GAZETA de Oradea a avut încă o dată dreptate. La numai câteva zile după publicarea articolului nostru “Terenuri de miliarde pentru firme de buzunar”, anticipând amploarea scandalului ce se poate isca în cazul în care ignoră faptele deosebit de grave pe care le-am semnalat, cu ramificaţii posibile spre marea criminalitate organizată internaţională, conducerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a anunţat primele măsuri. Printr-un comunicat din 15 iulie 2004, se aduce la cunoştinţa opiniei publice, printre altele, faptul că s-au constatat grave deficienţe şi existenţa unei “stări conflictuale în cadrul colectivelor de procurori, stări reflectate uneori şi în mijloacele de presă locale şi centrale … Pentru abateri grave constând în manifestări care aduc atingere onoarei de magistrat şi probităţii profesionale şi în neglijenţa repetată în soluţionarea lucrărilor, conducerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a formulat propuneri pentru sesizarea organelor de urmărire penală şi promovarea unor acţiuni disciplinare faţă de Leuca Gheorghe – procuror şef secţie urmărire penală la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, Gavra Viorel – procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor şi faţă de Roman Călin – procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea. Aşa cum veţi vedea, originea scandalului este deosebit de complexă, iar implicaţiile vor fi mult mai largi, după modelul bulgărelui de zăpadă.
În conferinţa de presă s-a amintit şi numele Procurorului General de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, Ioan Rusu, căruia i s-a acordat un scurt termen “de graţie” până în septembrie, probabil în vederea pensionării, acesta fiind total depăşit de evenimente şi incapabil să stăpânească problematica deosebit de complexă cu care se confruntă, ceea ce, de altfel, GAZETA a semnalat de mai multe ori. Marele “merit” al acestui magistrat, implicat, între altele, în autoatribuirea unui frumos şi deosebit de valoros imobil în centrul oraşului – în timp ce unii tineri procurori stau în chirie – este amiciţia sa cu fosta ministră – de tristă amintire – a justiţiei, popularizată cu orice prilej de procurorul care a prins şi colectivizarea. Această zestre tarată nu l-a ajutat în momentul luării deciziilor. Din contră. Cazul de spoliere a unor terenuri foarte valoroase din proprietatea publică a mai multor comunităţi locale, cu ajutorul unor funcţionari şi magistraţi corupţi şi în favoare unor firme de buzunar ale unor italieni venetici, a cărui relatare am demarat-o în numărul trecut al GAZETEI, dovedeşte ce valoare profesională şi morală au cei puşi să apere ordinea şi proprietatea.
Între femei şi Rocambole
În mod ciudat, prinderea în flagrant delict a ziaristei Liliana Sime, de la săptămânalul local “Bihoreanul”, în timp ce se deplasa cu suma de 2000 de euro primită, în urma unui ordinar şantaj, de la Rodica Ardelean, candidată la fotoliul de primar al comunei Sânmartin, a constituit picătura ce a precipitat desfăşurarea ulterioară a evenimentelor. Suntem acum în măsură să vă prezentăm dedesubturile murdare, de-a dreptul rocamboleşti, în care, alături de Sime şi Ardelean, mai sunt implicate şi alte personaje de sex feminin: Livia Bara, secretara, actualmente suspendată, a Primăriei Sânmartin şi Simona Hexan, patrona “Salonului de masaj erotic Monik”, condamnată definitiv pentru proxenetism şi iubită a procurorului Gheorghe Leuca. GAZETA a adoptat o atitudine rezervată, urmărind reacţiile şi evoluţiile celor implicaţi şi documentându-se din mai multe surse asupra a ceea ce bănuiam că s-a întâmplat: o afacere foarte extinsă de fraudare a averii publice, derulată pe parcursul mai multor ani şi “îngropată” de incompetenţa, complicitatea, interesul sau prostia celor aflaţi în situaţii episodice de a o lămuri. Sime a prins un fir, l-a “exploatat”, dar când a secătuit i s-a oferit un alt pont pentru “valorificare”. Noua persoană vizată de şantaj a preferat să se adreseze organelor competente, care au înregistrat pe bandă audio-video pretenţiile materiale exprimate de Liliana Sime. Deşi a fost prinsă cu banii asupra ei şi a recunoscut că i-a primit de la Rodica Ardelean, Liliana Sime a avut tupeul – după un interval de timp în care s-a sfătuit cu avocata Elena Albuţiu, alt personaj feminin apărut la spartul târgului ca să completeze lista parcă desprinsă din scrierile lui Ponson du Terrail – să prezinte opiniei publice o variantă prin care se martiriza ca fiind victima inocentă a unui scenariu imaginat de procurorul Gheorghe Leuca, şef secţie urmărire penală la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor. Printr-o ciudată asociere de evenimente, acesta tocmai intrase în conflict profesional cu procurorul Călin Roman, de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, aflat în situaţia de a o ancheta pe denunţătoarea Rodica Ardelean într-un alt dosar penal, având ca obiect un presupus ultraj pe care l-ar fi comis aceasta. Cum făptuitoarea l-a recuzat pe Roman, iar şefii procurorului au constatat că “se conturează o serie de indicii specifice situaţiei de incompatibilitate prev. de art. 48 lit. d C.Pr.Pen” , s-a născut o inedită asociere între Roman şi Sime împotriva “echipei” Ardelean-Leuca.
