Episodul XXXVI : O sentinţă părtimitoare şi deloc corectă !!!
Am ajuns, inevitabil, la decizia finală a Curţii de Apel de la Londra în cazul destul de controversat al domnului Robert Ekaireb, decizia care pecetluieşte, probabil pentru mult timp de acum înainte, soarta unui om, năpăstuit de ghinionul de a fi iniţial inculpat şi apoi condamnat definitiv pe viaţă pentru o faptă gravă de crimă făcută împotriva soţiei lui legitime de origine chineză, doamna Li Hua Cao, crimă pe care nu a recunocut-o niciodată, dar pentru care a primit o condamnare pe viaţă, cu drept de eliberare condiţionată după ce va executa la zi, în regim de maximă siguranţă şi recluziune totală, 22 de ani de detenţie.
Cum am găsit multe fisuri în tot ce a însemnat acest proces, am să încerc să lămuresc câteva din întrebările la care nici poliţia, nici Parchetul şi nici instanţele de judecată nu au dat răspunsuri clare şi corect argumentate.
După ce chiar instanţa de judecată de fond a recunoscut că acuzarea s-a bazat pe dovezi circumstanţiale, că nu există dovezi criminalistice privind locul sau cauza decesului presupusei victime, că nu s-a găsit cadavrul soţiei şi nici nu s-au identificat probe în proprietăţile sau vehiculele apelantului, că de fapt acuzarea nu a putut construi un caz clar privind modul sau momentul când a fost ucisă doamna Li Hua Cao, totuşi, Robert Ekaireb a fost găsit vinovat de juraţi şi condamnat pe viaţă pentru „o crimă comisă împotriva unei femei gravide în luna a 7-a” !
Ceea ce nimeni nu a luat în considerare a fost declaraţia inculpatului Rober Ekaireb care, în propria apărare, şi-a susţinut nevinovăţia, explicând cu lux de amănunte situaţia sa familială şi de ce nu el este autorul crimei.
Probabil că din cauza emoţiei, a vârstei, dar şi a impactului cu juraţii şi instanţa de judecată, fiind pentru prima dată în viaţa lui în această postură, nu a fost destul de convingător, astfel încât cei „12 oameni furioşi” să nu se pronunţe în sensul vinovăţiei lui, acuzat de crimă de parchet, deşi e cert că nu au existat probe pertinente care să-l acuze cu adevărat.
Decizia Curţii de Apel este complet contradictorie şi sărăcăcioasă. Se recunoaşte faptul că domnul Wolkind a fost neglijent, dar au concluzionat că acest lucru nu a afectat rezultatul deciziei. Are vreu sens? Judecătorii au devenit juraţi şi au decis că verdictul „vinovat” este corect. Nu aceasta era funcţia lor într-un proces în apel!
Funcţia lor era simplă: „Comportarea lui Wolkind a distrus orice şansă pentru un verdict nevinovat sau chiar pentru demiterea jurului ?”. Binînţeles, răspunsul este DA !! El a sâcâit juriul, l-a enervat, nu s-a axat pe fapte şi nu a răspuns la concluziile acuzării. Ca să îl găsească pe Robert nevinovat, juraţii nu trebuiau să fie siguri, ci să nu fie siguri că el a omorât-o, sau, mai important, să nu fie siguri că era moartă, deoarece pur şi simplu nu există dovezi care să confirme acest lucru. De altfel, domnul avocat asistent Kelley a şi criticat faptul că avocatul Wolkind a renunţat la acest aspect în apărarea clientului său, considerând atitudinea acestuia ca fiind o mare greşeală.
Ba mai mult, Judecătorul, în mod limpede, a direcţionat juriul către concluzia de mai sus, rezumând că, dacă juriul nu are dovada că Li Hua Cao era moartă, nu îl poate condamna pe Robert!
Orice ar fi şi în orice fel am analiza acest verdict dur, oficialităţile engleze trebuie să răspundă la nişte întrebări simple, de bun simţ şi majore în acelaşi timp: cum rămâne cu dovada făcută de martorul Albei Cornel Ionel, care prezintă o fotografie cu doamna Li Hua Cao depă ce a fost declarată moartă de către juraţi şi Preşedintele Completului de judecată, precum şi cu raportul ADN de pe elasticul de păr pe care l-a predat acelaşi martor Albei avocatului apărării, domnul Mark Haslam?
Despre noi date şi martori, în numărul viitor.
PREŞEDINTE FONDATOR OADO
Prof.univ.dr.(av.) Florentin SCALEŢCHI
Multumim!
Multumim !