O licitaţie cu strigături şi pumni

Cu ajutorul unor funcţionari corupţi, comunităţile locale pierd
Terenuri de miliarde pentru firme de buzunar
      
Cornel Melinte

Unul dintre domeniile în care, după 1989, s-au realizat cele mai mari jafuri asupra domeniului public este cel al terenurilor. Pământurile au ajuns din mult hulita “proprietate comună” în proprietatea unor persoane care nu întotdeauna erau îndreptăţite să li se “atribuie”, pretendenţii folosindu-se de acte falsificate, de martori mincinoşi sau de funcţionari corupţi să interpreteze legea după bunul lor plac. Au mai rămas puţine terenuri care să mai treacă în proprietate privată, cele mai multe fiind deja însuşite de cei cu mai mare iuţeală de mână. Cererea de terenuri este, totuşi, în continuare, la fel de mare. Ba, de când cu perspectiva aderării României la Uniunea Europeană, anticipându-se o majorare generală a preţurilor terenurilor – pentru a se alinia cu cele practicate pe această imensă piaţă – s-a constatat deja un salt important al preţului pământului. Cum, de cine, pentru cine şi cu ajutorul cui se mai poate “face rost” de un teren într-o localitate din România?

Fenomenul concentrării terenurilor în suprafeţe cât mai mari a fost determinat nu doar de nostalgiile cooperatiste ale lui Ion Iliescu. Există deja comercianţi specializaţi în afaceri imobiliare, nu întotdeauna desfăşurate în litera şi spiritul legii. Ei imprimă, cu bătaie lungă, acest fenomen concentraţionist în scop speculativ. Cum cei mari deţinători de terenuri sunt comunităţile locale, fie că sunt oraşe sau sate, acestea sunt şi cele mai expuse “ingineriilor” funciare. De foarte multe ori, comanditarii lor sunt persoane care nu sunt cetăţeni români, deci exceptate de la dreptul de a cumpăra terenuri în România. Găselniţa a fost simplă: ei au constituit cocietăţi comerciale româneşti, în numele cărora cumpără terenurile de pe “piaţă”. Sunt deja în măsură să impună preţul terenurilor şi nu se dau în lături, pentru a-şi asigura complicitatea sau măcar bunăvoinţa autorităţilor, să cumpere pe oricine. Veţi vedea cât de jalnic reacţionează cei care ar trebui să facă ordine în domeniu! Unul dintre cei vădit depăşiţi de situaţie este pensionabilul Procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea. De ce oare?

O licitaţie cu strigături şi pumni

“Anul 2004, luna 04, ziua 20, în localitatea Sânmartin, România. Un grup de 40 de locuitori din satul Cordău am participat la Primăria Sânmartin în vederea stopării licitaţiei anunţate prin presă, cu privire la locurile de casă din păşunea Cordău … Solicităm ca această păşune să rămână pentru cetăţenii din satul Cordău, pentru păşunat”.
Dincolo de cele consemnate atât de lapidar în procesul verbal întocmit de ţăranii expuşi vânătorilor de terenuri, a fost vânzoleală mare, cu strigăte, ameninţări, pumni încleştaţi şi fălci strânse. Numele unor mame erau invocate nu prea graţios. Prefectura comunicase oamenilor că licitaţia este nelegală, dar anumite persoane insistau să devină cu raptul proprietari pe terenul obştei. În această situaţie, oamenii au fost practic obligaţi să iasă în stradă, pardon, în uliţă. O vânzare care se sperase a fi o simplă formalitate a degenerat într-un scandal general. Ancheta noastră jurnalistică a stabilit că în spatele unei operaţiuni cvasilegale se ascund fapte deosebit de grave. Vom încerca să le descriem. Cert este, aşa cum rezultă din procesul verbal paralel – al “autorităţilor” locale, în frunte cu fostul primar Dorel Crăciun – că “având în vedere presiunea exercitată de un grup de cetăţeni din Cordău, care invocă motivul că parcelele anunţate spre vânzare fac parte din fosta păşune comunală, nu se deschid ofertele depuse pentru adjudecare, anunţate spre vânzare în Jurnalul de dimineaţă din 03 aprilie 2004.”

