Cartea “Martor al sperantei – Biografia Papei Ioan Paul al II–lea (1920 – 2005)” scrisa de George Weigel a fost lansata saptamâna trecuta la Biblioteca Central Universitara “Lucian Blaga” (BCU) din Cluj – Napoca.
Sala de conferinte Ioan Muslea din cadrul BCU Cluj a gazduit saptamâna trecuta lansarea cartii “Martor al sperantei – Biografia Papei Ioan Paul al II–lea (1920 – 2005)” scrisa de unul dintre cei mai cunoscuti comentatori ai Bisericii Catolice, profesorul american George Weigel. Lucrarea, tradusa din limba engleza de catre fostul premier al României, Radu Vasile – unul dintre cei care s-au implicat în organizarea vizitei Papei Ioan Paul al II-lea în România, prima vizita într-o tara ortodoxa – si aparuta la Editura Galaxia Gutenberg, este considerata a fi una dintre cele mai reusite biografii ale fostului Suveran Pontif, continând peste 1000 de pagini care cu greu ar mai putea fi completate.
Evenimentul i-a avut drept invitati pe Camil Muresanu, Silviu Hodis, Gabriel Marincas, Cristian Soimusan, Tadeusz Rostworowski si pe episcopul Florentin Crihalmeanu care au luat pe rând cuvântul. “Papa Ioan Paul al II-lea a pledat pentru o pedagogie a pacii, pentru o cultura a pacii si a solidaritatii. Aceasta carte va acoperi setea de admiratie fata de acest gigant al epocii noastre cu care am avut prilejul sa fim contemporani”, a declarat academicianul Camil Muresanu. “Papa Ioan Paul al II-lea a dat un chip acestui titlu de Papa. El a întrupat excelenta, infailibilitatea iubirii, a deschis usi care pareau închise pe vecie, a fost o personalitate stralucitoare, a stiut sa fie totul pentru toti”, a adaugat deaconul Gabriel Marincas. “Karol Josepf Wojtyla, pe numele sau adevarat a fost un om care a trait sfintenia. Specialitatea sa era morala si totusi n-a fost niciodata un moralist. Nu a fost o grila morala, ci a oglindit persoana vie a lui Iisus Hristos înviat. Astept momentul când acesta o sa fie decorat Sfânt”, a mai marturisit acesta. În continuare, Tadeus Rostworowski a povestit despre un mic-dejun cu Suveranul Pontif, când s-a amintit de momentul care, pentru Sfântul Parinte a avut o mare însemnatate, strigatul “unitate, unitate” ce a rasunat cu ocazia vizitei acestuia la Bucuresti. Papa Ioan Paul al II-lea a explicat atunci ca la început, în Biserica lui Hristos a fost unitate, iar diviziunea crestinilor este un rod al pacatului omenirii. Prin urmare, rolul crestinilor este sa dezolte din nou acea unitate primordiala, pentru a elimina divizunea. Dupa Pr. Tadeusz, aceasta a fost convingerea adânca a Papei Ioan Paul al II-lea, tocmai de aceea acel strigat exprimat de multime la Piata Izvor – „unitate, unitate” – a avut un rasunet atât de puternic în sufletul Sfântului Parinte. În încheiere, Episcopul greco-catolic hirotonit de nimeni altul decât Sfântul Parinte, Preasfintia Sa Florentin Crihalmeanu a prezentat în câteva cuvinte marele om al lui Dumnezeu si implicit al istoriei. Preasfintia Sa l-a descris pe acesta prin prisma întâlnirilor pe care a avut ocazia sa le aiba. Astfel, Papa Ioan Paul al II-lea a fost descris ca “un om de o transparenta extraordinara si care tocmai datorita puritatii gândului putea oricând sa spuna ceea ce gândeste”. "Ioan-Paul al II-lea a plecat dintre noi într-o sâmbata spre duminica, 2/3 aprilie 2005 – Anul Euharistic, în duminica Milostivirii Divine, sarbatoare pe care el însusi a întemeiat-o, încheindu-si Pontificatul ca o Euharistie vie. Într-adevar, el a adus sfintenia la îndemâna tuturor, printr-o viata simpla, corecta, echilibrata, orientata dupa legile divine dar deschisa tuturor si de aceea, Pontiful Ioan-Paul al II-lea ramâne cu adevarat un exemplu de urmat”, a încheiat episcopul.
