Universitatea Babeş-Bolyai ( UBB ), în parteneriat cu Universitatea de Artă şi Design Cluj-Napoca, vă invită la deschiderea expoziţiei de pictură „RE FRESH – PAINTING/ RESEARCH/ CLUJ ”, un prim eveniment din seria pe care le va găzdui Galeria Paul Sima. Vernisajul expoziţiei va avea loc luni, 16 noiembrie, ora 18.00, în incinta Galeriei Paul Sima, din cadrul Clubului Casei Universitarilor (Str. Emmanuel de Martonne, nr.1).

Expoziţia va reuni  lucrări semnate de 9 artiști reprezentanţi pentru arta contemporană clujeană: Alexandra Șerban, Anca Badea, Sabina Dragomir, Cristian Lăpușan, Marcel Rusu, Máthé Laszlό, Todor Tamás, Bogdan Szekely, Iulian Bisericaru.

Acest proiect expozițional reunește un segment important al preocupărilor estetice ale tinerilor artiști, parte dintre ei doctoranzi sau masteranzi ai secției de Pictură a UAD. Lucrările  lor dezvăluie o serie de preocupări constante privind identitatea personală și socială a individului, a artistului ca parte într-o contemporaneitate extrem de turbulentă, în care EL, artistul, are suprema libertate de expresie și alegere. Spațiul plastic privit ca resursă sau potențial suport al unui imaginar complex la granița dintre figurativ și non-figurativ, conferă forță și senzualitate, mister și energie întregului ansamblu expozițional. De la introspecţia Eului la spațiul larg al peisajului real sau imaginar, cu o multitudine de elemente asociate sau reucuperate în cadrul unui mnemonic personal, artiștii expozanți reușesc să ofere perspectivele unor direcții puternic individualizate, oferind totodată publicului o perspectivă secvențială a peisajului vizual contemporan și a dinamicii acestuia.

Expoziţia va fi deschisă în perioada 16 noiembrie 2015 – 15 ianuarie 2016, în intervalul orar 11.00 – 13.00. Intrarea este liberă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.