În această lună se împlinesc 70 de ani de la conferinţa de la Yalta, 4-11 februarie 1945, întâlnire care a schimbat lumea. Cei mai importanţi trei lideri ai lumii: preşedintele SUA, Franklin D. Roosevelt, prim-ministrul al Regatului Unit, Winston Churchill, şi conducătorul sovietic, Iosif Stalin s-au întâlnit la Yalta pentru a redesena harta lumii. Referitor la conferinţa de la Yalta, Regele Mihai, unicul supravieţuitor dintre şefii de Stat europeni din Al Doilea Război Mondial, declara pentru cotidianul spaniol El Pais, în 2011, că Occidentului şi, în special, liderul britanic Winston Churchill, au trădat România şi Europa de Est. „România şi toate ţările aflate la est de Germania au fost abandonate la Yalta. (…) Bineînţeles că înţeleg de ce Churchill a crezut că era singura strategie posibilă, sau cel puţin din perspectiva britanică. (…) Şi deşi nu a existat opoziţie din partea niciunui alt lider prezent la Yalta la împărţirea continentului, a fost Churchill cel care a considerat-o o soluţie naturală şi perfect acceptabilă”, declara Regele Mihai.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.