Potrivit unui bilanț, în școlile din Cluj au fost înregistrate 38 de cazuri de violență, în unele dintre ele victime fiind profesorii.
Potrivit șefului Biroului Siguranță Școlară, Inspector principal de poliție Meda Voievod, printre victimele acestor agresiunilor se numără și profesori.
„În ceea ce privește infracțiunile înregistrate în anul școlar 2022-2023 și care au legătură cu procesul didactic, au fost înregistrate 62 de infracțiuni pe raza întregului județ. Din punctul de vedere al distribuției pe categorii de infracțiuni, cele mai numeroase dintre acestea sunt lovirile și alte violențe, în număr de 38, fiind urmate de infracțiunile de furt în număr de 11 și infracțiunile de port sau fără drept de folosire a obiecte interzise, 3 infracțiuni (…) Personal al școlilor, profesori, au fost 4”, a declarat Meda Voievod.
Ministerul Educației a publicat un așa-numit „Plan Național” de combatere a violenței școlare, care este prevăzut în noua lege a Educației. Însă, din nefericire, planul ar trebui aprobat abia la 6 luni după începerea anului școlar.
Potrivit noii legi a Educației care intră în vigoare pe 2 septembrie 2023, Guvernul aprobă „într-un termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a legii, Planul național de combatere a violenței școlare, în vederea creșterii nivelului de siguranță în școli”. Apoi, școlile, împreună cu părinții și elevii, vor face propriile planuri de combatere a violenței în acord cu Regulamentul – cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar (ROFUIP).
Individa aceasta, Meda Voievod, mă suna pe mine la telefon, in 2014, să mă amenințe că îmi ia copilul. Ar trebui să răspundă pentru tot ceea ce a făcut în viața sa profesională și să nu mai dea lecții societății, că nu are nici pregătirea, nici nivelul de inteligență potrivit pentru asta. Păcat că plătim asemenea specimene, din bani publici. Vă stau la dispoziție pentru detalii suplimentare