Şefii Băncii Transilvania au preluat conducerea uneia dintre cele mai bogate SIF-uri (societatea de investiţie financiară) din ţară, SIF Moldova. Horia Ciorcilă, preşedintele Băncii Transilvania, Radu Hanga, directorul Băncii Transilvania şi Octavian Claudiu Radu, om de afaceri (fondatorul grupului RTC – Diverta) şi apropiat al Băncii Transilvania sunt membrii comitetelor SIF Moldova. Relaţiile de reciprocitate dintre SIF Moldova şi Banca Transilvania funcţionează de câţiva ani. Spre exemplu, în 2014, aproape o treime din fondurile SIF-ului erau investite în acţiuni deţinute la Banca Transilvania.

 

Potrivit unui anunţ oficial, şefii Băncii Transilvania au ajuns în posturi cheie din cadrul SIF Moldova, una dintre cele mai bogate societăţi de investiţie financiară din România.

Horia Ciorcilă a fost nominalizat în funcţia de preşedintele al Comitetului de Politici Investiţionale-Strategii şi al Comitetului de Nominalizare în cadrul SIF-ului, Radu Hanga este Preşedintele Comitetului de Audit, Radu Octavian Claudiu apare ca membru atât în comitetul de politici investitonale-strategii, cât şi în comitetul de audit.

De asemenea, Andrei Hrebenciuc, fiul lui Viorel Hrebenciuc, a fost scos dn board-ul decizional, locul lui fiind ocupat de Gheorghe Albu, fost deputat PDL

Numirea lui Ciorcilă vine în contextul în care SIF 2 are concretizate cele mai multe investiţii în acţiunile Băncii Transilvania, adică peste 37% din valoarea activelor băncii clujene (aproximativ 1,59 miliarde de lei) fiind deţinute de SIF Moldova.

Numirea lui Ciorcilă în board-ul Comitetului de Politici Investiţionale al SIF Moldova ( SIF 2 ) vine în contextul în care societatea investiţională condusă de Ceocea a avut pierderi considerabile în primul semestru al anului 2015 faţă de aceeaşi perioadă din 2014. Potrivit raportărilor oficiale, profitul net a fost realizat pe fondul realizării unor venituri din investiţii financiare cedate de 63,1 milioane de lei (49,97% ponderea în total venituri) şi a unor investiţii în acţiuni de 31 milioane de lei. Valoarea totală a activelor administrate a fost de 1,474 miliarde de lei, în creştere cu 5% faţă de începutul anului 2015.  Societatea a realizat venituri totale de 127,4 milioane lei, în scădere cu 63%, iar cheltuielile totale au fost de 50,6 milioane lei în primul semestru, în scădere cu 60,9%, faţă de nivelul de la 30 iunie 2014.  Structura acţionariatului la data de 30 iunie 2015 era formată din 5.777.750 acţionari, din care 270 persoane juridice şi 5.777.480 persoane fizice.

Conform raportului semestrial, în cadrul orientărilor strategice multianuale s-a menţinut ponderea principala a portofoliului de acţiuni listate (82,7% din valoarea totala a activelor).  ”S-au menţinut sectoarele financiar şi energetic ca sectoare principale în structura portofoliului (financiar – 45,0% respectiv energetic – 24,2% raportat la valoarea totală a activelor). În paralel a continuat procesul de reducere a numărului de participaţii din portofoliu, consemnându-se exitul în cazul a 22 de emitenţi (faţă de S1 2014) şi creşterea expunerii per emitent, astfel încât să determinăm în mod direct influenţe pozitive asupra performanţei portofoliului”, se arată în raport.

 

Relaţii strânse în SIF Moldova şi BT

De asemenea, SIF Moldova (SIF2) a selectat firma de bro­keraj BT Securities, parte din grupul finan­ciar Banca Transilvania (TLV), să interme­dieze programul de răscumpărare a acţiunilor proprii.

