Pentru proiectarea Spitalului Pediatric Monobloc din Cluj Napoca au fost depuse 28 de oferte, potrivit unui anunț făcut de CJ Cluj.

În perioada următoare, juriul internațional format din reputați arhitecți și experți români și străini va evalua toate propunerile primite, iar vineri, 18 iunie a.c., va fi anunțat numele câștigătorului contractului de proiectare.

„Suntem foarte aproape de finalizarea unei etape extrem de importante pentru proiectul de edificare a Spitalului Pediatric Monobloc, un obiectiv medical ultramodern de o importanță vitală pentru Cluj și pentru întreaga Transilvanie. Am convingerea că membrii juriului vor analiza în detaliu fiecare ofertă în parte iar profesionalismul și expertiza acestora își vor spune cuvântul în alegerea celei mai bune soluții care să răspundă pe deplin exigențelor din domeniu și necesităților micilor pacienți”, a declarat Alin Tișe, președintele CJ Cluj.

Scopul competiției internaționale a fost acela de a identifica cea mai bună idee de construire a Spitalului Pediatric Monobloc, în vederea creării unui centru de servicii medicale și de cercetare în domeniul pediatriei, cu un design specializat și o adresabilitate regională. Edificiul medical ultramodern va fi construit pe un teren de cca. 17 hectare și va prelua toate secțiile actualului Spital de Copii, cele care în prezent își desfășoară activitatea în nu mai puțin de 14 clădiri aflate în 9 locații diferite din Cluj-Napoca, cu o distanță medie de aproximativ 4 km între ele.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.