700 de persoane din Iran și-au pierdut viața după ce au băut metanol, pentru a se trata de coronavirus.

Mii de iranieni au băut metanol în ultima vreme pentru a se trata de COVID-19, în urma unor știri false care promovau faptul că această substanță ar omorî virusul.

Din păcate, în perioada 20 februarie – 7 aprilie, 728 dintre aceștia și-au pierdut viața în urma intoxicării, 200 dintre ei decedând în afara spitalelor. 

În total, peste 5.000 de persoane au fost intoxicate ca urmare a consumului de alcool metilic, a declarat Kianoush Jahanpour, purtător de cuvânt al ministerului Sănătății. 

De asemenea, 90 de persoane și-au pierdut vederea sau au suferit leziuni oculare în urma consumului de alcool metilic. 

Iranul se confruntă, la acest moment, cu cel mai mare focar de coronavirus din Orientul Mijlociu, cu 5.806 morți și peste 91.000 de cazuri confirmate, scrie apnews.com, citat de antena3.ro.

Intoxicarea cu alcool metilic provoacă leziuni ale organelor vitale și ale creierului. Printre simptome, se numără dureri în piept, greață, hiperventilație, orbire și chiar comă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.