Statele Uniunii Europene (UE) ar trebui să aloce fonduri suplimentare în valoare de 330,7 milioane de euro la bugetul Uniunii, astfel încât să se acţioneze aşa cum s-a promis în gestionarea crizei migraţiei, a anunţat miercuri Comisia Europeană (CE), relatează DPA în pagina electronică, citată de Mediafax.
Europa se confruntă cu cel mai semnificativ aflux de imigranţi şi azilanţi de la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, care exercită presiuni asupra resurselor naţionale. Uniunea Europeană s-a angajat la un număr de acţiuni în vederea gestionării acestui aflux şi ajutorarea celor mai afectate state membre.
Comisia Europeană a propus miercuri amendarea bugetului, în vederea finanţării acestor măsuri. Însă contribuţiile naţionale la bugetul UE sunt, adesea, o sursă de conflicte între Bruxelles şi statele membre.
„Vom continua să acţionăm puternic pentru a oferi soluţii europene comune”, a declarat preşedintele CE Jean-Claude Juncker, citat într-un comunicat.
În baza propunerilor CE, statele UE urmează să angajeze în total 330,7 milioane de euro anul acesta, dar să efectueze plăţile anul viitor.