80 de ani de la noaptea în care Stalin și Hitler au redesenat harta Europei

La 23 august 1939, s-a semnat la Moscova, Tratatul de neagresiune germano-sovietic, Pactul Ribbentrop-Molotov, care, într-un protocol adiţional secret, prevedea împărţirea sferelor de influenţă în Europa de Est. Ca urmare a Pactului Ribbentrop-Molotov, România a fost obligată să cedeze, în 1940, Basarabia şi Bucovina de Nord URSS-ului. Pactul Ribbentrop-Molotov (Pactul Hitler-Stalin) a constituit un act de trădare a neamurilor creştine ale Europei Răsăritene şi care a servit bază pentru ocuparea criminală a teritoriilor româneşti de către Armata Sovietică la 28 iunie 1940.

Din păcate, pentru zeci de milioane de oameni, trăind în Albania, Belarus, Bulgaria, Cehoslovacia, Republica Democrata Germana (sau R.D.G.), Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, România şi Ungaria, ceea ce au hotărît câţiva politicieni, iniţial Hitler şi Stalin, în 1939, ulterior Churchill, Roosevelt şi, din nou, Stalin, în 1945, dintr-o simplă trasatură de condei, avea sa fie tragedia lor pentru 2 sau 3 generaţii. Cu ocazia semnării Tratatului de neagresiune dintre Reichul german şi Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste (U.R.S.S.), la Moscova în data de 23 august 1939, plenipotenţiarii semnatari din partea celor două părţi au discutat, în cadrul unor convorbiri strict confidenţiale, problema delimitării sferelor de influenţă în Europa răsăriteană.

Conform Actului Adiţional Secret al Pactului, partea sovietică accentuează interesul pe care-l manifestă faţă de teritoriul dintre rîurile Prut şi Nistru, fosta ocupaţie ţaristă a jumătate din Moldova sau aşa zisa Basarabie Ţaristă, iar, partea germană îşi declară dezinteresul politic total faţă de acest teritoriu. Pactul este semnat din partea Guvernul Reichului german de I.V. Ribbentrop, iar din partea Guvernului U.R.S.S. de către Veaceslav Molotov (Viaceslav Mihailovici Skriabin) în prezenţa lui Stalin. Semnarea Protocolului Secret a Pactului Ribbentrop-Molotov a permis ocuparea nepedepsită a teritoriilor româneşti de către Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste (U.R.S.S.) la mai puţin de un an după semnarea acestuia şi anume la 28 iunie 1940.

În conjunctura naţională şi internaţională, România este prinsă de planurile mişeleşti ale lui Hitler şi Stalin de divizare a Europei Centrale şi de Est, planuri ce afectează România, prin utimatumul sovietic, la 26 iunie 1940. Administraţia şi Armata română se retrag de pe teritoriile dintre Prut şi Nistru ale României precum şi din Bucovina de Nord, iar în ziua de 28 iunie 1940 primele unităţi militare sovietice pătrund în teritoriile supuse ultimatumului.

Conţinutul pactului Ribbentrop-Molotov (Ribbentrop-Stalin)

Guvernul Reih-ului German şi Guvernul Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste (nota redacţiei: U.R.S.S.), orientate spre îmbunătăţirea păcii dintre Germania şi U.R.S.S., şi pornind de la Acordul de Neutralitate semnat în Aprilie 1926 între Germania şi U.R.S.S., au elaborat prezentul Acord:

Articolul I. Ambele Importante Părţi Contractante se obligă reciproc a evita orice forme de violenţă, orice acţiune violentă, şi orice atac una asupra celeilalte, atât individual cât şi în alianţă cu alte Puteri.

Articolul II. În cazul în care una dintre cele două Importante Părţi Contractante devine parte beligerantă cu o a treia Putere, cealaltă Importantă Părte Contractantă trebuie să se abţină de la oricare forme de ajutor pentru această a treia Putere.

Articolul III. Guvernele celor două Importante Părţi Contractante trebuie pe viitor să menţină contactul reciproc în scopul consultării pentru schimbul de informaţii pe subiecte ce afectează interesele lor comune.

Articolul IV. În cazul în care disputele şi conflictele între Importantele Părţi Contractante vor creşte, acestea vor participa în orice grupări de Puteri, care direct sau indirect ţintesc cealaltă parte.

Articolul V. În cazul apariţiei disputelor sau conflictelor între Importantele Părţi Contractante asupra subiectelor de un fel sau altul, ambele părţi vor aplana aceste dispute sau conflicte exclusiv în cadrul unor schimburi de opinii prieteneşti sau, dacă este necesar, prin crearea comisiilor de arbitraj.

