În această dimineață, în zona localității Sânpau aflată pe drumul național dintre Cluj Napoca și Târgu Mureș a avut loc un accident în care au fost implicate 20 de mașini.

„Este vorba de o tamponare uşoară, 20 de autovehicule implicate, o victimă de cod verde cu atac de panică a fost preluată de SMURD. Circulaţia este blocată”, precizează ISU Mureş.

Potrivit sursei citate, pompierii de la Detaşamentul Târgu Mureş asigură măsurile PSI.

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române anunțase la ora 06:30 că este semnalată depunere de polei pe DN 15 Târgu Mureș-Turda, între localitățile Luduș și Ungheni, județul Mureș.

Reprezentanţii Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Braşov susţin că în zonă s-a acţionat luni dimineaţă, între orele 5:00 şi 6:00, cu sare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.