Ruşii de la Lukoil Oevrseas au descoperit un zăcământ de gaze naturale de 30 de miliarde de metri cubi în Marea neagră. Această cantitate de resurse ar putea asigura României necesarul de gaze pe o perioadă de 3 ani, scrie Digi24. Este vorba despre o cifră preliminară, asta pentru că tocmai ce s-au încheiat lucrările de prospecțiune în perimetrul 30 Trident, aflat în concesiune din 2011 la Lukoil Overseas. Perimetrul se află în bucata de platou continental pe care România a câștigat-o în 2009 la Haga în defavoarea Ucrainei.

Adâncimea apei în cadrul perimetrului EX-30 Trident fluctuează de la 300 la 1200 metri. Suprafața perimetrului este de 1.006 km.p. Sonda LIRA – 1X este situată la aproximativ 170 km (90 milemarine) de la țărm, adâncimea apei fiind de aprox. 700 m. Sonda a fost forată până la adâncimea de 2.700 m (8.858 picioare), cu ajutorul platformei semisubmersibile de foraj marin ”Development Driller II”, aparținând companiei Transocean Ltd. La finalizarea lucrărilor de foraj, sonda a fost trecută în conservare, în vederea efectuării lucrărilor ulterioare de evaluare a zăcământului LIRA. Conform rezultatelor preliminare ale analizei datelor obținute în timpul forajului, precum și ale investigațiilor geofizice, sonda LIRA – 1X a întâlnit un rezervor de gaze cu o grosime de 46 metri.

Citește și:

Lukoil si Vanco vor explora in Marea Neagra

În conformitate cu datele seismice, suprafața zăcământului poate atinge 39 km² iar rezervele, care urmează a fi confirmate de forajul de evaluare, pot depăşi 30 miliarde metri cubi de gaze naturale. Succesul sondei LIRA – 1X a dus la o diminuare a riscurilor în ceea ce privește lucrările viitoare de investigații geologice pentru o serie de prospecte care reprezintă un potențial semnificativ în ceea ce privește conținutul de resurse, localizate atât în apropierea structurii LIRA, cât și în alte zone ale perimetrului. Programul lucrărilor viitoare, planificate pentru 2016, include o reprocesare a datelor seismice și forajul pe zăcământul LIRA a unei sonde de 2 explorare evaluare, în vederea confirmării volumului descoperirii și a confirmării potențialului de hidrocarburi”, se arată în comunicatul Romgaz.

Lukoil spune că au investit doar în aceste prospecțiuni 500 de milioane de euro. În acordul de concesiune, compania de gaze naturale de stat Romgaz deține 10% din pachetul de acțiuni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.