Contractul pentru digitalizarea CJ Cluj din cadrul proiectului european „Smart Territory”, un proiect în valoarea de 2.897.697 de lei, fără TVA, a fost câștigat asocierea Life Is Hard, Cloud Soft SRL, Nordlogic Software, EfectRO. În cadrul proiectului vor fi realizate trei aplicații informatice intuitive – Atlasul Teritorial, Ghișeul Unic și Digitalizarea Arhivei. 

„Digitalizarea instituției pe care o conduc reprezintă o prioritate, motiv pentru care vom mobiliza toate resursele disponibile pentru ca acesta să se materializeze în cel mai scurt timp posibil. Dorim să venim în ajutorul tuturor cetățenilor care interacționează cu forul județean, facilitându-le, astfel, accesul la serviciile pe care instituția le oferă”, a declarat Alin Tișe, șeful CJ Cluj..

În perioada imediat următoare Consiliul Județean va iniția procedura de negociere a contractului cu asocierea desemnată câștigătoare. Apoi va avea loc semnarea contractului și implementarea efectivă a proiectului. Scopul proiectului „Smart Territory” este acela de a diminua interacțiunea fizică a cetățenilor cu instituția CJ Cluj.

Noile aplicații, care vor beneficia de o grafică unitară și de o serie de funcționalități interconectate și interoperabile, vor ușura efortul cetățenilor în ceea ce privește completarea cererilor, depunerea documentelor necesare, urmărirea parcursului acestora, plata taxelor și alte operațiuni în timp rapid, electronic, de oriunde, fără a fi necesară deplasarea la sediul instituției.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.