CNAIR a publicat licitația pentru realizarea secțiunii din Autostrada Transilvania care include tunelul Meses. Prețul lucrărilor ajunge la 8,8 miliarde de lei.
Lotul Poarta Sălajului – Zalău – Nușfalău de pe Autostrada Transilvania a fost scos la licitație în SEAP cu o valoare cuprinsă de 7,5 miliarde și 8,8 miliarde lei, lotul de autostradă cu tunelul de la Meseș fiind cel mai lung, cel mai greu și cel mai scump tronson de autostradă de până acum, scrie Economedia.
Pentru cei 41 de kilometri de pe Autostrada Transilvania, CNAIR a prevăzut o durată de proiectare și execuție de 78 de luni, adică 6 ani și jumătate.
Tunelul Meseș are o lungime de 2,8 kilometri și două galerii și este de 3 ori mai mare decât cel mai lung tunel rutier din România, cel de pe Transfăgărăşan. Viteza de proiectare este de 120 km/h. Pe lângă tunel, pe traseu sunt prevăzute 65 de poduri și viaducte, a transmis Cristian Pistol, șeful CNAIR.
Ofertele se deschid în 6 aprilie, departajarea lor se face în funcție de preț și experiența echipei de proiect.
Licitația inițială, cu precalificare, a fost anulată în ianuarie 2023, după ce a fost lansată în noiembrie 2020, în mandatul lui Lucian Bode. A fost vorba despre o licitație cu procedură etapizată, iar valoarea estimată prin indicatorii tehnico-economici a fost de maximum 4,4 miliarde lei, dar la costurile din urmă cu trei-patru ani, costuri care nu pot fi majorate prin Hotărâre de Guvern așa cum s-a procedat la magistrala de metrou din Cluj-Napoca.