Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu a declarat astăzi într-o conferință de presă că peste 800.000 de pensionari (17,44%) vor primi la fel de mulți bani, după ce s-a modificat modul în care se calculează pensiile, transmite Știri pe Surse. Majoritatea dintre vârstnici se vor bucura de creșterea pensiilor din luna septembrie, în timp ce nimănui nu îi va scădea, lucru garantat de noua lege.

„Avem 803.433 de pensii care nu se majorează după recalculare, adică 17,44%. Dintre acestea, 84.176 de pensii au aceeași valoare rezultată în urma recalculării, iar diferența (o reprezintă pensiile care) au o valoare mai mică. Important este că pensia nu scade, avem articolele 144 și 155 din lege care stipulează în mod expres că nicio pensie nu scade, pensionarii beneficiază de cuantumul mai favorabil”, a declarat Ministrul Muncii.

În iulie 2024, pensia medie era în valoare de 2.250 de lei, iar în septembrie va crește la 2.761 de lei, astfel încât pentru cei 3,8 milioane de pensionari care beneficiază de majorări creșterea medie de pensie este de 622 de lei. De pe 2 septembrie va începe livrarea banilor de către factorii poștali către pensionari și pe 12 vor fi virați pentru cei care își primesc pensia pe card.

Citește și: Ministerul Mediului bagă pumnul în gură STS-ului în problema furtului de păduri – Ziar Gazeta de Cluj

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.