SIF 2 este prima societate de investiţii financiare care derulează răs­cumpărări. Între SIF Moldova şi Banca Tran­silvania există o strânsă legătură. Banca Transil­vania este cea mai mare investiţie din portofoliul SIF2 cu o pondere de 37% din acti­vele de 1,4 miliarde de lei. SIF-ul deţine aproape 8% din capitalul băncii cu sediul cen­tral la Cluj, fiind al doilea cel mai im­por­tant acţionar după Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD).

După achiziţia Volksbank, Banca Transilvania a încheiat o tranzacţie cu  Capital Partners, cea mai importantă firmă românească de investment banking.

„Tranzacţia constă în preluarea brandului şi echipei Capital Partners, iar în noua formulă, după parcurgerea paşilor legali, BT Securities va deveni BT Capital Partners. Grupul Financiar Banca Transilvania estimează că tranzacţia va fi finalizată la finalul lunii martie a.c. BT Capital Partners va oferi firmelor asistenţă pentru listarea pe piaţa de capital şi pentru atragerea de investitori, servicii de brokeraj, consultanţă pentru fuziuni şi achiziţii, finanţare şi structurarea schemelor de finanţare complexe, cercetare de piaţă şi consultanţă pentru management strategic”, se arată într-un comunicat al Băncii Transilvania.

Horia Ciorcilă, Preşedintele Consiliului de Administraţie al Băncii Transilvania, a declarat, în comunicat: „Intrarea pe piaţa de investment banking reprezintă un moment-reper pentru Grupul Financiar Banca Transilvania deoarece ne facilitează completarea gamei de produse şi servicii oferite clienţilor din segmentul large corporate. Prin BT Capital Partners dorim să oferim servicii financiare de top, specializate şi complementare celor bancare, contribuind astfel inclusiv la finanţarea economiei. Intenţia noastră este de a combina platforma şi experienţa BT Securities şi a Diviziei Corporate a băncii cu aria de expertiză a Capital Partners în zona de investment banking. Această nouă achiziţie face parte din strategia Grupului Financiar Banca Transilvania de valorificare a oportunităţilor de creştere oferite de piaţa locală”.

banca_transilvania

Cu cine stă în bancă Ciorcilă

În comitetul de strategie al SIF2 a fost numit şi Radu Hanga, care a condus firma de administrare de investiţii a Băncii Transilvania, BT Asset Management.

Din conducerea Comitetul de Politici Investiţionale face parte şi omul de afaceri Octavian Radu, fondatorul RTC Holding – Diverta. De asemeni, din cadrul board-ului operaţional face parte şi fostul deputat PDL, Gheorghe Albu, care la începutul anilor 90 a fost secretar de stat la Departamentul de Comerţ şi Turism al Guvernului. Horia Ciorcilă, Radu Hanga şi Gheorghe Albu erau deja administratori ai SIF2.

 

Unde sunt investiţiile SIF Moldova

SIF2 este unul dintre cele mai mari fonduri de investiţii româneşti, cu active nete de peste 1,53 de miliarde de lei şi cu 89 de companii în portofoliu, dintre care, în afară de Banca Transilvania, se mai remarcă Fondul Proprietatea (FP, 8,8% din portofoliul SIF2), OMV Petrom (SNP, 5,5%), Transgaz (TGN, 4,7%), Aerostar Bacău (ARS, 3,6%), SIF Oltenia (SIF5, 3,4%), Biofarm (BIO, 2,7%), Ţesătoriile Unite (TERU, 2,4%), Romgaz (SNG, 2,3%) SIF Muntenia (2,3%), Transelectrica (TEL, 1,75%) şi Mecanica Ceahlău (MECF, 1,3%), Toate acestea acopereau 76% din activul SIF2, potrivit raportului pe semestrul 1 al societăţii.

Sebastian Albescu

1 COMENTARIU

  1. Daca a venit D-nul. Ciorcila, poate se schimba treaba si SIF2 are un cuvant de spus in Iasitex si Chimcomplex.
    Eventual, poate cumpara participatia Iasitex la A2, ca e de vanzare, ca sa ii strice jocurile lui Vuza Stefan.
    A2 este actionar majoritar la Chimcomplex.

    Daca Vuza Stefan ar fi fost un afacerist corect, poate SIF2 ar fi participat si el la preluarea Oltchim.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.