Ortacii scrie ce gândeşte
Iată cum se justifica raţionamentul acestor “legături primejdioase” de către Laura Gal, ortaca Lilianei Sime de la “Bihoreanul”, într-un articol din 31 mai 2004: “Liliana Sime s-a trezit supusă, în ultimele zile, la o serie de presiuni inacceptabile venite din partea procurorului Gheorghe Leuca, organizatorul flagrantului … De ce, însă, atâta agitaţie? Ce legătură pot avea cazurile celor două femei cu şeful de secţie? Explicaţia, descoperită în urma investigaţiilor Bihoreanului, e cât se poate de simplă: cu ambele personaje ajunse în vizorul presei omul legii întreţine relaţii neprincipiale! Pe Simona Hexan, pe lângă că şi-a ales-o amantă, pe când era cercetată de subordonaţi de-ai săi, a transformat-o în sclavă sexuală şi a folosit-o în afaceri ilegale … La rândul ei, şi denunţătoarea Rodica Ardelean, o afaceristă cu multiple antecedente penale, se bucură de un tratament preferenţial la Parchet. Bihoreanul a descoperit că Leuca s-a folosit de influenţa pe care o are, ca şef de secţie, şi a încercat să muşamalizeze un dosar penal în care Ardelean este acuzată de ultraj. Femeia a fost reclamată pe 16 ianuarie 2004 de Sorin Puşco, funcţionar al primăriei Sânmartin, pe care l-a înjurat şi chiar l-a muşcat de mână într-un acces de furie. După ce a zăcut dosită prin sertare, plângerea a ajuns abia în 29 aprilie pe masa procurorului Călin Roman, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea. În aceeaşi zi, magistratul a şi dispus începerea urmăririi penale, însă nu mică i-a fost mirarea când dosarul i-a fost imediat luat şi predat unui alt coleg, din sfera de influenţă a lui Leuca”.
Roman vrea pământ
Am ajuns în momentul în care se pot lega toate aceste fire dezlânate. De ce i s-a luat procurorului Roman dosarul “Ardelean”? De ce îl transformă Bihoreanul într-un erou?Tânărul magistrat a susţinut în presă că a rămas fără obiectul muncii “pentru că am îndrăznit să mă opun luării dosarului, considerând că nu există nici un motiv de recuzare”. Trecem peste faptul că nu avea calea procedurală pentru a se “opune”. De unde, însă, această încrâncenare a lui Roman de a ţine cu dinţi de un dosar penal, apreciat de specialiştii pe care i-am consultat ca fiind fără nici un viitor?
În general, dacă cererea se face în termeni civilizaţi, magistraţii nu se supără dacă sunt recuzaţi. Unii chiar se bucură că au scăpat de ceva ce poate deveni oricând o adevărată pacoste. Ce îi reproşa Rodica Ardelean celui care ţinea neaparat să o ancheteze? “Roman Călin este interesat în dosarul penal pe care-l are în supraveghere şi în care mi s-a adus la cunoştinţă că am calitatea de învinuită de ultraj. Procurorul Roman a participat personal la licitaţia organizată, în 14 aprilie 2004, la Primăria Sânmartin, pentru vânzarea a şapte parcele de teren în suprafaţă totală de 6604 mp din păşunea satului Cordău. Pentru a crea o aparenţă de legalitate a acestei licitaţii, s-au prezentat 2 licitatori: Roman Călin şi SC Marman SRL, reprezentată de italianul Marzaro Antonio. Erau însoţiţi de numitul Tătar Marius, angajat al firmei italianului, cu care şi procurorul Roman era amic. Cunoscând data licitaţiei, i-am mobilizat pe cetăţenii satului Cordău să vină la primărie şi să anulăm licitaţia, mai ales că aceştia aveau o adresă de la prefect că licitaţia este nelegală. Numai în urma sosirii oamenilor nu s-a mai ţinut licitaţia.”
Cele consemnate în cererea de recuzare au, totuşi, în ciuda faptului că semnalau o nelegalitate la care era să fie părtaş şi parte un magistrat, un ton destul de civilizat şi echilibrat.
