatea să întâmpine aceeași situație şi cu un alt expert”. Până la urmă nu e nicio grabă. Nap vrea să mai guste încă puțin din beneficiile pe care i le oferă funcția de primar.
A urmat o nouă serie de amânări până la data de 14 decembrie 2022, când expertul desemnat să efectueze expertiza silvică a pus concluziile la dispoziția magistraților.
Potrivit documentelor cuprinse la dosarul cauzei, din raportul de expertiză reiese că „prejudiciul calculat de către delegații Gărzii Forestiere Cluj este de 6861,05 lei la o cantitate de 15.711 mc, același ca şi cel calculat în faza de urmărire penală, iar la punctul următor domnul expert a arătat că valoarea funcțiilor pădurii nerealizate în cuantum 4.035,92 lei fără TVA, care a fost avut în vedere cu ocazia întocmirii actului de sesizare nu se impune a fi calculat la stabilirea prejudiciului total întrucât arborii în cauză fiind autorizați pentru exploatare nu mai aveau cum să îndeplinească alte funcții productive sau protective, prin urmare nu mai există funcții ale pădurii acre să nu fie realizate prin tăiere pentru a fi cuantificate”.
Nap a obținut schimbarea încadrării juridice
Dorin Nap a solicitat instanței schimbarea încadrării juridice, deoarece este influențată de calculul prejudiciului. Instanța a admis cererea formulată de avocatul primarului din Valea Ierii și a schimbat încadrarea juridică în cazul infracțiunii de tăiere fără drept de arbori din fondul forestier, invocând alin. (1) lit. c ), art. 107 din Legea 46/2008, care prevede că infracțiunea săvârșită de Nap ar putea fi sancționată cu închisoare de la un an la 5 ani și nu cu închisoare de la 2 la 7 ani, așa cum fusese stabilit inițial. După ce a văzut că a obținut o încadrare juridică mai blândă, Dorin Nap a avut nevoie de câteva luni în care să nu mai audă de proces, așa că a formulat alte cereri de amânare. Următorul termen a fost stabilit la data de 8 martie 2023.
Dacă ne uităm la modul în care se desfășoară procesul, Dorin Nap ar putea să mai prindă încă un mandat la șefia Primăriei Valea Ierii. Cererile de amânare curg șiroaie, timp în care Nap se pregătește de campania electorală.