Şi prefectul i-a atenţionat

Numai că “organele” locale erau împiedicate să dea curs acestui simulacru de “licitaţie” şi printr-o adresă, nr. 414/8, a Prefecturii Bihor, prin care li se cerea “respectarea prevederilor art. 13 din Legea nr. 219/1998 privind regimul concesiunilor, în conformitate cu care concedentul are obligaţia să publice în Monitorul Oficial al României, Partea a lV-a, într-un cotidian de circulaţie naţională şi într-unul de circulaţie locală, anunţul licitaţiei publice deschise. Din situaţia juridică a terenului rezultă că aceasta este păşune, caz în care diminuarea acesteia contrar legii se sancţionează penal, cf. art. 41 lit. e din Legea 72/2002 a zootehniei.”
Totuşi, în ciuda acestor atenţionări autorizate, un grup de interese insista să “liciteze” terenul comunităţii, abandonate de cei care fuseseră cândva aleşi să o apere.
Cine sunt cei din spatele afacerii oprite pe ultima sută de metri?  
     
Autostrăzi cu 2,1 milioane lei!

Firma “CONSTRUCŢII CARTIER LAC” SRL este societate cu răspundere limitată, înfiinţată în anul 2003, cu sediul în Oradea, Şoseaua Borşului, nr.45. Are un capital social subscris de 2.100.000 lei, integral vărsat. Asociaţii sunt cetăţenii italieni Butelli Fausto, de 61 ani, Marzaro Antonio, de 46 ani, şi Friz Mauro, de 43 ani. Participaţia fiecăruia este de câte 33,3%, iar Fausto este desemnat, prin statut, ca administartor al firmei. Activitatea principală, conform codificării, este “cumpărarea şi vânzarea de bunuri imobiliare proprii”, iar ca domenii secundare declarate se menţionează “demolarea construcţiilor, terasamente şi organizare de şantiere, lucrări de foraj şi sondaj, construcţii de clădiri şi lucrări de geniu, construcţii de autostrăzi, aerodroame şi baze sportive, intermedieri în comerţul cu material lemnos şi de construcţii.
Poate că aceste pompoase activităţi, fără corespondent în activitatea reală, sunt caracteristice marii majorităţi a firmelor din România. De ce ar face atunci notă discordantă nişte italieni maturi, veniţi în România să facă afaceri în plină perioadă a capacităţii lor creatoare?

Latifundiari la care nu te aşteptai

Ceea ce avem comun şi specific împreună cu simpaticii noştri fraţi de gintă latină este ingeniozitatea şi ştiinţa de a găsi fisuri în legi care par perfecte.
Cei trei asociaţi din sudul Italiei sunt, prin firma lor amintită mai sus, plătitori de TVA din data de 19.12.2003, la numai două zile de la constituire! Graba aceasta de a da bani suplimentari statului român nu vine dintr-un sentiment de buni samariteni. Firma era paravanul sub care au legalizat tranzacţii plănuite şi urmărite pas cu pas de mai multă vreme. Afacerile derulate atât de rapid i-au adus, la ora actuală, în postura invidiată de importanţi proprietari de terenuri în comuna Sânmartin. Ceea ce, să fim corecţi până la capăt,nu este ceva de condamnat. Un singur amănunt răstoarnă prezumţia de bună-credinţă cu care i-am creditat: toate aceste terenuri au fost cândva, nu cu foarte multă vreme înainte, în proprietatea localităţii Sânmartin!  
Cum au ajuns acestea în mâna unor persoane care ar avea multe de spus, veţi afla în numărul următor. Cititorii noştri vor rămâne stupefiaţi în faţa mecanismului pus în mişcare. O adevărată filieră a fost activată în scopul deturnării terenurilor de la proprietarii de drept. Mâna care executa este fostul primar Dorel Crăciun. Cei care au colaborat şi îi protejează sunt notari publici, persoane de paie, funcţionari şi magistraţi. Un veritabil carusel al spolierii averii publice a fost imaginat şi realizat în Sânmartin. Pasiunile puse în derularea recentelor alegeri din localitate se dovedeşte acum că au o bază extrem de motivată: funcţiile puse în joc sunt o mină de aur pentru ocupanţi.