Nu-i uşor să fii mamă de procuror
Fiind contactaţi de reporterii GAZETEI, Rodica Ardelean şi alte persoane din tabelul celor 50 de ţărani care s-au opus să li se ia abuziv terenul în plin secol 21 – e drept că sub lumina strâmbă care vine de la la Iliescu şi PSD – am aflat că lucrurile nu s-au petrecut atât de graţios precum le prezintă petenta în cererea de recuzare. Ea s-a ferit atunci să spună lucrurilor pe nume, sperând într-o minimă decenţă a magistartului. În fapt, la Primăria Sânmartin, procurorul Roman i-a ameninţat pe oamenii revoltaţi de nedreptatea pe cale să se înfăptuiască sub ochii lor şi în prezenţa celui care se dădea om al legii. El era, de fapt, interesat să-şi ia partea de pământ din păşunea satului Cordău, pe care o considera că i se cuvine, din motive până acum obscure. I-a ameninţat că-i arestează şi că se va ocupa el de ei. Ţăranii nu au rămas datori şi le-a pierit rapid respectul natural pe care-l au faţă da autorităţi. Mama lui Roman a fost pomenită de mai multe ori de către anonimi din mulţime, în ipostaze nu tocmai fericite dacă le-ar afla. Tânărului obraznic, pe care-l descopereau surprinşi sub aparenţa de om al legii, i s-a arătat de mai multe ori pumnul. Fostul viceprimar, Dumitru Opriş, a scăpat cu fuga. Probabil că Roman ar fi încasat-o de la ţăranii revoltaţi, conştienţi de nelegiuirea pe care se pregătise să o gireze, numai că l-au salvat lucrătorii postului local de poliţie.
Bla-bla-uri oficiale
În aceste condiţii, era obligatoriu ca Roman să se abţină de la soluţionarea unor dosare penale în care i-ar fi putut recunoaşte pe unii dintre participanţii la răscoala celor din Cordău. El avea însă o misiune: să închidă gura oricui s-ar fi împotrivit politicii de jaf asupra terenurilor urmărite de cetăţenii italieni, cu care se pare că a colaborat destul de fructuos, pe filiera unora dintre reprezentanţii autorităţilor locale din Sânmartin. Prim-procurorul Mihai Chirilă nu avea cum să ignore cele semnalate în cererea de recuzare redactată de Rodica Ardelean. Într-un mod destul de elegant, ar fi vrut şi el să-şi pună ochelari de cal. Iată ce scrie el în ordonanţa nr. 715/Vlll.1/2004: ”În fapt, împrejurarea la care s-a referit Ardelean Rodica rezidă în aceea că, la o organizaţie organizată de Primăria Sânmartin şi la care a participat şi dl. procuror Călin Roman, s-a declanşat un conflict de interese între Primăria Sânmartin şi un grup de cetăţeni din satul Cordău (n.n. – ce vă spuneam că musiu Chirilă vede ce vrea şi înţelege ce poate), cărora li s-a alăturat Ardelean Rodica, aceştia opunându-se vânzării la licitaţie publică a unor terenuri. Având în vedere aspectele prezentate mai sus, considerăm că pentru buna desfăşurare a actului de justiţie şi pentru a elimina orice suspiciune în privinţa imparţialităţii procurorului care soluţionează cauza”…bla, bla, bla…
Şi fără pământ, şi fără post
Ceea ce nu a răzbătut încă în presă este împrejurarea că procurorului Roman i s-a luat nu numai dosarul buclucaş, ci şi supravegherea Postului de Poliţie Sânmartin, prin Ordinul nr.1/2004 al prim-procurorului Mihai Chirilă. În nota sa explicativă, bazându-se pe faptul că nu vor fi descoperite adevăratele raţiuni ale prezenţei sale la licitaţie, a dat din colţ în colţ: “au participat mai multe persoane la licitaţia având ca obiect terenuri agricole în suprafeţe cuprinse între 600-800 metri, scoase la vânzare de ofertanţi care puteau fi cetăţeni români interesaţi în construirea unei locuinţe; bine înţeles că au participat mai multe persoane, al căror nume nu-l cunosc; eu personal nu am avut cu nimeni nici un fel de altercaţie, ulterior am înţeles că cetăţenii au manifestat prin forţă împotriva acestei liictaţii; nu cunosc dacă Prefectura ar fi interzis sau nu acea acea licitaţie.”
Legături deosebit de primejdioase
Ceea ce omite să le spună superiorilor lui procurorul Roman sunt amănuntele relaţiilor sale cu cei care reprezintă interesele unor cetăţeni italieni în privinţa achiziţionării de terenuri în Sânmartin. Acest grup a ajuns, astfel cum rezultă din investigaţiile noastre, să deţină mai bine de 50 de hectare de teren numai în această localitate strategică, a cărui valoare de piaţă depăşeşte câteva milioane de euro. El a fost achiziţionat pe bani foarte puţini, însă prin coruperea unor funcţionari publici şi prin acte falsificate, provenind numai din fostele rezerve ale comunităţilor locale.
Până să trecem mai departe, este momentul să precizăm că acel Marzaro Antonio, reprezentant al firmei “Marman” Impex SRL la “licitaţia” unde se “concura” cu procurorul Roman pentru pământul din păşunea satului Cordău, este nimeni altul decât co-asociat, alături de Butelli Fausto şi Friz Mauro, al firmei “Construcţii Cartier Lac” SRL, altă mare proprietară latifundiară în aceeaşi localitate. De unde cocluzia logică: nimic nu este întâmplător.