Articolul VI. Prezentul acord este elaborat petru o perioadă de zece ani, cu condiţia că, ulterior una din Importantele Părţi Contractante nu-l va denunţa cu un an înainte de expirarea perioadei de valabilitate, validitatea prezentului Acord automat se prelungeşte cu încă cinci ani.

Articolul VII. Rezentul Acord va fi ratificat în cel mai scurt timp posibil. Ratificarea va fi făcuta la Berlin. Acordul va intra în viguare din momentul semnării.

Articolul IV. Prezentul Protocol trebuie tratat de ambele părţi ca unul strict secret.

Protocolul Adiţional Secret

Articolul I. În eventualitatea unor rearanjamente politice şi teritoriale în regiunile ce aparţin Statelor Baltice (Finlanda, Estonia, Letonia, Lituania), hotarul de nord al Lituaniei va reprezenta hotarul sferelor de influenţă ale Germaniei şi U.R.S.S. În această privinţă interesul pentru Lituania în regiunea Vilna este recunoscut de ambele părţi.

Articolul II. În eventualitatea unor rearanjamente politice şi teritoriale în regiunile ce aparţin Poloniei, sferele de influenţă ale Germaniei şi ale U.R.S.S. vor fi limitate conform liniei râurilor Narev, Vistula şi San. Chestiunea privind modul în care interesele ambelor părţi fac dorită păstrarea statului independent Polon şi cum acest stat trebuie demarcat poate fi determinat doar în cursul viitoarelor discuţii politice. În orice caz, ambele Guverne vor rezolva această întrebare printr-un acord prietenesc.

Articolul III. Privitor la Sud-estul Europei, atenţia este atrasă de către partea Sovietică privitor la interesul acesteia în Basarabia. Partea Germană declară dezinteresul politic total în această regiune.

Teoria „spațiului vital” și cea a „revoluției mondiale”

Semnarea Pactului și aplicarea lui a avut grave repercusiuni asupra lumii. A început Al Doilea Război Mondial, cu un tribut de sânge nemaiîntâlnit în istorie, cu distrugeri irecuperabile ale unor valori universale, cu suferințe inimaginabile, cu pârjolirea unor întinse teritorii din Europa, Asia și Africa, cu desființarea unor state și uciderea în masă a unor populații nevinovate. Hitler și-a dorit războiul pentru obținerea așa-zisului spațiu vital („Lebensraum”), a supremației în Europa și dincolo de hotarele acestui continent. Stalin l-a vrut și el pentru declanșarea utopicei revoluții comuniste mondiale, asemănător acelui spațiu vital german. Deosebirile ideologice n-au constituit un obstacol în calea apropierii celor două regimuri politice, deși anterior încheierii pactului, URSS și Germania nazistă se criticaseră reciproc cu vehemență.

Între cei doi dictatori – Stalin și Hitler – a existat o stranie fascinație reciprocă, deși, la nivelul propagandei, regimurile lor s-au criticat cu înverșunare. Dacă însă regimul lui Hitler se manifesta direct față de obiectivele sale, Stalin avea asociată Internaționala a III-a Comunistă. Internaționala, deși obedientă față de Partidul Comunist al Uniunii Sovietice și de guvernul de la Kremlin, era portița prin care încerca să-și ascundă reala sa politică externă. Stalin afirma mereu că politica guvernului este una și cea a Internaționalei este alta, când, în realitate, între cele două organisme nu era nici o deosebire privind intenția declanșării revoluției comuniste mondiale.

Regimurile instaurate în Rusia sovietică și în Germania național-socialistă erau, în general, antidemocratice, dictatoriale și totodată erau în particular, ostile regimurilor democratice din Occident. O motivație a apropierii dintre cele două regimuri totalitare este însuși Tratatul de pace de la Versailles, atât Germania fascistă, cât și Rusia sovietică considerându-se victime ale tratatului.

