Arpad Paszkany și Iuliu Mureșan, soții Gabriela și Mircea Timoftea împreună cu SZEKERNYES KAROLY (fostul cumnat al lui Paszkany) au fost trimiși în urmă cu un an în judecată pentru constituirea unui grup infracțional organizat. De atunci, dosarul a intrat în procedura de camera preliminară, pentru ca judecătorul să verifice legalitatea rechizitoriului. Până în momentul de față au fost date în dosar 6 amânări a termenului de judecată.
Ultima a avut loc la finele lunii trecute pe motiv că SZEKERNYES KAROLY nu a avut un avocat, astfel că următorul termen pentru judecare a fost dat spre finele acestei luni.
Potrivit unui comunicat remise de către DIICOT, la data de 07.06.2016 procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Cluj au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva inculpaţilor PASZKANY ARPAD – ZOLTAN, la acea dată acţionar majoritar la Clubul CFR 1907 Cluj, şi MUREŞAN IULIU-PAUL, fostul preşedinte al Clubului CFR 1907 Cluj, pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, delapidare cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată, evaziune fiscală în formă continuată şi spălare de bani în formă continuată.
Faţă de cei doi inculpaţi, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Cluj au dispus măsura controlului judiciar, pe o perioadă de 60 de zile.
S-a reţinut că în perioada 2008 – 2013, persoane din cadrul societăţii comerciale care deţin clubul de fotbal CFR CLUJ 1907, cu atribuţii de gestiune sau administrare a sumelor clubului, şi-au însuşit suma totală de aproximativ 10 milioane euro din patrimoniul SC SPORTIVA FOTBAL CLUB CFR 1907 CLUJ SA.
În acest sens se reţine faptul că inculpatul MUREŞAN IULIU – PAUL a avut calitatea de administrator al clubului iar faptele reţinute în sarcina acestuia au avut ca principal beneficiar pe inculpatul PASZKANY ARPAD – ZOLTAN.
S-a reţinut că activitatea infracţională a fost săvârşită prin intermediul mai multor entităţi rezidente şi nerezidente (firme off-shore din Cipru şi din Seichelles) controlate faptic de către inculpatul PASZKANY ARPAD – ZOLTAN.
Din cercetările efectuate în cauză a rezultat că firmele off-shore au fost folosite pentru prestarea unor servicii de consultanţă şi intermediere în domeniul sportiv cu cu privire la care există suspiciuni de fictivitate (privind transferul unor jucători de la club, optimizarea activităţii echipei şi altele) ori care au executat debite faţă de clubul sportiv provenind din cesiuni de creanţă suspecte.
Faptele au fost îndreptate asupra elementelor patrimoniale ale Clubului provenite din primele încasate cu titlu de bonus de calificare directă în grupele Champions League oferite de UEFA.
Totodată, s-a reţinut că membrii grupului au evidenţiat în actele contabile ale ale SC SPORTIVA FOTBAL CLUB CFR 1907 CLUJ SA cheltuieli care nu au avut la bază operaţiuni reale ori au evidenţiat operaţiuni fictive, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale privind suma totală de aproximativ 10 milioane de euro.
Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecţii şi inculpaţii beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie.
Se amână până la prescriere .Să tot fii judecat în Cluj cand ai bani , dar sa te fereasca Dumnezeu cand esti sarac sau cinstit.