Unul dintre discipolii lui Mircea Eliade, Ioan Petru Culianu, a fost asasinat la 21 mai 1991 în universitatea din SUA unde preda.Profesorul de origine română Ioan Petru Culianu fusese asasinat prin impuscare de la spate, intr-o toaleta a Universitatii din Chicago.

Savantul tocmai primise cartea verde si urma sa fie angajat la Divinity School, insititutie de invatamant din cadrul prestigioasei Universitati Harvard.

Nascut la Iasi in 1950, Ioan Petru Culianu se tragea dintr-o renumita familie cu origini aromane, strabunicul sau patern fiind Neculai Culianu, junimist, apropiat al lui Titu Maiorescu si fost rector al Universitatii din Iasi.

Dupa studii in domeniul literaturii facute in Iasi si Bucuresti, Culianu reuseste in 1972 sa ceara azil politic in Italia, dupa ce urmeaza cursuri de vara la Perugia.
Urmeaza ani de studii in Italia si Olanda, devenind discipolul si protejatul lui Mircea Eliade.

In 1986 ajunge in Statele Unite ca „visiting professor” si apoi profesor titular de istorie a religiilor, insa devine si o voce critica la adresa regimului comunist de pana in 1989 si, in special, la adresa regimului reprezentat de FSN si Ion Iliescu.

In urma articolelor sale, aparute in revista „Lumea libera romaneasca” de la New York, primeste amenintari cu moartea prin telefon, dar si scrisori semnate „Fiii lui Avram Iancu„.

Culianu considera Revolutia Romana o lovitura de stat pusa la cale de KGB, iar pe Ion Iliescu un „produs” al Moscovei. Monarhist convins, s-a implicat in organizarea vizitei Regelui Mihai in Statele Unite, la inceputul anului 1991.

Toate acestea au stranit iritarea unor grupuri din fosta Securitate, transformata dupa 1990 in Serviciul Roman de Informatii.

Profesorul iesean Liviu Antonesei observa, intr-un articol publicat pe blogul sau, ca asasinarea lui Culianu a fost organizata de un „grupuscul securist autonomizat dupa prabusirea comunismului si nu e obligatoriu sa fi primit ordin explicit de la Bucuresti. Era plin exilul de fii ai lui Avram Iancu, grupuri care reuneau securisti si legionari, a caror misiune era intimidarea si amenintarile impotriva romanilor in dezacord cu regimul, ceea ce Culianu a fost mereu”.

„In ce priveste asasinatul in sine, sare in ochi mina de profesionist si unele din manierele de lucru ale Securitatii. Un singur glont tras in cap intr-o toaleta a Universitatii din Chicago. Nici o sansa de scapare pentru victima si un loc ales pentru a incerca umilirea acesteia. Pe deasupra, cu capul se gindeste, cum spuneau tortionarii in vreme ce loveau victimele in organul gindirii”, subliniaza profesorul Liviu Antonesei.

Profesorului Ted Anton, autorul cartii „Eros, magie si asasinarea profesorului Culianu” crede ca alti suspecti pentru asasinarea profesorului sunt gruparile neolegionare ce doreau relansarea „Garzii de fier” sau legatura dintre acestia si Securitate, mai precis organizatia Uniunea Vatra Romaneasca.

Alti autori au vorbit despre „un omor cu semnificatie rituala”, avut loc de sarbatoarea Sfintilor Constantin si Elena (onomastica mamei lui Culianu), intr-un loc respingator. Ulterior revista „Romania Mare” condusa de Corneliu Vadim Tudor a exultat, sustinand ca WC-ul este locul ideal pentru uciderea unui „tradator de neam si tara”.

In 1997, FBI a transmis autoritatilor de la Bucuresti ca „asasinul lui Culianu este in Romania” si ca asteapta ca guvernul Romaniei sa i-l puna la dispozitie. FBI a facut doua vizite in Romania special pentru a investiga asasinatul, dar la inceput, potrivit lui Ted Anton, noile servicii de informatii romanesti nu au vrut sa colaboreze cu agentia americana.

In 2006, FBI nu inchisese cazul si a predat dosarul politiei din Chicago

Sursa: ziare.com

Citește și: Corneliu Coposu, un simbol al democrației și luptei împotriva dictaturii. Azi, au trecut 107 ani de la nașterea Seniorului politicii românești

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.