Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene transmis, sâmbătă, explicaţii cu privire la reducerea alocării din PNRR şi precizează că este un mecanism care se aplică tuturor statelor. Acesta ţine de creşterea economică reală, în raport cu cea estimată pe baza căreia s-a realizat alocarea bugetară. Valoarea actualizată pentru România este redusă cu peste 14%, lucru care s-a întâmplat în cazul a 21 de ţări membre. MIPE precizează că tăierile nu vor afecta proiecte importante, iar reducerile nu ţin de îndeplinirea unor ţinte şi jaloane.

”În cadrul procesului de avizare a unei cereri de plată, Comisia Europeană poate solicita clarificări suplimentare faţă de documentaţia prin care un stat membru justifică realizarea ţintelor şi jaloanelor, această practică fiind una obişnuită în procesul de analiză. În vederea clarificării tuturor aspectelor necesare, Guvernul României, prin Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, a răspuns de fiecare dată prompt, împreună cu toţi coordonatorii de reformă şi investiţii, tuturor cererilor de clarificări ce au apărut din partea Comisiei Europene. Guvernul României şi reprezentanţii Comisiei Europene sunt într-un dialog permanent cu scopul ca cererea a II-a de plată să fie achitată integral, iar la acest moment aceasta este singura opţiune luată în calcul”,  a transmis, sâmbătă, MIPE, într-un comunicat de presă.

Potrivit instituţiei, întrucât a reuşit redresarea economiei şi creştere în 2021 faţă de 2020, Guvernul este în situaţia de a propune diminuarea alocării cu 2,1 miliarde euro, astfel că a mandatat MIPE să efectueze propuneri către reprezentanţii Comisiei Europene pentru a identifica cea mai bună opţiune, dar nu este definitivată o listă finală în acest sens.

1 COMENTARIU

  1. LA MUNCA NU LA INTINS MANA….PRIMIM DAR CE DAM IN SCHIMB…SUVERANITATE SI BATAIE DE JOC LA ADRESA ROMANILOR….ia mai lăsați-ne cu șmecheriile astea de 2 lei ca pierdem scheme parascheme ca sa se amestece în treburile interne…..UNDE ESTE SCHENGHEN SI DE CE METRGEM CU VIZE IN SUA??????în rest gargara globalista!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.