
Un simbol al culturii naționale și una dintre cele mai valoroase atracții turistice ale județului Cluj, Ansamblul memorial „Octavian Goga” din Ciucea, este în pragul unui proiect de restaurare în valoare de peste 31 de milioane de lei (fără TVA), adică peste 6 milioane de euro. Dar în spatele cuvintelor frumos lustruite despre patrimoniu și conservare, se profilează deja o întrebare legitimă: de ce costă atâta și de ce durează atât.
32 de luni pentru a restaura câteva clădiri – chiar și cu valoare istorică – ridică semne de întrebare într-un context în care banii europeni sunt absorbiți greu, iar execuția lucrărilor e de multe ori întârziată sau de calitate îndoielnică. Printre clădirile vizate se numără Castelul Goga, Mausoleul, Casa Ady Endre, Casa Albă, teatrul de vară și mai multe anexe. În plus, se va „refuncționaliza” teatrul de vară ca pavilion de primire și se va „elibera” un grup sanitar – care va fi desființat complet, fără prea multe explicații.
Licitația este în curs, cu termen limită pentru depunerea ofertelor pe 7 iulie 2025, iar atribuirea se va face în baza criteriului „cel mai bun raport calitate-preț”. O expresie care, în multe cazuri în administrația românească, înseamnă cel mai mic preț, urmat de lucrări îndoielnice și recepții cosmetizate.
Ceea ce ar fi putut fi o acțiune discretă și eficientă de salvare a patrimoniului pare să se transforme, din nou, într-o mega-afacere publică cu aer de licitație greoaie și durată îndelungată, în care cultura riscă să fie doar decor.