70 DE ANI DE LUPTĂ PENTRU DREPTURILE OMULUI. 10 Deceembrie 1848 – 10 Decembrie 2018

Cu 70 de ani în urmă,  la 10 decembrie 1948, la New York, cele 54 state ale lumii care au pus bazele NAŢIUNILOR UNITE, au elaborat şi semnat Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, document în interiorul căruia se găsesc 30 de articole, dintre care 28 statuează drepturile fundamentale ale omului, iar două articole priveau înfiinţarea de instituţii care să  aplice şi să gestioneze respectarea acestor drepturi.

Drepturile omului sunt împărţite în două categorii, respectiv, drepturi individuale şi drepturi colective.

Toate Constituţiile lumii moderne, civilizate şi democrate, înglobează această Declaraţie în integralitatea ei, într-o formă elaborată.

Deşi au trecut 70 de ani, totuşi, există locuri pe această planetă unde încă sunt enorm de multe încălcări ale drepturilor omului.

România, la rândul ei, este o ţară unde drepturile omului au fost şi încă sunt încălcate flagrant. Dacă timp de 50 de ani, cât a dăinuit comunismul pe aceste meleaguri, nici nu putea fi vorba de drepturile omului, atâta timp cât regimul de tip totalitar şi dictatorial a îngenunchiat democraţia şi statul de drept, adică un stat care să funcţioneze după legi de sorginte democrată, drepturile cetăţenilor au fost doar o iluzie, un vis frumos abandonat însă în mâna cozilor de topor.

După aşa-zisa revoluţie din decembrie ’89 ne-am aşteptat ca drepturile omului să devină o preocupare permanentă şi serioasă pentru întreaga societate. Nici vorbă de aşa ceva. Ce cu certitudine  s-a întâmplat, destul de greu însă, după zeci de ani, a fost trecerea de la formula folosită în ani ’90, „ce sunt alea drepturile omului”, sau „mai lăsaţi-ne cu drepturile voastre”,  la sintagma „să respectăm drepturile fundamentale, dar să nu uităm că ele sunt un lux”, aceasta din urmă mai ales după 2007, când România a accesat cu drepturi depline în U.E.  Ce se poate spune cu adevărat este că încă suntem la stadiul de vorbe, căci pentru fapte probabil ne mai trebuie alţi 30 de ani.

Deşi mi-e greu s-o spun, pentru că vorbesc de ţara mea şi românii mei, afirm cu certitudine că nu există drepturi pentru cetăţeni în condiţiile în care nu avem legi, nu se poate să ai drepturi într-o ţară în care autorităţile sunt corupte.

Nu se poate să beneficiezi de propriile drepturi într-o ţară unde încă nu există democraţie, ci doar „muguri” şi bune intenţii.

Cum să-ţi fie respectate drepturile într-o Republică a procurorilor cerută insistent de U.E. şi implementată cu brio de noua securitate din România?

Care drepturi într-o ţară plină de trădări şi trădători?

Ce drepturi să aibă românii într-un stat neocomunist, capturat de un grup de infractori mafioţi?

Despre ce drepturi poate fi vorba în ţara asta, atâta timp cât există 565 de protocoale între serviciile secrete şi toate instituţiile statului? Cu alte cuvinte, nimic nu mişcă în ţara asta fără ca securitatea să ştie!

La ce Justiţie să-ţi aperi drepturile dacă ea e contractată de aceleaşi servicii secrete?

Care drepturi, domnilor, într-o ţară devenită colonie, captivă şi îngenunchiată de marile puteri?

Drepturile fundamentale ale omului se pare că nu au plăcut şi nu plac niciunei puteri din această ţară, indiferent dacă puterea e de dreapta sau de stânga,  şi asta doar până li se încalcă lor, politicienilor, propriile drepturi. Atunci ţipă şi se dau victime că nu li se respectă drepturile!

Slaba preocupare pentru drepturile omului o vedem în faptul că suntem a doua ţară din cele 47 state care au aderat la CEDO, cu condamnări la o populaţie de 20 milioane, spune tot.

Toţi politicienii, de la Preşedintele ţării, primul-ministru, preşedinţii camerelor Parlamentului, deputaţii, senatorii, guvernanţii, până la şefii de instituţii publice, invocă în discursurile lor drepturile omului. Oare la ce bun, dacă tot nu le respectă?

Gândiţi-vă la câţi ani lumină ne aflăm comparativ cu alte state, atâta timp cât în România nimeni nu vrea să iniţieze o lege care să reglementeze statutul apărătorului drepturilor omului, aşa cum a cere Rezoluţia 2199 din 17 iunie 2010 a Parlamentului European şi pe care celelalte state membre ale U.E. au adoptat-o demult. Suntem ignoranţi şi extrem de vulnerabili în faţa încălcărilor flagrante de drepturi.

10 Decembrie 1948 – 10 Decembrie 2018 – consemnează 70 de ani de luptă pentru apărarea drepturilor fundamentale ale omului în întreaga lume. Din păcate pentru România, nu este un moment de sărbătoare, ci mai degrabă un moment de doliu naţional care marchează 70 de ani de neperformanţă şi abuzuri fără seamăn, de încălcare sistematică a drepturilor fundamentale ale omului, realitate pentru care ar trebui să-ţi fie ruşine naţiune!

Prof.univ.dr. Florentin SCALEŢCHI