Cluj-Napoca a fost primul oraș din Romania care a acordat reduceri la impozitele pe clădiri pentru clădirile verzi certificate printr-o serie de sisteme recunoscute la nivel internațional.
Administrația schemei BREEAM de certificare a clădirilor verzi  a retras certificatul BREEAM clădirii Ramada Cluj Hotel. Acesta fusese obținut pentru a beneficia de reducerea de impozit la Cluj-Napoca. Legislația locală în vigoare la acea vreme cerea Romania Green Building Council (Consiliul Român pentru Clădiri Verzi) să examineze certificatul de performanță energetică și cel de clădire verde pentru ca apoi să emită un certificat de conformitate oferind asigurări municipalității cu privire la calificarea clădirii în cauză în categoria celor beneficiare de reduceri fiscale.
La primirea certificatului de performanță energetică și a documentației pentru certificarea ca și clădire verde, Romania Green Building Council a refuzat să emita declaratia de conformitate deoarece a identificat mai multe inadvertențe între documentele primite și starea reală a clădirii.
Ulterior, proprietarul clădirii a dat în judecată organizatia non-profit sub pretextul că i s-a refuzat nejustificat reducerea fiscală și a cerut Curtii de Justitie să oblige Romania Green Building Council să îl despăgubească cu valoarea reducerii pierdute. RoGBC a cerut trustului caritabil britanic Building Research Establishment (BRE) ce administrează instrumentul de certificare BREEAM, să efectueze propriile investigații asupra clasificării ca și clădire verde obținută inițial de clădire.  La data de 11 februarie 2016, BRE a emis o informare oficială prin care declara invalid certificatul respectivei clădiri și anunța scoaterea acesteia de pe lista clădirilor verzi promovate pe site-ul organizatiei.
„Retragerea certificării de către BRE vine în sprijinul poziției noastre conform căreia imobilul respectiv nu se conformează condițiilor necesare pentru obținerea, în condițiile legii, a reducerii fiscale cerute. Organizația noastră afirmă cu tărie că stimulentul respectiv, plătit din banul public, ar trebui să fie destinat strict celor care ating în mod real performanțele cerute de la o clădire verde”, a explicat Steven Borncamp, CEO Romania Green Building Council.
RoGBC continua să susțină adoptarea legislației care să recompenseze prin reduceri fiscale clădirile care își îmbunătățesc semnificativ performanțele energetice și de mediu, dovedind acest lucru cu ajutorul sistemelor de certificare a clădirilor verzi. Organizația a înregistrat mai multe succese în demersul său de a încuraja primăriile să adopte reduceri la impozitele pe proprietate pentru clădirile verzi, inclusiv în Cluj-Napoca, primul oraș din lume care a luat această decizie

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.