Oraşul maramureşean Borşa este celebru în ţară şi peste hotare. Cândva pentru pârtiile sale şi posibilitatea de a face schi, de mai mulţi ani din cauza scandalurilor, al infractorilor care au „sediul” în oraşul maramureşean. Poreclit „Mica Italie”, datorită faptului că mulţi borşeni sunt plecaţi la muncă în Peninsulă, Borşa şi câştigat renumele de oraş al mafiei.
Dacă intri în Borşa ca persoană străină de locurile de acolo se află imediat în centru. În parcarea de acolo stau cei care conduc afacerile curate, dar mai ales necurate ale Borşei. Trafic de maşini furat, de arme, de lemn, de ţigări şi droguri, sunt doar câteva din problemele care au măcinat oraşul în ultimii ani. Bătăuşi celebri şi-au găsit adăpost dar şi de lucru în această parte de judeţ. Ani de zile au fost subiecte de presă care au făcut ca încrederea în lege, în oamenii legii să fie tot mai mică. În ultima perioadă, conducerea Inspectoratului a luat măsuri care au scopul de a readuce încrederea în lege, în aplicarea legii. Pe acest fon a izbucnit un nou scandal care a fost preluat de toată presa.
Poliţiştii din Borşa au fost sesizaţi în jurul orei 21.00 (miercuri) de către administratorului unei firme care desfăşura activităţi de exploatare forestieră în zona Novăţ, despre faptul că un tânăr din Borşa a agresat mai mulţi muncitori aflaţi la o cabană forestieră, situată la aproximativ 20 de km de centrul oraşului.
Din primele cercetări, poliţiştii maramureşeni au stabilit că Daniel Grec., de 19 ani, din Borşa, s-a deplasat la cabana forestieră unde, conform declaraţiilor muncitorilor, a lovit şi ameninţat cu o arma trei dintre cei şase muncitori aflaţi în cabană.
Persoanele rănite au fost transportate la Spital, trei dintre acestea au rămas internate sub supraveghere medicală, Vasile D., de 28 de ani, din judeţul Bistriţa Năsăud, unul dintre cei internaţi, fiind rănit grav.
Totodată, în jurul orei 21.50, Dumitru Timiş., din Borşa, a anunţat poliţiştii că acelaşi tânăr care a agresat muncitorii, i-a provocat distrugeri la autoturismul proprietate personală ce era parcat pe strada 22 Decembrie din Borşa. El a susţinut că i-au fost luate din maşină acte şi o sumă mare de euro.
În ziua următoare, dimineaţa poliţiştii maramureşeni l-au reţinut pe tânărul Grec. El a fost dus în arestul Poliţiei Borşa pentru 24 de ore, urmând ca să fie dus în faţa judecătorilor cu propunerea de reţinere pentru 29 de zile. Poliţiştii fac cercetări faţă de suspect sub aspectul comiterii infracţiunilor de distrugere, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi vătămare corporală, precum şi pentru probarea întregii activităţi infracţionale a suspectului.
Se mai spune că Daniel Grec fac parte din clanul Cofă, cunoscut pentru multe din scandalurile borşene.
Interesant este faptul că Daniel Grec e fiul consilierului judeţean Gheorghe Grec, consilier din partea PDL. Alesul maramureşean are o afacere cu exploatarea masei lemnoase. Are cinci băieţi, de vârste apropiate, tineri care se află la originea unora din scandalurile celebre. Se mai spune că şi acest scandal are o miză economică, respectiv neînţelegerile între afaceriştii lemnului din zonă. Pe de altă parte, lumea vorbeşte că alesul maramureşean este apropiat de un politician important al judeţului şi că a fost prieten cu fostul comandant al Poliţiei, Ioan Isac. Sub umbrela acestor prietenii tinerii zburdalnici din fire au produs mai multe ştiri de primă pagină. Se pare că acest caz a intrat şi în atenţia anchetatorilor de la Bucureşti. Fără a avea confirmare oficială se vorbeşte că la Borşa a venit un procuror şi un poliţist din capitală.
Nicolae TEREMTUŞ