România va rămâne și în acest an repetentă la capitolul autostrăzi. După ce anul 2015 l-am încheiat cu mai puţini kilometri decât l-am început, anul acesta s-ar putea să mai bifăm o contraperformanţă. Să nu dăm în folosinţă niciun kilometru de autostradă. Deși în scripte figurează că în acest an constructorii vor da în folosință sute de kilometri de autostradă, acest lucru are toate şansele să nu se întâmple pentru că termenele de realizare a investițiilor sunt cu mult depășite. Datele CNADNR arată că toate proiectele aflate în lucru sunt mult întârziate, în condiţiile în care pentru unele tronsoane a şi expirat termenul de punere în funcţiune.

În prezent, România are doar 700 de kilometri de autostradă și are toate șanse să termine acest an cu acelaşi număr de kilometri. În 2016 CNADNR are planificaţi la execuţie 467,27 kilometri de autostradă, mult peste ce ne arată realitatea că se poate face în teren. Cele mai avansate proiecte abia dacă ating un grad de realizare de 70%, în condițiile în care termenele de finalizare au fost depășite deja sau se împlinesc în aprilie şi mai. Pentru acest an CNADNR mai pregăteşte deschiderea unor şantiere, dar termenele de finalizare a lucrărilor sunt la fel de nerealiste. Oricum, deşi este începutul lunii aprilie, compania nu se grăbeşte cu organizarea licitaţiilor, din luna noiembrie şi până la sfârşitul lunii martie a acestui an fiind organizate doar două licitaţii mai importante. Este vorba despre centura ocolitoare a oraşului Buşteni, pentru care s-au primit nouă oferte, şi centura ocolitoare a Comarnicului, unde s-au depus opt oferte. În rest au mai fost atribuite nişte contracte de supervizarea lucrărilor şi cam atât.

Articol preluat de pe Adevărul

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.