GAZETA a intrat în posesia mai multor documente ce dovedesc marea fraudă care s-a făcut, de câţiva ani buni, cu terenurile oamenilor din Sânmartin. Pentru început, precizăm că înţelegem acum de ce procurorii obosiţi ca Ioan Rusu au evitat să se implice şi s-a pasat atâţia ani tăierea nodului gordian. În umbra delăsării pensionabilului Ioan Rusu au zburdat lupii tineri şi hămesiţi, ca Roman Călin.
Algoritmul jafului
Până să-i prezentăm pe toţi cei responsabili, vă descifrăm metoda după care s-a acţionat. Ea este aprope identică, ceea ce diferă la Primăria Sânmartin fiind numai numele folosite şi terenurile jefuite. Trist este că şi unele feţe preoţeşti s-au angrenat la această faptă reprobabilă, interzisă şi de canoanele lumeşti şi de cele bisericeşti.
În primul rând, se identifică terenul din proprietatea comună asupra căruia se vor îndrepta corbii imobiliari. Într-una din speţe, acesta a fost “păşunea satului Cordău”, cu numărul topografic 476 şi având impresionanta suprafaţă de 696.575 metri pătraţi.
Apoi, succesiv, primarul a dat “acte de parcelare”, prin care se reduce suprafaţa iniţială şi se desprind “insule” de teren la dispoziţia sa. El cere să fie transcrise de Serviciul de carte funciară al Judecătoriei Oradea în alte coli funciare, iar terenul este atribuit unor complici care au cerut “reconstituirea” dreptului lor de proprietate şi li s-au eliberat titluri de proprietate în cu totul alte amplasamente şi chiar alte localităţi. Aşa, pentru a continua exemplul nostru, numitei Ţap Maria, care nu a avut nici un petec de pământ pe raza comunei Sânmartin, i s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra a două hectare şi 1724 metri pătraţi, prin titlul emis la 20.01.2004.
Circulaţia falsului în natură
Fericiţii “împroprietăriţi” nu se cantonează în conservarea unui drept de proprietate atât de întortocheat dobândit, care ar fi fost sfânt pentru ei dacă l-ar fi moştenit cu adevărat de la strămoşi. Rolul lor a fost deja îndeplinit şi pot să susţină oricând că ei nu sunt vinovaţi dacă au fost autorităţile generoase cu ei. Mai au doar sarcina de a lansa în circuitul civil terenul dobândit de ei şi devenit astfel proprietate privată. Ţapu Valeriu-Cosmin, “mandatar” al împroprietăritei Ţap Maria, vinde cei 21724 mp cu numai 60.000.000 lei lui Cristea Cristian, în data de 18 februarie 2004.
De regulă, marii “latifundiari”, firme româneşti cu acţionari cetăţeni străini, pe care i-am identificat la Sânmartin, dar şi în alte localităţi din Bihor, nu cumpără direct de la “împroprietăriţi”. Ei preferă să suporte costurile unei transmiteri suplimentare a terenului către alt complice, la preţuri derizorii, şi numai de la acel proprietar acceptă să cumpere, cu un preţ uşor mărit dar la fel de subevaluat, pentru a se asigura împotriva oricărei posibile acuzaţii că ar fi avut vreun rol la toată ingineria funciară pe care au patronat-o încă din startul escrocheriei. Aşa că şi Cristea Cristian îi vinde firmei SC Construcţii Cartier Lac SRL Oradea, reprezentată de Butelli Fausto, cu 106.000.000 lei.
Mai arătăm că terenul, fiind şi foarte compact, valorează de fapt mai bine de jumătate de milion de euro.
Se pare că acest mod complicat de fraudare, dificil de descifrat pentru că actele sunt greu de accesat iar mânuitorii lor şi toţi cei implicaţi au interesul să păstreze tăcerea, îl descoperise şi Liliana Sime. Aşa se explică groaza fostei secretare a Primăriei Sânmartin, controversata Livia Bara, care a refuzat să dea amănunte asupra şantajului la care a fost şi ea supusă de Liliana Sime. Aceasta a declarat GAZETEI şi, în mod neoficial, procurorilor, în faza finală a anchetei, că i-ar fi plătit aceleiaşi versate şantajiste, de două ori, fatidica sumă de câte 2000 de euro. (De ce era mereu în acest cuantum rotund? Probabil, să-i fie mai uşor să o împartă cu cei care au protejat-o din interior.) De frica celor ce ar fi putut fi dezvăluite de Sime, Livia Bara a preferat să fie trimisă în judecată ca şi complice la o faptă pe care nu a comis-o, şantajul săvârşit asupra Rodicăi Ardelean fiind “operat” numai de ziarista de la “Bihoreanul” şi, probabil, de cei care au sprijinit-o din umbra funcţiei jurnalistice.