Cartea care descrie viata fostului Suveran Pontif a fost tradusa în 12 limbi si este considerata de critica de specialitate drept un eveniment extrem de important, tocmai datorita numarul mare de informatii din spatele usilor închise ale Vaticanului cât si prin numarul de marturii si memorii ale celor care au fost aproape de Papa. Au fost nevoie de 20 de ani în care Wiegel a fost mereu aproape de fostul Suveran Pontif, pentru ca aceasta biografie sa fie scrisa. Pentru aceasta el a avut acces la documentele Vaticanului, la corespondenta si la discutii personale cu Papa Ioan Paul al II-lea.
“George Weigel, unul dintre cei mai importanti comentatori ai Bisericii Catolice, s-a nascut la Baltimore. A studiat la St. Mary’s Seminary, în orasul natal, si a urmat cursurile universitatii St. Michael’s College din Toronto. În 1975 s-a mutat la Seattle, unde în calitate de asistent universitar, iar ulterior ca decan de studii, a predat teologia la St. Thomas Seminary School of Theology. Între 1977 si 1984 este Scholar-in-Residence la World Without War Council of Greater Seattle. Între 1984-1985 face parte din Woodrow Wilson International Center for Scholars, din Washington. Din 1989 pâna în 1996, este presedinte al cntrului Ethics an Publics Policy conducând aici un program de cercetari ecumenice si inter-religioase. Din iunie 1996, în calitate de Senior Fellow al centrului, a pregatit un studiu amplu asupra vietii, gândirii si activitatii Papei Ioan Paul al II-lea. Studiul, publicat sub titlul „Martor al sperantei. Biografia Papei Ioan Paul al II-lea” a aparut pâna acum în limbile engleza, franceza, italiana, spaniola (în 1999), poloneza, portugheza, slovaca, ceha si slovena (în 2000), rusa (în 2001), germana (în 2002), iar acum, pentru prima oara si în limba româna.”
Radu Vasile în prefata cartii“O biografie monumentala si un document indispensabil pentru a întelege istoria ultimului sfert al secolului XX”. Este caracterizarea facuta de prestigioasa publicatie, L’Express, cartii autorului american George Weigel.
Într-adevar, cartea nu este numai o exceptionala analiza, uneori mergând pâna la detaliu, a vietii, operei si activitatii lui Ioan paul al II-lea, ci si a epocii asupra careia si-a pus amprenta imposibil de sters.
Acest “ultim gigant al secolului XX”, cum l-a caracterizat un comentator american, charismatic si persuasiv, emanând caldura omeneasca, dar si o lumina venita parca de dincolo de uman, izvorând din minunatii sai ochi albastri, ca doua lacuri din muntii Tatra atât de dragi lui, profound credincios, om al rugaciunii, dar si unul al deciziilor neasteptate si al actiunilor îndraznete, Ioan Paul al II-lea, Pastor universal, a redat Oficiului lui Petru esenta sa evanghelizatoare si forta morala atât de necesara într-o lume a dominatiei relativismului si a triumfalismului vointei autonome, o lume în care criza modernitatii l-a facut pe om sa se simta atât de singur.
El a proclamat ca o singura adevarata forta motrice a istoriei umane cultura, forta spiritului fiind cea care, pâna la urma, învinge întotdeauna.
El s-a ridicat contra totalitarismului, de orice fel, în vorba sau în fapta, dar si contra utilitarismului, hedonismului, libertinajului care au luat prizoniere sufletele oamenilor, în democratiile vechi sau noi.
El si-a dedicat viata, în calitate de episcop si pontif, implementarii lui în viata Bisericii.
Dar ,dincolo de orice, el le-a cerut de nenumarate ori oamenilor de buna vointa din întreaga lume: „Sa nu va fie frica sa-l primiti pe Cristos!”
Cartea de fata ne spune despre toate acestea si înca multe altele, deschizând “o infinitate de usi secrete, arhive private, marturii si memorii ale persoanelor implicate”, dupa cum bine a remarcat recenzentul cartii de la Il Mesagero.
Este o carte de referinta, “o biografie adevarata”(Le Monde) si oricine în viitor va vrea sa scrie ceva despre Ioan Paul al II-lea nu are cum sa o ocoleasca.
Este, în fine, un eveniment editorial real, care permite sa se înteleaga de catre oricine e interesat, catholic sau nu, ce înseamna, în toate dimensiunile sale, Biserica Universala.”
Adina Fartusnic