Pastorul luteran şi patronul Europlan, Marius Leontiuc, a bătut recordul clujean la stat în arest preventiv. Părerea generală a păgubiţii din cazul fraudei Europlan, cele peste 100 de persoane, este că lui Leontiuc îi este mai bine în spatele gratiilor şi că, mai bine s-ar fi deschis un proces civil de recuperare a banilor. Până la rezolvarea acestui dosar extrem de voluminos şi complicat, luna trecută,  Leontiuc şi-a întreţinut colegii de celulă, cu o interpretare la nai în cadrul unui concert prin care s-au sărbătorit 225 de ani de la deschiderea porţilor Penitenciarului de Maximă Siguranţă Gherla.

În urmă cu doi ani, la mijlocul lunii august, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) Cluj l-au arestat pe Marius Leontiuc pentru o fraudă de peste un milion de euro. Administratorul SC România Europlan Proiect SRL (una dintre firmele din grupul Europlan), Marius Sebastian Leontiuc, a fost chemat la audieri de către procurorii DNA Cluj, iar audierile au luat forma unui mandat de reţinere pe 24 de ore, care, la rândul lui, s-a transformat într-unul de 30 de zile. De la mijlocul lunii august, judecătorii clujeni tot prelungesc mandatul de arestare preventivă emis pe numele lui Leontiuc. Conform comunicatului DNA, faptele pentru care este cercetat Leontiuc au avut loc în perioada noiembrie 2005 – mai 2007, când el a încasat peste un milion de euro prin încheierea unor antecontracte de vânzare-cumpărare şi construirea unor presupuse apartamente într-un bloc cu 10-16 etaje. Ancheta în acest caz a fost începută de către Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Cluj (IPJ Cluj), în urma mai multor plângeri ale persoanelor care i-au plătit avans pentru o locuinţă lui Leontiuc şi au observat că lucrările la imobil nu încep, fiind cu mult depăşite termenele de predare. După mai multe luni de anchetă a poliţistilor, dosarul a fost înaintat Serviciului Teritorial Cluj al Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Pentru că sumele descoperite, până la acea dată, de către poliţişti şi procurori, nu depăşeau un milion de euro, cazul a fost trimis Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj. Procurorii de aici au continuat cercetările, prejudiciul total trecând din nou bariera unui milion de euro care determină intrarea în jurisdicţia DNA. Cazul a fost din nou trimis la procurorii DNA Cluj, fiind preluat de fostul şef al serviciului, procurorul Laura Oprean, care ulterior a avansat devenind procuror şef adjunct al DNA.

Concert după gratii

Majoritatea păgubiţilor din afacerea Europlan, peste 100 de persoane, spun că mai bine s-ar fi deschis un proces civil, de pe urma căruia să-şi poată recupera banii plătiţi către Europlan.
“Io’ de la cine cer banii până la urmă, de la Justiţie? N-o să primesc nimic! Deja au trecut doi ani şi jumăte. Cât să mai aşteptăm, înca şapte sau opt? Pe Leontiuc nimeni nu îl stresează, nici măcar la telefon, că n-are voie cu mobilu’ la Gherla. Vă garantez eu că în libertate, ar fi înnebunit dacă îl stresau şi-l frecau la cap peste 100 de oameni cu tot cu rudele lor şi ne dădea măcar o parte din bani. Banii ăia undeva sînt, că doar nu am făcut împrumuturi în bănci pentru bule de săpun?!“, Spune D.B., una dintre cei prejudiciaţi.
Un alt păgubit crede că trimiterea lui Leontiuc după gratii nu este în interesul păgubiţilor.
“O să stea în arest preventiv vreo câţiva ani, nu o să primească pedeapsa maximă şi o să mai stea câţiva ani şi gata. El o să fie liber şi noi o să batem din buze. Eu aş zice că trebuie o negociere în sensul că dacă ne banii înapoi să primească minimum pentru înşelăciunea asta, dacă nu, maxim, şi m-am interesat, iar maxim înseamnă 20 de ani. Nu cred că cineva ar vrea aşa ceva. Şi după ce face maximum de pedeapsă nu mai putem să facem nimic, că nu avem de unde să mai cerem. El dacă nu mai are nimic nu are cum să îl execute executorul judecătoresc. Avocatul spune că nu mai poate fi condamnat încă o dată, banii nu îi mai vedem şi gata. Oricum, eu nu îl consider principalul vinovat pentru că şi ăia de la primărie au ceva amestecuri în afacerea asta”, spune o altă parte vătămată din cazul Leontiuc.
Însă, până la terminarea procesului, Marius Leontiuc nu se plictiseşte în spatele gratiilor. Fiindu-i cunoscute calităţile artistice, în urmă cu o lună Leontiuc a interpretat la nai “Mociriţă cu trei foi” cu ocazia sărbătoririi a 225 de ani de la inaugurarea Penitenciarului de Maximă Siguranţă Gherla.

“Pe noi cei înşelaţi ne interesează banii nostrii, dar nimeni nu ne spune ce conturi sau ce bunuri are Leontiuc şi dacă pot fi satisfăcute cererile justificate ale celor înşelaţi. Să se formeze tabere sau grupuri cu avocaţi bine plătiţi care să se “bată” pentru noi. Data trecută, avocaţii mai aveau un pic şi adormeau în sală pentru clienţii care îşi bagă mâna adânc în buzunar ca să-i plătească. Eu zic ca după ce DNA-ul îşi achită costurile cu ancheta şi îşi premiază procurorii pentru “reuşită”, restul să fie împărţit în funcţie de procentul fiecăruia, pentru că sigur nu vom lua înapoi cât am dat”, păgubit în cazul Leontiuc.

