România alunecă pe o pantă periculoasă, iar Comisia Europeană transmite că statul român nu pare a fi în stare să facă ajustările necesare pentru asigurarea corecturii deficitului excesiv.

Deterioarea masivă a finanțelor publice a fost generată în special de cheltuielile excesive cu creșterea salariilor și a pensiilor – scrie adevarul.ro – care ar fi adâncit deficitul deja înregistrat la finalul anului 2019. În opinia oficialilor europeni, creşterea cheltuielilor de la buget destinate combaterii pandemiei şi consecinţelor sale economice şi sociale explică doar parţial preconizata creştere a deficitului.

România este aproape de a fi sancţionată în acest sens, arată sursa citată.

Contactat telefonic, finanţistul Dragoş Cabat, preşedinte al CFA România a declarat pentru „Adevărul” că nu crede că este posibil ca România să poată corecta în anul ce vine deficitul excesiv.  

„Avem probleme din anii trecuţi cu aceste creşteri ale deficitelor bugetare şi alte vulnerabilităţi destul de mari, chiar şi în anii în care aveam cea mai mare creştere economică din UE. Acestea sunt motivele pentru care ne avertizează acum Comisia Europeană. Doar că anul acesta, din cauza crizei sanitare, tot ce s-ar fi putut corecta este amânat. Şi cred că nici în 2021 nu le vom putea corecta”, a declarat finanţistul.

Întrebat ce poate face ţara noastră pentru a îndrepta situaţia, el a spus că „se poate pune o presiune mai mare pe forţele politice, să nu mai crească atât cheltuielile bugetare, să nu mai crească salariile şi pensiile”.  

„Din 2022, după ce vom fi depăşit criza financiară şi de sănătate, Comisia Europeană va impune măsuri şi va face presiuni foarte mari faţă de toate statele care au înregistrat deficite mari să aibă bugete echilibrate. Ne va impune măsuri de scădere a deficitelor bugetare.  

Dar România trebuie să-şi facă un plan clar până atunci, pentru că altfel nu poate reduce deficitele structurale. Toate cheltuielile cu salariile şi pensiile şi altele care ţin de administraţie trebuie reduse semnificativ”, a spus Cabat pentru „Adevărul”.

Citește continuarea AICI.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.