Documentele existente atestă că, în anii 1934–1936, Stalin sprijinea ideea unei apropieri și chiar a realizării unui acord cu Hitler. O cale pentru netezirea relațiilor bilaterale mai strânse a fost oferită de existența ca stat a Poloniei. Polonia renăscuse, în urma primului război mondial, după mai bine de 100 de ani de ocupație ruso-austro-germană. Din punct de vedere geografic, Polonia devenise stat tampon între Rusia și Germania. Inițiatorul unei apropieri germano-sovietice a fost ministrul de externe german Joachim von Ribbentrop. Propunerile lui, acceptate de Hitler, au avut ecou la Moscova. Ca urmare, puterile occidentale au fost criticate aspru și etichetate drept „instigatoare la și profitoare de război”. Apropierea sovieto-germană din 1939 era urmarea unei conjuncturi favorabile statelor totalitare. Pentru Stalin, orientarea spre Hitler nu a fost determinată de doctrină, ci de considerente de circumstanță. Stalin se vedea în postura de realizator al vechiului Imperiu Rus, fapt care i-a umplut toată viața. Duplicitatea a fost caracteristica dominantă a tratativelor sovieto-germane; sovieticii tratau și cu Franța și Anglia – o măsură de prevedere pentru a evita izolarea în fața unei eventuale agresiuni germane. Pe de altă parte, diplomația nazistă tatona constant posibilitatea unei înțelegeri separate cu Marea Britanie și o reușită ar fi contracarat eșecul lui Ribbentrop la Moscova.

1942, relația de front între germani și ai lor aliați

Luna august 1942 a adus și primele sincope în relațiile româno-germane la nivel militar operativ. Fragmentarea marilor unități române și subordonarea directă către unități germane a nemulțumit Marele Cartier General român, care considera că „această practică are o influență dăunătoare atât asupra moralului comandanților cât și a moralului trupei, care își vede comandanții firești puși întotdeauna în stare de inferioritate față de comandamentele germane. Tot prin această practică comandanții români nu pot fi deprinși cu răspunderea pe câmpul de luptă și nici nu pot fi trași la răspundere, din moment ce alții (germanii), se amestecă în pregătirea execuției și conducerea operațiilor lor. De altfel, încercările lui Hitler de a ridica, în ochii comandanților săi, valoarea unităților aliate (inclusiv române) s-a lovit de un zid de neîncredere. În cartea sa despre Stalingrad, istoricul Antony Beevor subliniază opinia feldmareșalului germn von Rundstedt cu privire la această „armată a Societății Națiunilor”, opinie care era împărtășită de majoritatea covârșitoare a ofițerilor germani. Pentru el, italienii erau „teribili oameni”, soldații și ofițerii români – „deasupra oricărei descrieri”, iar ungurii „nu doreau decât să plece mai repede acasă”. Singurele excepții văzute erau slovacii, „excelenți, foarte modești” și trupele române de vânători de munte, ceea ce mai îndulcește amarul acesteiei păreri nu foarte măgulitoare la adresa aliaților Germaniei. Dincolo de aroganța cu care era exprimată opinia, ea corespundea totuși, în linii mari, adevărului. Și evenimentele nu aveau să aducă vreo schimbare de opinii. Dimpotrivă. În toamna anului 1942, lucrurile vor lua pe frontul de est o turnură accentuat negativă pentru Germania și aliații săi. Totusi adevarat fapt este, că Armata Germană a trădat toate tratatele și înțelegerile semnate cu România, în urma pactului germano-sovietic RIBBENTROP-MOLOTOV.

Preludiul dezastrului de la Stalingrad

Încă de la 31 august 1942, comandamentul Armatei 3 române, aflat în Kuban, a primit ordinul de a prelua de la trupele germane și italiene apărarea frontului situat în cotul Donului, acolo unde sovieticii dispuneau de un cap de pod cu o dezvoltare frontală de peste 70 km și o adâncime de 25 km, ce se va dovedi decisiv în bătălia Stalingradului. Intuind potențialul pericol, comandamentul român a cerut desfășurarea unei acțiuni militare care să ducă la lichidarea capului de pod, dar Înaltul Comandament al Armatei de Uscat germane (O.K.H.) a refuzat, invocând – logistic justificat – imposibilitatea asigurării sprijinului de aviație, care era întrebuințată cu precădere pe frontul de la Stalingrad. În aceste condiții, comandamentul român a devenit preocupat în legătură cu organizarea unui dispozitiv de luptă în concordanță cu capacitatea operativă a unităților române. La 18 septembrie, comandantul Armatei 3, generalul Petre Dumitrescu, însoțit de colonelul adjutant Socrate Mardari, s-a deplasat la Cartierul General al Grupului de armate „B” la Starobelsk, unde a prezentat generalului von Weichs situația dificilă a Armatei 3, dispusă pe un front de 160 de km la sud de Don; aceasta, în condițiile în care inamicul controla majoritatea trecerilor peste fluviu și deținea, între Armata 6 germană și Armata 8 italiană, acel cap de pod adânc de 25 km și larg de 70 km. Având în vedere că luptele deveneau tot mai dificile, germanii căutând soluții pentru obținerea unei victorii decisive înainte de instalarea iernii, generalul von Weichs a ridicat din umeri la solicitările comandantului Armatei 3, afirmând că „nu pot preciza ce vor face marile unități române care sosesc. Deocamdată se vor aduna în spatele frontului și vom vedea”. Petre Dumitrescu sublinia și alte disfuncționalități în relațiile de comandament româno-germane: „[…] Nu avem însă unde să ne instalăm. Nu ni s-a cedat până azi nici un local. Nu ni s-au pus la dispoziție transmisiunile să mă pot lega de marile unități și să le pot comanda. Peste câteva zile, Petre Dumitrescu avea să-i comunice generalului von Paulus, comandantul Armatei 6, la cartierul general al acesteia de la Golubinka, surprinderea că frontul pe care trebuia să-l ocupe Armata 3 nu se găsea pe Don, ci în proporție de două treimi la sud de fluviu. Paulus a fost de acord cu o eventuală ofensivă pentru lichidarea capului de pod, dar a făcut precizarea că decizia aparținea superiorilor săi, în speță von Weichs.

