Ministerul Sănătăţii a propus Guvernului desfiinţarea a 374 de posturi din sănătate, restructurare care ar reduce cheltuielile ministerului cu aproximativ 10 milioane lei. Propunerea înaintată Guvernului urmăreşte eficientizarea activităţii, prin eliminarea unor posturi care nu mai corespund necesităţilor actuale. „În urma discuţiilor purtate la Palatul Victoria, reprezentanţii Ministerului Sănătăţii i-au prezentat primului-ministru propunerea de restructurare care vizează o parte dintre instituţiile aflate în subordonare”, au declarat reprezentanţii MS. De asemenea, în cadrul Ministerului Sănătăţii există aproximativ 300 de posturi, dintre care aproape jumătate sunt neocupate. După reducerea cu 20% a funcţiilor din cadrul instituţiei, se vor organiza concursuri pentru ocuparea locurilor libere. În funcţie de instituţie, procentul posturilor reduse se încadrează între 8,6% şi 54%.
Beatrice Golondzac