Un tânăr clujean a avut o surpriză mai mult decât deosebită atunci când și-a cumpărat o shaorma dintr-un local de pe Piezișă.

E inadmisibil ce putem să găsim în mâncare. Sâmbătă seara am ieșit cu prietenii în oraș, în Cluj pe str. Piezișă, un loc foarte frecventat de tineri. După ce am fost la un suc, am zis să ne oprim înainte de a merge spre casă să mâncăm o shaorma. Era destul de multă lume, așa că am așteptat ceva timp. Am plătit, mi-am luat comanda și m-am așezat la masă. Am început să mănânc cu poftă, însă surpriza cea mare a fost când am găsit în farfuria mea ceva foaarte „drăguț”. Pe când să bag bucata de carne în gură, observ cu mare „bucurie” că acea bucată nu era nimic altceva decât o piele de pui plină cu resturi de pene. 

Bineînțeles că am renunțat să mănânc și am plecat dezgustat de acolo. Fără să realizez gravitatea situației, am plecat fără să fac o sesizare. După ce am ajuns acasă și am analizat pozele pe care le-am facut, mi-am dat seama cât de periculos putea să fie dacă eu sau oricine altcineva înghițeam acea bucată de „spitalizare” la pachet. Ok, știam că shaorma nu e cel mai sănătos fel de mancare, dar chiar așa? Bataie de joc… Oare în ce condiții s-a pregătit acea shaorma? De când conține shaorma și pene de pasăre? E un nou ingredient? Dă savoare produsului? Haideți să fim serioși… Vedem la televizor câte persoane se îmbolnăvesc din cauza alimentelor și nimic nu se schimbă. Doresc să ridicăm această problemă și să vedem ce e de făcut. Vă mulțumesc.

Sursă: Știri de Cluj

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.