România riscă a patra condamnare pentru internări forţate la psihiatrie

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a discutat în cameră preliminară cazul unui maramureşean, despre care Gazeta de Cluj a scris în nenumărate rânduri. Acesta a fost internat cu forţa la psihiatrie de către poliţie şi a fost imobilizat împotriva voinţei sale. CEDO arată că încă trei astfel de cazuri au adus condamnări României.

Vasile Coman povesteşte, într-un material publicat de Gazeta de Cluj, cum a ajuns la Psihiatrie în urma unui arest în baza unui dosar penal ”înscenat” pentru o caricatură în care critica Poliţia şi justiţia. Acesta subliniază că nu a opus rezistenţă pentru a nu fi lovit, atitudine la care a preferat sa recurgă şi în cadrul internării. ”Nici la spital nu am opus nici un fel de rezistenta, nu am comentat. Dar am declarat greva foamei şi am anunţat personalul medical de aceasta. Ca să nu pot comunic cu nimeni, am fost deposedat de telefon, pe durata internării nu am putut lua legătura cu nimeni”, povesteşte Coman. ”La vârsta de 63 de ani, şi aşa slăbit datorită vârstei, slăbit datorită lipsei mâncării şi a apei, am căzut la pat, cu greu mă puteam ridica din pat. De foame şi de sete, mai mult am dormit, în cele trei zile şi trei nopţi, cat am fost lipsit de libertate, în celula salon nr. 6. Gratii la geamuri, uşa fără clanţă, se deschidea şi se închidea cu cheia, aflată numai la personalul medical”, descrie pensionarul atmosfera din spital.

Acesta povesteşte ca i-a fost prescris un tratament cu tablete, pe care însă l-a refuzat. Din cauza acestui refuz, personalul l-a ameninţat că o să-i pună cămaşă de forţă. A doua zi, chiar de ziua sa de naştere, a fost legat de pat şi i-au făcut o injecţie. În urma acestei injecţii, ”care putea să conţină orice”, a sperat că va fi dezlegat. Însă nu a fost cazul, fiind ţinut legat încă trei ore. În plus, simţea că inima îi bate foarte tare şi avea mâncărimi puternice pe toata pielea, în special în zona gâtului. În documentele trimise la CEDO, arată că de fapt a avut un şoc anafilactic. ”Pentru a-şi justifica abuzurile, medicul psihiatru inventează (falsifică) nişte acţiuni psihice nereale. Am solicitat autorităţilor o nouă expertiză, la o unitate sanitară din Bucureşti”, îşi încheie acesta relatarea. Expertiza de la Bucureşti, trimisă şi la CEDO, contrazice medicul de la secţia de psihiatrie de la Sighetu Marmaţiei. Cazuri similare sunt menţionate în jurisprudenţa CEDO, în care persoanele „prea insistente” faţă de autorităţi au fost „potolite” la Psihiatrie: Parascineti vs. România, Stelian Roşca vs. România şi Cristian Teodorescu vs. România.

Parascineti vs. România

Pe 13 martie 2012, CEDO s-a pronunţat în cauza Parascineti v România, privind condiţiile de trai şi tratament la secţia psihiatrică a Spitalului Municipal Sighetul Marmaţiei (SSM). Pe 2 iunie 1995 reclamantul s-a internat la secţia de endocrinologie a Spitalului Judeţean Baia Mare de unde, pe 5 iulie, a fost transferat de urgenţă la secţia de psihiatrie a SSM. Reclamantul a fost externat după o săptămână, pe 13 iulie 2005.  SSM nu a fost în măsură să prezinte Curţii nici un fel de documentaţie medicală privind perioada internării reclamantului acolo. Guvernul susţine că internarea de urgenţă a reclamantului a survenit în urma încălcării de către acesta a regulilor de ordine interioară la Baia Mare, pe fondul consumului de alcool.

Reclamantul susţine că transferul a fost prilejuit de un conflict cu personalul medical de la Endocrinologie, legat de oportunitatea administrării unei injecţii, negând faptul că ar fi consumat băuturi alcoolice. Conform reclamantului, condiţiile de cazare şi tratament la SSM au fost foarte proaste. El a acuzat în special supraaglomerarea secţiei, faptul că a trebuit să împartă un pat cu alte două persoane, accesul restricţionat la baie/duş şi la apă caldă, la exerciţiul în aer liber, mirosurile pestilenţiale în baie şi în saloane, epidemiile intra-spitaliceşti de păduchi şi scabie. Spitalul nu a negat aceste acuzaţii în fata Curţii, nefiind în măsură să prezinte nici un act cu privire la situaţia existentă la epoca faptelor. Alegaţiile recurentului au fost coroborate de un raport al Centrului pentru Resurse Juridice (CRJ), care a vizitat spitalul în 2009 şi care a constatat cu aceasta ocazie aceleaşi condiţii precare. Curtea a acordat reclamantului 3000 Euro cu titlul de daune morale şi 300 de Euro cu titlul de cheltuieli. Cauza Parscineti v România este prima cauză în care România a fost condamnată pentru condiţiile extrem de precare din spitalele sale psihiatrice.

Stelian Roşca vs. România

Stelian Roşca, a fost concediat de angajatorul său, Autoritatea Autonomă de Transport Public Constanţa, pentru absenţele repetate de la serviciu. În anul 2000, soluţionând cererea depusă de petent, tribunalul a anulat decizia autorităţii şi a dispus ca petentul să fie repus în funcţia sa anterioară, însă angajatorul a refuzat să respecte hotărârea instanţei. Datorita nenumăratelor proceduri judiciare pe care reclamantul le-a demarat împotriva angajatorului, acesta a fost reţinut, în trei rânduri, la cererea parchetului, pentru efectuarea unei evaluări psihiatrice de către Institutul de Medicină Legală. În urma raportului, institutul  a constatat ca reclamantul a avut capacitatea psihologică necesară pentru a evalua conţinutul şi consecinţele sociale şi legale ale comportamentului său şi pentru a determina propriile sale interese în mod autonom.

Stelian Roşca s-a plâns Curţii Europene de încălcarea articolul 5 alin. 1 din Convenţie (dreptul la libertate şi securitate), pentru faptul ca a fost reţinut ilegal, în trei rânduri, în mod nejustificat, pentru examenul psihiatric, şi de încălcarea alin. 5 al aceluiaşi articol din Convenţia Europeană, având în vedere imposibilitatea obţinerii unor compensaţii pentru perioadele de detenţie ilegală. Înalta Instanţă Europeană a constatat încălcarea articolului 5 coroborat cu articolul 8 (dreptul la respectarea vieţii private şi de familie) din Convenţia Europeană şi a obligat Statul Român la plata sumei de 15.600 Euro daune morale şi 1500 Euro, cheltuieli de judecată.