În faţa acestor dezvăluiri, nu mai poate rămâne acum un secret ce i-a unit pe procurorul “licitator” Călin Roman şi pe ziarista şantajistă Liliana Sime. Ea are deja condamnări penale definitive în cazier, a fost deja trimisă în judecată şi pentru şantaj, dar o mai aşteaptă şi alte surprize de la persoanele care i-au fost victime. Cum am arătat în şapoul introductiv, va fi cercetat penal şi procurorul Călin Roman, iar surprizele sunt departe de a se fi epuizat. Condiţia ar fi, bineînţeles, ca, sistematic, să-l mai trezească cineva pe Procurorul General de la Oradea, Ioan Rusu. Sau să-l trimită rapid în pensie!
Cornel MELINTE
În conferinţa de presă s-a amintit şi numele Procurorului General de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, Ioan Rusu, căruia i s-a acordat un scurt termen “de graţie” până în septembrie, probabil în vederea pensionării, acesta fiind total depăşit de evenimente şi incapabil să stăpânească problematica deosebit de complexă cu care se confruntă, ceea ce, de altfel, GAZETA a semnalat de mai multe ori. Marele “merit” al acestui magistrat, implicat, între altele, în autoatribuirea unui frumos şi deosebit de valoros imobil în centrul oraşului – în timp ce unii tineri procurori stau în chirie – este amiciţia sa cu fosta ministră – de tristă amintire – a justiţiei, popularizată cu orice prilej de procurorul care a prins şi colectivizarea. Această zestre tarată nu l-a ajutat în momentul luării deciziilor. Din contră. Cazul de spoliere a unor terenuri foarte valoroase din proprietatea publică a mai multor comunităţi locale, cu ajutorul unor funcţionari şi magistraţi corupţi şi în favoare unor firme de buzunar ale unor italieni venetici, a cărui relatare am demarat-o în numărul trecut al GAZETEI, dovedeşte ce valoare profesională şi morală au cei puşi să apere ordinea şi proprietatea.
Între femei şi Rocambole
În mod ciudat, prinderea în flagrant delict a ziaristei Liliana Sime, de la săptămânalul local “Bihoreanul”, în timp ce se deplasa cu suma de 2000 de euro primită, în urma unui ordinar şantaj, de la Rodica Ardelean, candidată la fotoliul de primar al comunei Sânmartin, a constituit picătura ce a precipitat desfăşurarea ulterioară a evenimentelor. Suntem acum în măsură să vă prezentăm dedesubturile murdare, de-a dreptul rocamboleşti, în care, alături de Sime şi Ardelean, mai sunt implicate şi alte personaje de sex feminin: Livia Bara, secretara, actualmente suspendată, a Primăriei Sânmartin şi Simona Hexan, patrona “Salonului de masaj erotic Monik”, condamnată definitiv pentru proxenetism şi iubită a procurorului Gheorghe Leuca. GAZETA a adoptat o atitudine rezervată, urmărind reacţiile şi evoluţiile celor implicaţi şi documentându-se din mai multe surse asupra a ceea ce bănuiam că s-a întâmplat: o afacere foarte extinsă de fraudare a averii publice, derulată pe parcursul mai multor ani şi “îngropată” de incompetenţa, complicitatea, interesul sau prostia celor aflaţi în situaţii episodice de a o lămuri. Sime a prins un fir, l-a “exploatat”, dar când a secătuit i s-a oferit un alt pont pentru “valorificare”. Noua persoană vizată de şantaj a preferat să se adreseze organelor competente, care au înregistrat pe bandă audio-video pretenţiile materiale exprimate de Liliana Sime. Deşi a fost prinsă cu banii asupra ei şi a recunoscut că i-a primit de la Rodica Ardelean, Liliana Sime a avut tupeul – după un interval de timp în care s-a sfătuit cu avocata Elena Albuţiu, alt personaj feminin apărut la spartul târgului ca să completeze lista parcă desprinsă din scrierile lui Ponson du Terrail – să prezinte opiniei publice o variantă prin care se martiriza ca fiind victima inocentă a unui scenariu imaginat de procurorul Gheorghe Leuca, şef secţie urmărire penală la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor. Printr-o ciudată asociere de evenimente, acesta tocmai intrase în conflict profesional cu procurorul Călin Roman, de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, aflat în situaţia de a o ancheta pe denunţătoarea Rodica Ardelean într-un alt dosar penal, având ca obiect un presupus ultraj pe care l-ar fi comis aceasta. Cum făptuitoarea l-a recuzat pe Roman, iar şefii procurorului au constatat că “se conturează o serie de indicii specifice situaţiei de incompatibilitate prev. de art. 48 lit. d C.Pr.Pen” , s-a născut o inedită asociere între Roman şi Sime împotriva “echipei” Ardelean-Leuca.
