Federația Română de Tenis a anunțat că meciul de Cupa Davis dintre România și Spania va avea loc în Sala Polivalentă din Cluj-Napoca, deși inițial fost luată în calcul inclusiv disputarea meciului pe stadionul Cluj Arena. Tot pe Cluj Arena s-au întâlnit și naționalele de fotbal ale României și Spaniei în cel mai important amical al acestui an pentru tricolori înaintea startului Euro 2016.

În cele din urmă Federația de specialitate a luat decizia de a programa confruntarea în aceeași sală care a găzduit și ultimele meciuri ale echipei de Fed Cup a României.

„Întâlnirea de Cupa Davis, România – Spania, contând pentru turul secund al Grupei I, Zona Europa-Africa, va fi în perioada 15-17 iulie”, a anunțat Federația într-un comunicat.  O mare necunoscută o reprezintă suprafața pe care se va juca.

În Sala Polivalentă din oraș, echipa de Fed Cup a României a câștigat în luna februarie confruntarea cu Cehia, iar în aprilie a pierdut cu Germania barajul de menţinere în Grupa 1 mondială.

Din echipa Spaniei care va juca la Cluj va face parte şi Rafael Nadal, care are nevoie de jocuri în Cupa Davis pentru a fi eligibil la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro. Învingătoarea dintre România şi Spania va susţine un baraj pentru promovarea în Grupa Mondială a Cupei Davis.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.