Guvernul a aprobat astăzi fondurile necesare pentru efectuarea de plăți pentru ajutoare în agricultură în valoare de peste 300 milioane de euro, destinate sectorului zootehnic.
Este vorba de plafoanele alocate ajutoarelor naționale tranzitorii și schemelor de sprijin cuplat, în sectorul zootehnic, și de stabiliera cuantumului acestora pentru plățile aferente anului 2015.
Ajutoarele naționale tranzitorii pentru speciile bovine și ovine/caprine, care se acordă pentru anul de plată 2015, au un plafon de 203,15 milioane euro, care se asigură de la bugetul de stat prin bugetul aprobat Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale pe anul 2016.
Suma se distribuie astfel:
ü 27,78 milioane euro pentru schema decuplată de producție în sectorul lapte, specia bovine;
ü 116,77 milioane euro pentru schema decuplată de producție în sectorul carne, specia bovine;
ü 58,59 milioane euro pentru schema cuplată de producție, speciile ovine/caprine.
Plățile pentru ajutoarele naționale tranzitorii în sectorul zootehnic se acordă fermierilor din sectoarele care au beneficiat de plăți naționale directe complementare în anul 2013.
De asemenea, Guvernul a aprobat plafonul maxim de 113,35 milioane euro, care se acordă pentru anul de plată 2015, pentru schemele de sprijin cuplat în sectorul zootehnic, crescătorilor de animale din speciile bovine, ovine, caprine, viermi de mătase.
Suma se repartizează astfel:
ü 1,33 milioane euro pentru specia bovine, categoria bivolițe de lapte;
ü 24,5 milioane euro pentru speciile ovine/caprine;
ü 10,5 milioane euro pentru specia bovine, categoria taurine din rase și metișii acestora;
ü 76,99 milioane euro pentru specia bovine, categoria vaci de lapte;
ü 27.000 euro pentru specia viermi de mătase.