O echipă de voluntari, dar și un medic vor sta de vorbă cu copii și părinți din județul Iași despre normele elementare de igienă cât și despre riscurile nerespectării acestora. Conform fondatoarei asociației Zi de Bine, Melania Medeleanu, 500 de copii urmează să facă duș pentru prima dată în Microduș.
Asociația Zi de Bine împreună cu Fundația Bethany demarează campania Microduș în cele mai sărace 13 sate din județul Iași. O dubă a fost transformată într-o cabină de duș pe patru roți. Scopul proiectului este de a trage un semnal de alarmă în privința igienei și condițiilor dificile în care trăiesc aproape 6 milioane de români (aproximativ 30% din populaţia rezidentă a României) care nu au locuinţele alimentate la sistemul public de apă, conform unui studiu realizat de Institutul Național de Statistică.
Microduș pleacă în caravană în satele îndepărtate din județul Iași, unde sărăcia și lipsa educației își spun cuvântul: comuna Vlădeni, satele Broșteni, Vîlcele, Alexandru cel Bun; comuna Liteni, respectiv satele Ulmi și Liteni, comuna Prisăcani, satele Prisăcani și Măcărești, comuna Răducăneni, satele Răducăneni și Trestiana și satul Scobinți, Comuna Movileni, cu satele Epureni și Larga Jijiei, comuna Cotnari – satul Hodora și satul Scobinți din comuna cu același nume.
Microduș va fi complet utilat cu prosoape, gel de duș și șampon, și va fi dezinfectat complet după fiecare utilizare. Voluntarii vor crea jocuri interactive cu toți copiii, iar, la finalul experienței, aceștia vor primi inclusiv un mic pachet cu produse de igienă personală.
Află detalii suplimentare accesând rfi.ro.