Inclusiv mareșalul Antonescu ceruse, la 14 septembrie, prin generalul Ilie Șteflea, șeful Marelui Cartier General, ca trupele române, „pe măsură ce se adună, în forță de cel puțin un corp de armată, împreună cu trupele germane aflate în sectorul de ocupat, să atace pe inamic și să-l respingă pe malul stâng al Donului”, făcând precizarea că „numai după ce s-a executat această operațiune, trupele noastre pot intra în sectoare de fronturi de capacitate”. Comandamentele germane, cele care aveau decizia, erau însă condiționate de vastitatea liniilor de comunicație, de limitarea capacităților operative spre obiectivele prioritare. Tot efortul era dirijat pentru cucerirea Stalingradului, noua obsesie ideologică și tactică a lui Hitler.

Urmări

Consecințele Pactului Molotov-Ribbentrop (sau Ribbentrop-Molotov) au fost practic continuate de Pactul Churchill-Roosevelt-Stalin, care a propus la sfârșitul celui de-al doilea război mondial, în 1945, o nouă diviziune a sferelor de influență în Europa, vestul urmând a se afla sub influența Statelor Unite ale Americii, iar estul sub influența Uniunii Sovietice.

Prin urmare, atâta timp cât dimensiunea criminală a alianței dintre Stalin și Hitler nu va fi clar stabilită și recunoscută – mai cu seamă de către Rusia- , cicatriciile pe care aceasta le-a format pe corpul Europei nu se vor vindeca, iar reunificarea europeană va fi lipsită de un fundament solid: adevărul cu privire la crimele comise împotriva păcii și a umanității, singurul care poate asigura reunirea spiritelor și a inimilor.

Adesea se susține că, dacă acest pact nu ar fi existat, cel de-al doilea război ar fi fost terminat mult mai curând sau poate chiar nici nu ar fi avut loc.

Partidul liberal cere coborârea drapelilui în bernă

„Ziua de 23 august, când se împlinesc 80 de ani de la Pactul Stalin-Hitler, pact care ne-a rupt de la Țara-Mamă, România, trebuie să fie declarată zi de doliu, cu coborârea drapelelor în bernă”, se arată pe pagina de Facebook a Partidului Liberal.

În acest sens, liberalul Ion Cebanu a solicitat să fie coborâte în bernă drapelele amplasate pe clădirea Primăriei Chișinău.

„Am cerut printr-o interpelare, să fie coborâte în bernă drapelele RM de pe clădirea Primăriei mun. Chișinău pentru data de 23 august când se împlinesc 80 de ani de la semnarea tratatului de neagresiune dintre URSS și Germania nazistă. Acest document cunoscut în istorie drept pactul Ribbentrop-Molotov a avut consecințe directe asupra noastră. În urma lui noi am fost rupți de România, sovietizați, instaurată teroarea bolșevică.

Consider, că ar fi o mare rușine și lipsă de caracter, ca această dată neagră să treacă pe neobservate sau în concerte așa cum propun unii politicieni.

Sper, să fi rămas o doză de luciditate la funcționarii Primăriei pentru a face un gest minim drept respect pentru toată suferința noastră de după 23 august 1939”, a declarat Cebanu pe o rețea de socializare.