Ministrul Educației, Monica Anisie, a declarat, duminică, într-o emisiune TV, că potrivit unei estimări preliminare, aproximativ 250.000 de elevi din România nu au acum acces la tehnologie și, deci, nu pot desfășura cursuri online.

Pentru ei, școlile și inspectoratele trebuie să găsească alte soluții până la încheierea anului școlar, iar până la toamnă, la începerea noului an școlar, ministerul ar trebui să facă achiziții și să le asigure și lor acces la internet.

„Avem în sistemul de educaţie peste trei milioane de elevi şi avem în jur de 250.000 de elevi care nu au acces la tehnologie. Pentru aceştia, Ministerul Educaţiei se pregăteşte să intervină pentru ca la toamnă, dacă există din nou o astfel de situaţie, să nu mai fim puși în fața” unei asemenea situații, a declarat ministrul Educaţiei, Monica Anisie, la Digi 24.

Întrebată dacă are o estimare centralizată la minister în privința numărului de elevi care nu pot face cursuri online, Monica Anisie a spus că în urmă cu două, trei săptămâni, înainte de vacanţa de Paşte, chiar Consiliul Naţional al Elevilor a venit şi a spus că 60% dintre elevi au participat la lecţiile online.

„Am avut şi eu această curiozitate să văd câţi anume dintre elevi participă la aceste cursuri, de aceea le-am solicitat colegilor mei din inspectoratele şcolare să prezinte o situaţie acum, după această instrucţiune, să vedem dacă s-au îmbunătăţit sau nu participările elevilor”, a spus Monica Anisie.

Ministrul Educației a anunțat că luni la ora 9:00 va avea o videoconferință cu inspectorii școlari.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.