Ortacii scrie ce gândeşte
Iată cum se justifica raţionamentul acestor “legături primejdioase” de către Laura Gal, ortaca Lilianei Sime de la “Bihoreanul”, într-un articol din 31 mai 2004: “Liliana Sime s-a trezit supusă, în ultimele zile, la o serie de presiuni inacceptabile venite din partea procurorului Gheorghe Leuca, organizatorul flagrantului … De ce, însă, atâta agitaţie? Ce legătură pot avea cazurile celor două femei cu şeful de secţie? Explicaţia, descoperită în urma investigaţiilor Bihoreanului, e cât se poate de simplă: cu ambele personaje ajunse în vizorul presei omul legii întreţine relaţii neprincipiale! Pe Simona Hexan, pe lângă că şi-a ales-o amantă, pe când era cercetată de subordonaţi de-ai săi, a transformat-o în sclavă sexuală şi a folosit-o în afaceri ilegale … La rândul ei, şi denunţătoarea Rodica Ardelean, o afaceristă cu multiple antecedente penale, se bucură de un tratament preferenţial la Parchet. Bihoreanul a descoperit că Leuca s-a folosit de influenţa pe care o are, ca şef de secţie, şi a încercat să muşamalizeze un dosar penal în care Ardelean este acuzată de ultraj. Femeia a fost reclamată pe 16 ianuarie 2004 de Sorin Puşco, funcţionar al primăriei Sânmartin, pe care l-a înjurat şi chiar l-a muşcat de mână într-un acces de furie. După ce a zăcut dosită prin sertare, plângerea a ajuns abia în 29 aprilie pe masa procurorului Călin Roman, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea. În aceeaşi zi, magistratul a şi dispus începerea urmăririi penale, însă nu mică i-a fost mirarea când dosarul i-a fost imediat luat şi predat unui alt coleg, din sfera de influenţă a lui Leuca”.
Roman vrea pământ
Am ajuns în momentul în care se pot lega toate aceste fire dezlânate. De ce i s-a luat procurorului Roman dosarul “Ardelean”? De ce îl transformă Bihoreanul într-un erou?Tânărul magistrat a susţinut în presă că a rămas fără obiectul muncii “pentru că am îndrăznit să mă opun luării dosarului, considerând că nu există nici un motiv de recuzare”. Trecem peste faptul că nu avea calea procedurală pentru a se “opune”. De unde, însă, această încrâncenare a lui Roman de a ţine cu dinţi de un dosar penal, apreciat de specialiştii pe care i-am consultat ca fiind fără nici un viitor?
În general, dacă cererea se face în termeni civilizaţi, magistraţii nu se supără dacă sunt recuzaţi. Unii chiar se bucură că au scăpat de ceva ce poate deveni oricând o adevărată pacoste. Ce îi reproşa Rodica Ardelean celui care ţinea neaparat să o ancheteze? “Roman Călin este interesat în dosarul penal pe care-l are în supraveghere şi în care mi s-a adus la cunoştinţă că am calitatea de învinuită de ultraj. Procurorul Roman a participat personal la licitaţia organizată, în 14 aprilie 2004, la Primăria Sânmartin, pentru vânzarea a şapte parcele de teren în suprafaţă totală de 6604 mp din păşunea satului Cordău. Pentru a crea o aparenţă de legalitate a acestei licitaţii, s-au prezentat 2 licitatori: Roman Călin şi SC Marman SRL, reprezentată de italianul Marzaro Antonio. Erau însoţiţi de numitul Tătar Marius, angajat al firmei italianului, cu care şi procurorul Roman era amic. Cunoscând data licitaţiei, i-am mobilizat pe cetăţenii satului Cordău să vină la primărie şi să anulăm licitaţia, mai ales că aceştia aveau o adresă de la prefect că licitaţia este nelegală. Numai în urma sosirii oamenilor nu s-a mai ţinut licitaţia.”
Cele consemnate în cererea de recuzare au, totuşi, în ciuda faptului că semnalau o nelegalitate la care era să fie părtaş şi parte un magistrat, un ton destul de civilizat şi echilibrat.
Nu-i uşor să fii mamă de procuror
Fiind contactaţi de reporterii GAZETEI, Rodica Ardelean şi alte persoane din tabelul celor 50 de ţărani care s-au opus să li se ia abuziv terenul în plin secol 21 – e drept că sub lumina strâmbă care vine de la la Iliescu şi PSD – am aflat că lucrurile nu s-au petrecut atât de graţios precum le prezintă petenta în cererea de recuzare. Ea s-a ferit atunci să spună lucrurilor pe nume, sperând într-o minimă decenţă a magistartului. În fapt, la Primăria Sânmartin, procurorul Roman i-a ameninţat pe oamenii revoltaţi de nedreptatea pe cale să se înfăptuiască sub ochii lor şi în prezenţa celui care se dădea om al legii. El era, de fapt, interesat să-şi ia partea de pământ din păşunea satului Cordău, pe care o considera că i se cuvine, din motive până acum obscure. I-a ameninţat că-i arestează şi că se va ocupa el de ei. Ţăranii nu au rămas datori şi le-a pierit rapid respectul natural pe care-l au faţă da autorităţi. Mama lui Roman a fost pomenită de mai multe ori de către anonimi din mulţime, în ipostaze nu tocmai fericite dacă le-ar afla. Tânărului obraznic, pe care-l descopereau surprinşi sub aparenţa de om al legii, i s-a arătat de mai multe ori pumnul. Fostul viceprimar, Dumitru Opriş, a scăpat cu fuga. Probabil că Roman ar fi încasat-o de la ţăranii revoltaţi, conştienţi de nelegiuirea pe care se pregătise să o gireze, numai că l-au salvat lucrătorii postului local de poliţie.