Răzvan Robu

11 COMENTARII

  1. As dori sa adug faptul ca noi pagubitii nu ne simtim inselati de Leontiuc. Noi credem ca el este o victima a unui abuz religios. Noi suntem inselati de firma cristal si de primarie. La urma am fost inselati de DNA care ne-a convins sa semnam niste hartii care nu reprezinta punctul nostru de vedere, spunandu-ne pe atunci ca daca semnam si il aresteaza ne vom primi banii iapoi. De fapt ei au pus mana pe banii nostrii. Doamne te rog rasplateste-le si fa ca datoria noastra sa cada asupra lor !!! DNA-ul sa plateasca fiecare ban si toate cheltuielile de judecata !!!

  2. Sunt de acord cu domnul de mai sus si cred ca nu e suficient !!!

    Blestemat sa fie Morar, Laura Oprean fi blestemata sa te mance saracia !!! Moarte DNA-ului. Sa fie tras DNA la raspundere, sa plateasca toti banii. Trebuia proces civil. Moarte DNA -ului. Misei nenorociti, bastarzi, ticalosi, nu v-ati gandit la banii nostrii !!!

  3. DNA frauda, abuz, ticalosie. Sa va fie frica dragi procurori pentru ca ne vom aduna toti pagubitii si din Cluj si din Timisoara si va vom linsa daca Leontiuc mai sta mult acolo. A stat destul, acuma sa iasa si sa plateasca. Aveti grija, vom face o revolta pe strada.

  4. DNA ne-a dus de nas. Ne-a pagubit mult ma mult decat cristalul. Leontiuc era un visator care chiar a vrut sa-si faca nebunia. Am dat avocatului aproape de 2 ori mai mutl decat pe avansul ala. DNA dispari, si duteeeeeeeeeeee. Oprinca ai fost omu lor de la bun inceput !!!

  5. Si eu ma consider pagubit de DNA. Leontiuc stim bine, ne-a aratat niste hartii de la primarie. Degeaba DNA ul a mintit, noi am verificat si proiectul a fost in primarie pe bune. DNA-ul se chinuie sa apaere curu lu Boc si Apostu care nu au autorizat proiectul la presiunile unora dintre noi care nu dorea ca aceasta investitie sa se realizeze pentru a ridica dublul sumei investite – una din clauzele unor contracte. DNA-ul cand l-a arestat pe Leontiuc i-a vandalizat firma, nu a facut proces verbal de custodie, nelasand nici un chestor pe bunurile firmei care puteau fi valorificate. Astfel DNA a pus mana pe toti banii nostrii, l-a bagat pe Leontiuc la racoare ca sa nu se poata apara, pentru ca DNA e protejat de Base pe care l-a spalat in dosarul flota. Leontiuc daca era liber ori facea blocul ori ne dadea banii inapoi. De fapt totul a fost pus la cale de cei care au luat dublul sumei inapoi. Ei au facut plangeri penale la politie, si politia a pasat dosarul DNA-ului. Simplu pe relatii – l-au ciuruit, numai ca din asta suferim noi pagubitii. Cei care sunteti păgubiti ca si mine, nu ezitati sa va cereti drepturile. DNA e responsabil de tot. Laura Oprean si celelalte procuroare alaturi de politaii care au vandalizat firmele lui Leontiuc trebuie sa plateasca civil si penal.

  6. Ne putem organiza, trebuie sa incepem o actiune impotriva DNA. Ar trebui sa se poata si fara costuri, ceva de genul avocatul poporului, CEDO. Noi vrem banii nu nenorocirea unui om nevinovat!!! Sunt de acord, DNA sa plateasca totul ata la Cluj cat si la cei din Timisoara. Sa plateasca DNA-ul si avocatii nostrii.

  7. Domnilor ziaristi, de ce nu scrieti si despre parerea noastra? De ce sunteti aserviti DNA-ului? Va e frica? DNA ne-a inselat. Ne-a pus sa scrie niste hartii care nu ne reprezinta punctul de vedere si nici interesul si acuma au pus mana pe bani. Sa moara !!! DNA Frauda. DNA sa crapi si toti procurorii tai sa crape de ciuda !!! DNA Frauda. Leontiuc LIBER !!! Stiu ca Leontiuc vrea sa ne dea banii da DNA il tine in arest pentru ca ei vor sa puna mana pe ce a mai ramas neatins de ei.

  8. DNA frauda !!!! Boc sa te ia draq !!! Boii de la DNA. Pe curu lor lat se duc banii nostrii !!! Vor sa ia si painea de la copii ca sa isi umfle bucile alea imputite de politai ordinari. Fiecare politist roman suduit e un pas inainte !!! DNA Frauda hotie, minciuna delapidare, nesiguranta nationala

  9. Pagubitii nu-l considera vinovat pe Leotiuc ci mafia din primarie si acum DNA.
    Asa nu se vor recupera in veci banii. II imparte DNA si justitia . Nimic in tara asta nu se face pentru pagubiti numai pentru stat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.