Conform unui comunicat de presă, sefii de la Sala Polivalentă au anunțat că vor 500 de carduri în baza cărora elevii vor putea intra la meciurile de baschet masculin ale U Banca Transilvania. Conducerea Sălii Polivalente din Cluj-Napoca dorește să se implice în promovarea sportului pe plan local. Tocmai de aceea, Departamentul Evenimente a inițiat o campanie în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Cluj prin care se vor distribui 500 de carduri care facilitează accesul la meciurile de baschet și handbal. Aceste carduri, denumite ”Prietenii Sălii Polivalente” sunt dedicate elevilor de până la clasa a 12-a și pe baza lor aceștia au acces în sală la meciurile echipelor de baschet masculin U Banca Transilvania și handbal feminin U Alexandrion, pe parcursul anului 2015.
Acest proiect este derulat în parteneriat cu cluburile U Cluj și U Mobitelco, fără de care nu am fi reușit să facilităm accesul gratuit al elevilor. Inspectoratul Școlar Județean Cluj ne sprijină și ne acordă asistență pe partea de distribuire, urmând ca acesta să decidă cine sunt beneficiarii celor 500 de carduri care vor ajunge în posesia elevilor de la peste 30 de licee clujene.
Sala a fost construită special pentru a găzdui evenimente sportive, dar și cultural-artistice. Totuși, sportul este primordial, pentru că imaginea Clujului, datorită acestui aspect, este mult mai pregnantă. Departamentul Evenimente își propune ca pe viitor să deruleze și alte campanii de promovare a sportului în Cluj-Napoca.