Bla-bla-uri oficiale
În aceste condiţii, era obligatoriu ca Roman să se abţină de la soluţionarea unor dosare penale în care i-ar fi putut recunoaşte pe unii dintre participanţii la răscoala celor din Cordău. El avea însă o misiune: să închidă gura oricui s-ar fi împotrivit politicii de jaf asupra terenurilor urmărite de cetăţenii italieni, cu care se pare că a colaborat destul de fructuos, pe filiera unora dintre reprezentanţii autorităţilor locale din Sânmartin. Prim-procurorul Mihai Chirilă nu avea cum să ignore cele semnalate în cererea de recuzare redactată de Rodica Ardelean. Într-un mod destul de elegant, ar fi vrut şi el să-şi pună ochelari de cal. Iată ce scrie el în ordonanţa nr. 715/Vlll.1/2004: ”În fapt, împrejurarea la care s-a referit Ardelean Rodica rezidă în aceea că, la o organizaţie organizată de Primăria Sânmartin şi la care a participat şi dl. procuror Călin Roman, s-a declanşat un conflict de interese între Primăria Sânmartin şi un grup de cetăţeni din satul Cordău (n.n. – ce vă spuneam că musiu Chirilă vede ce vrea şi înţelege ce poate), cărora li s-a alăturat Ardelean Rodica, aceştia opunându-se vânzării la licitaţie publică a unor terenuri. Având în vedere aspectele prezentate mai sus, considerăm că pentru buna desfăşurare a actului de justiţie şi pentru a elimina orice suspiciune în privinţa imparţialităţii procurorului care soluţionează cauza”…bla, bla, bla…
Şi fără pământ, şi fără post
Ceea ce nu a răzbătut încă în presă este împrejurarea că procurorului Roman i s-a luat nu numai dosarul buclucaş, ci şi supravegherea Postului de Poliţie Sânmartin, prin Ordinul nr.1/2004 al prim-procurorului Mihai Chirilă. În nota sa explicativă, bazându-se pe faptul că nu vor fi descoperite adevăratele raţiuni ale prezenţei sale la licitaţie, a dat din colţ în colţ: “au participat mai multe persoane la licitaţia având ca obiect terenuri agricole în suprafeţe cuprinse între 600-800 metri, scoase la vânzare de ofertanţi care puteau fi cetăţeni români interesaţi în construirea unei locuinţe; bine înţeles că au participat mai multe persoane, al căror nume nu-l cunosc; eu personal nu am avut cu nimeni nici un fel de altercaţie, ulterior am înţeles că cetăţenii au manifestat prin forţă împotriva acestei liictaţii; nu cunosc dacă Prefectura ar fi interzis sau nu acea acea licitaţie.”
Legături deosebit de primejdioase
Ceea ce omite să le spună superiorilor lui procurorul Roman sunt amănuntele relaţiilor sale cu cei care reprezintă interesele unor cetăţeni italieni în privinţa achiziţionării de terenuri în Sânmartin. Acest grup a ajuns, astfel cum rezultă din investigaţiile noastre, să deţină mai bine de 50 de hectare de teren numai în această localitate strategică, a cărui valoare de piaţă depăşeşte câteva milioane de euro. El a fost achiziţionat pe bani foarte puţini, însă prin coruperea unor funcţionari publici şi prin acte falsificate, provenind numai din fostele rezerve ale comunităţilor locale.
Până să trecem mai departe, este momentul să precizăm că acel Marzaro Antonio, reprezentant al firmei “Marman” Impex SRL la “licitaţia” unde se “concura” cu procurorul Roman pentru pământul din păşunea satului Cordău, este nimeni altul decât co-asociat, alături de Butelli Fausto şi Friz Mauro, al firmei “Construcţii Cartier Lac” SRL, altă mare proprietară latifundiară în aceeaşi localitate. De unde cocluzia logică: nimic nu este întâmplător.
GAZETA a intrat în posesia mai multor documente ce dovedesc marea fraudă care s-a făcut, de câţiva ani buni, cu terenurile oamenilor din Sânmartin. Pentru început, precizăm că înţelegem acum de ce procurorii obosiţi ca Ioan Rusu au evitat să se implice şi s-a pasat atâţia ani tăierea nodului gordian. În umbra delăsării pensionabilului Ioan Rusu au zburdat lupii tineri şi hămesiţi, ca Roman Călin.
