Cum au reuşit procurorii londonezi să convingă juraţii şi Preşedintele completului de judecată că Robert Ekaireb a comis crima?

Ni se spune că Robert Ekaireb a încercat să ducă în eroare organele de cercetare penală, prin trimiterea mai multor SMS-uri, pretinzând că sunt din partea soţiei sale şi cerând detalii pentru a lua legătura cu ea.

De asemenea, s-a susţinut că a trimis o serie de mesaje-text către fosta lui prietenă, de care s-a despărţit după ce a cunoscut-o pe doamna Li, lucru care a făcut ca acuzarea să susţină că Robert Ekaireb încerca să uite perioada căsniciei.

Un alt capăt de acuzare folosit împotriva lui a fost că, pe data de 8 noiembrie 2006, între orele 21:45 şi 00:04, a fost utilizată telecomanda, pe o durată neobişnuit de mare, dintr-una din maşinile parcate lângă apartamentul 9 de pe proprietatea Mount Vernon.

Tot în aceeaşi zi, personajul nostru este văzut de unul dintre agenţii de securitate, în maşina tatălui său, într-o stare – spune agentul – zombificată!!

De asemenea, la 9 (nouă) zile distanţă, respectiv, pe 17 noiembrie 2006, o asistentă a sunat şi a spus că doamna Li nu s-a prezentat pentru a face o ecografie cu privire la starea sarcinii. Inexplicabil, Robert a spus că nu înţelege ce se întâmplă şi că o s-o roage pe soţia lui să sune la clinică mai târziu, în cursul serii, deşi nu mai luase legătura cu ea din data de 24 octombrie 2006, când se presupune că ar fi părăsit domiciliul conjugal.

Faptul că s-au efectuat o serie de lucrări în acelaşi apartament 9 al soţilor Ekaireb înainte de a fi închiriat în decembrie 2006, lucrări care au constat în schimbarea covoarelor originale cu altele noi, de aceeaşi culoare, precum şi instalarea unui perete despărţitor între dormitor şi zona living-ului, au dat apă la moară acuzării, care a ajuns la deducţia, zic eu greşită, că apelantul ar fi încercat să înlăture urmele compromiţătoare, deşi poliţia a făcut teste cu ultrasunete şi cercetări amănunţite la faţa locului, care aveau să confirme că nu există niciun fel de probe incriminatorii (vezi pete de sânge, fire de păr, piele, scalp etc.)

Şi ca să întregească tot acest tablou macabru al crimei, creat doar pe bază de vorbe şi nu pe probe, ni se spune că Robert a minţit când a declarat poliţiei că soţia lui ar fi plecat cu toate lucrurile care i-au aparţinut, atâta timp cât, în urma unei percheziţii făcute în iunie 2012, la un depozit închiriat de Robert şi tatăl său, a fost găsit inelul de căsătorie al doamnei Li, şi asta de parcă acest inel ar fi avut dimensiunea unei maşini şi era obligatoriu să fie văzut şi contorizat de cel încriminat. Nimic mai neverosibil! O probă la fel de subţire ca multe altele din acest caz mult prea controversat!

Ar mai fi ceva care se presupune că a atârnat greu în faţa juraţilor şi a judecătorului!

Faptul că a mai avut o condamnare cu suspendare pentru deţinere de armă de foc fără aprobare şi, deşi nu a făcut închisoare, acuzarea îl consideră pe Robert un dur şi un ipocrit egoist.

Cu amănunte din pledoaria apărării, în episodul următor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.