Piața imobiliară din Cluj-Napoca a crescut în 2017 cu 30% față de anul anterior, atingând pragul de cca. 600 milioane de euro – sumă care reprezintă de peste două ori bugetul Primăriei (257 milioane de euro în prezent) sau costul integral estimat pentru realizarea metroului din Cluj-Napoca.

Astfel, din perspectiva prețului, Clujul s-a poziționat în 2017 pe cea de-a doua poziție la categoria prețurilor medii pe metru pătrat, pe primul loc fiind Sectorul 1 din București. Prețul mediu în 2017 pe segmentul apartamentelor a crescut cu peste 20% față de anul precedent, respectiv 1.211 EUR/mp (2016 – 1.000 EUR/mp).

Clujul a reușit să atragă și în 2017 cumpărători din alte județe ale țării (29%) și chiar din afara țării (2%). În topul județelor de proveniență se găsesc cele mai apropiate de Cluj, precum Bistrița Năsăud, Maramureș, Sălaj, Alba, Mureș și Satu Mare.

Date principale studiu:
 Doar 69% din cumpărători provin din județul Cluj;
 31% din valoarea totală tranzacționată a fost realizată prin finanțare bancară, în creștere față de anii precedenți, când a fost doar 17% (2016), 26% (2015), 16% (2014);
 594 mil. EUR este valoarea totală a tranzacțiilor imobiliare în 2017, dublă comparativ cu
2014 (284 mil. EUR), triplă față de 2013 (200 mil. EUR);
 30% este nivelul creșterii volumului total al tranzacțiilor în 2017 comparativ cu anul
precedent și 66% față de 2015;
 63% este ponderea achizițiilor de apartamente din totalul tranzacțiilor imobiliare de 594 mil. EUR.

 Decembrie 2017 a fost luna în care s-a atins vârful tranzacțiilor (~ 79,1 mil. EUR );
 Suprafețele cuprinse între 500 și 1.000 mp au fost cele mai frecvent tranzacționate parcele de teren;
 Suprafețele cuprinse între 35 și 55 mp au fost cele mai frecvent tranzacționate apartamente;
 Calea Manastur este strada cu cele mai valoroase (~24,2 mil. EUR) și numeroase tranzacții (327) în 2017, la polul opus aflându-se cartierul Becas (pe ambele criterii);
 600.000 EUR a fost cea mai scumpă casă tranzacționată în 2017, aceasta fiind localizată în centru (zona strazii Motilor);
 1,1 mil. EUR a fost cel mai scump teren tranzacționat în 2017, acesta fiind localizat în
cartierul Borhanci.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.