Algoritmul jafului
Până să-i prezentăm pe toţi cei responsabili, vă descifrăm metoda după care s-a acţionat. Ea este aprope identică, ceea ce diferă la Primăria Sânmartin fiind numai numele folosite şi terenurile jefuite. Trist este că şi unele feţe preoţeşti s-au angrenat la această faptă reprobabilă, interzisă şi de canoanele lumeşti şi de cele bisericeşti.
În primul rând, se identifică terenul din proprietatea comună asupra căruia se vor îndrepta corbii imobiliari. Într-una din speţe, acesta a fost “păşunea satului Cordău”, cu numărul topografic 476 şi având impresionanta suprafaţă de 696.575 metri pătraţi.
Apoi, succesiv, primarul a dat “acte de parcelare”, prin care se reduce suprafaţa iniţială şi se desprind “insule” de teren la dispoziţia sa. El cere să fie transcrise de Serviciul de carte funciară al Judecătoriei Oradea în alte coli funciare, iar terenul este atribuit unor complici care au cerut “reconstituirea” dreptului lor de proprietate şi li s-au eliberat titluri de proprietate în cu totul alte amplasamente şi chiar alte localităţi. Aşa, pentru a continua exemplul nostru, numitei Ţap Maria, care nu a avut nici un petec de pământ pe raza comunei Sânmartin, i s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra a două hectare şi 1724 metri pătraţi, prin titlul emis la 20.01.2004.
Circulaţia falsului în natură
Fericiţii “împroprietăriţi” nu se cantonează în conservarea unui drept de proprietate atât de întortocheat dobândit, care ar fi fost sfânt pentru ei dacă l-ar fi moştenit cu adevărat de la strămoşi. Rolul lor a fost deja îndeplinit şi pot să susţină oricând că ei nu sunt vinovaţi dacă au fost autorităţile generoase cu ei. Mai au doar sarcina de a lansa în circuitul civil terenul dobândit de ei şi devenit astfel proprietate privată. Ţapu Valeriu-Cosmin, “mandatar” al împroprietăritei Ţap Maria, vinde cei 21724 mp cu numai 60.000.000 lei lui Cristea Cristian, în data de 18 februarie 2004.
De regulă, marii “latifundiari”, firme româneşti cu acţionari cetăţeni străini, pe care i-am identificat la Sânmartin, dar şi în alte localităţi din Bihor, nu cumpără direct de la “împroprietăriţi”. Ei preferă să suporte costurile unei transmiteri suplimentare a terenului către alt complice, la preţuri derizorii, şi numai de la acel proprietar acceptă să cumpere, cu un preţ uşor mărit dar la fel de subevaluat, pentru a se asigura împotriva oricărei posibile acuzaţii că ar fi avut vreun rol la toată ingineria funciară pe care au patronat-o încă din startul escrocheriei. Aşa că şi Cristea Cristian îi vinde firmei SC Construcţii Cartier Lac SRL Oradea, reprezentată de Butelli Fausto, cu 106.000.000 lei.
Mai arătăm că terenul, fiind şi foarte compact, valorează de fapt mai bine de jumătate de milion de euro.
Se pare că acest mod complicat de fraudare, dificil de descifrat pentru că actele sunt greu de accesat iar mânuitorii lor şi toţi cei implicaţi au interesul să păstreze tăcerea, îl descoperise şi Liliana Sime. Aşa se explică groaza fostei secretare a Primăriei Sânmartin, controversata Livia Bara, care a refuzat să dea amănunte asupra şantajului la care a fost şi ea supusă de Liliana Sime. Aceasta a declarat GAZETEI şi, în mod neoficial, procurorilor, în faza finală a anchetei, că i-ar fi plătit aceleiaşi versate şantajiste, de două ori, fatidica sumă de câte 2000 de euro. (De ce era mereu în acest cuantum rotund? Probabil, să-i fie mai uşor să o împartă cu cei care au protejat-o din interior.) De frica celor ce ar fi putut fi dezvăluite de Sime, Livia Bara a preferat să fie trimisă în judecată ca şi complice la o faptă pe care nu a comis-o, şantajul săvârşit asupra Rodicăi Ardelean fiind “operat” numai de ziarista de la “Bihoreanul” şi, probabil, de cei care au sprijinit-o din umbra funcţiei jurnalistice.
În faţa acestor dezvăluiri, nu mai poate rămâne acum un secret ce i-a unit pe procurorul “licitator” Călin Roman şi pe ziarista şantajistă Liliana Sime. Ea are deja condamnări penale definitive în cazier, a fost deja trimisă în judecată şi pentru şantaj, dar o mai aşteaptă şi alte surprize de la persoanele care i-au fost victime. Cum am arătat în şapoul introductiv, va fi cercetat penal şi procurorul Călin Roman, iar surprizele sunt departe de a se fi epuizat. Condiţia ar fi, bineînţeles, ca, sistematic, să-l mai trezească cineva pe Procurorul General de la Oradea, Ioan Rusu. Sau să-l trimită rapid în pensie!
Cornel MELINTE
